Vacanță în Zakynthos: tot ce știu despre insula celor mai cunoscute țestoase din lume și a unui naufragiu controversat

Am tărăgănat acest articol toată toamna și toată iarna, gândindu-mă la un moment dat că poate toate acele senzații minunate de vacanță de vară s-au dus pe apa sâmbetei, trâgând atât de mult de mine să scriu. Apoi, cred că, datorită faptului că în jurul meu oamenii au început să vorbească DEJA despre vacanța de vară a lui 2023, m-am scuturat ca Baba Iarna de cojoace. Posibilitatea unei noi vacanțe la mare mi-a adus suflul de care am avut nevoie ca să mă pun pe treabă și să finalizez, în sfârșit, povestea unei vacanțe atât de dragi. Da, ne-am dorit să venim în Zakynthos pentru că până acum, nouă, vacanțele în Grecia insulară ne-au priit. Am scris câte o poveste frumoasă cu insulele grecești de când suntem 3, una în Creta, alta în Aegina, una în Rhodos, și… hmm, parcă ar mai merge o insulă/două/nouă, însă și ideea unei schimbări de decor mi-ar surâde. Până la noi planuri, însă…

❤ Cum (și de ce) am ales Zakynthos. Iar Grecia, ce-ați pățit?

Așa cum spuneam, ne-a priit totul în Grecia văzută până acum, așa cum nici nu ne-am fi imaginat. Drept este că am și ajuns să citesc mult în acest timp despre insulele grecești, iar după toate cercetările, de data aceasta, cea mai potrivită nouă ne-a părut a fi chiar Zakynthos. Este o insulă din Marea Ionică, la sud de Corfu, ideală pentru cei mici, cu intrări line în apa caldă și bineînțeles foarte cunoscută pentru testoasele sale imense. Am tot dat din gură despre Zakynthos după ce am fost în Rhodos și uite așa, pentru Albert, deja vacanța la mare devenise sinonimă cu Grecia, încât nici să fi vrut n-am mai putut da înapoi. A mai fost apoi un hotel care mi-a intrat la inimă din clipa în care am văzut primele poze și spre care am mers cu toată încrederea, Marelen Hotel, pe care îl recomand cu inima deschisă și acum, a fost fix ce ne-a trebuit, frumos, curat, aproape de plajă, cu bazine diverse, mâncare bună etc. Dar știu cât de subiective pot fi toate acestea, așa că las câteva poze și în definitiv, dacă ni s-a potrivit nouă nu înseamnă că ar putea mulțumi pe toată lumea. Zborul spre Zakinthos este iarăși un motiv de a plănui o vacanță aici. Din Cluj zboară Wizz Air spre insulă de două ori pe săptămână vara, iar agențiile de turism au chartere cam tot la aceeași frecvență. Zborurile spre Grecia sunt de obicei de aproximativ două ore, nici nu apuci bine să te bucuri de zbor că ai și ajuns. Insula este mică, de la aeroport ajungi ușor și repede în orice stațiune. Una peste alta am ales în cunoștită de cauză Zakynthos și n-am regretat deloc. Ne-a plăcut mult!

Marelen Hotel, Kalamaki

❤ Plajele (și stațiunile) de pe insulă – acasă la Caretta Caretta, cele mai cunoscute țestoase din lume (după Ninja)

Zakynthos este o insulă recunoscută pentru plajele sale foarte lungi cu nisip fin și cumva… virgine. Acest lucru se datoreaza faptului că mare parte din insulă este arie protejata a Parcului Național Marin Zakynthos, fondat în 1999, parc național situat în golful Laganas, în cadrul rețelei ecologice Natura 2000. El se întinde pe o suprafață de 135 de kilometri pătrați și este habitatul țestoasei marine Caretta Caretta, mai precis locul în care aceste țestoase își depun ouăle. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu s-au dat autorizații pentru construirea hotelurilor pe plajă, sau deschiderea de terase, cluburi și alte construcții haotice în apropirea plajelor. Plajele de deschid la ora 7 dimineața și se închid la ora 7 seara, nu sunt luminate noaptea pentru ca puiuții de țestoasă care eclozează să nu fie induși în eroare de luminile orașului. Ei trebuie să vadă doar stelele și să ajungă în mare… altfel s-ar rătăci și n-ar supraviețui.

Plaja preferată de broscuțe este chiar plaja Kalamaki, unde pentru un moment m-am simțit ca în 2007 la Sfântul Gheorghe, acolo unde acest braț sălbatic al Dunării întâlnește Marea Neagră, atât de natural mi s-a părut totul. Desigur, culoarea Mării Ionice în Zakynthos nu are de-a face cu acea culoare pământie a Mării Negre în apropeirea Deltei, așa că mi-am revenit rapid, dar a meritat menționat asta pentru comparație. Plaja Kalamaki chiar este cea mai frumoasă din cate am văzut pe insulă (nu o compar cu plaja Navagio, este altceva, ajungem imediat la ea), dar spre deosebire de Laganas chiar zici că este un mic paradis. Plaja Laganas este o continuare a plajei Kalamaki, ÎNSĂ stațiunea este cea care face nota discordantă. Laganas, deși cea mai mare stațiune din Zakynthos este o nebunie haotică, un sfert bazar, un sfert oraș și jumătate cătun, cu MacDonalds și cluburi luxoase, foarte multe atracții, însă un loc extrem de aglomerat și de obositor, luat cu asalt de englezi (am auzit mai multă engleză decât greacă pe stradă) și evitat cu desăvărșire de localnici. Pentru experiență merită un day trip până acolo (noi am mers pe jos pe plajă și ne-am întors cu taxiul), dar nu vă recomand să vă cazați acolo decât în cazul în care sunțeți un grup de tineri fără copii, care adoră cluburile și nopțile zgomotoase.

O altă plajă drăguță mi-a părut a fi cea de la Argassi, o stațiune mult mai liniștită și potrivită celor ce vor să se și odihnească, pe undeva este o îmbinare între liniștita Kalamaki și plajele mai stâcoase de pe țărmul Adriaticii (vezi Muntenegru). Despre Xigia, plaja cu apă sulfuroasă, sau renumita Tsilivi nu vă pot da detalii, nu am ajuns la ele, însă din auzite pentru Xigia părerile sunt împărțite (mulți nu suportă mirosul apei de acolo), iar Tsilivi este la mare concurență cu Kalamaki când vine de vorba de familiile cu copii care aleg să ajungă aici.

O mențiune specială pentru plaja de pe insula Marathonisi (cea în formă de broască țestoasă), care poate fi accesată doar de pe mare. Noi am ajuns acolo luând un tur de jumătate de zi (Keri Caves și Marathonisi), dar ne-a plăcut tare, insula este aproape neatinsă de om și există doar o zonă foarte restrânsă în care se poate face plajă și baie în mare. Pe insulă nu există niciun magazin și nici altceva, insula aparține în totalitate broscuțeleor. Când am ajuns noi acolo exista doar o bărcuță de unde puteai să-ți iei o înghețată, un suc rece sau un hot-dog. În rest apa, nisip și vegetație. SUPERB!

Plaja Kalamaki, locurile marcate unde țestoasele și-au depus ouăle

Plimbare pe plajă de la Kalamaki către Laganas (cele două plaje sunt practic legate)

Plaja Marathonisi (acesta este cu adevărat culoarea apei)

Hello, dear turtle! 

❤ Totul despre stațiunea Kalamaki – cea mai bună alegere pentru familii

În afară de plaja despre care ați putut citi, Kalamaki este așa cum îmi place mie să spun, o stațiune CROITĂ pentru familii din toate punctele de vedere. Mică, boemă, liniștită DAR cu taverne și locuri de joacă, cu magazinașe și tot felul de atracții pentru mari și mici. Și da, este o stațiunea destul de ieftintă, toată insula ne-a părut mai iefitină decât Rhodos de exemplu, deși înainte de plecare le-am auzit pe toate despre cât de scumpă ar fi. Stațiunea se află la doar 3 km de aeroportul din Zante (Zakynthos Town) și la 6 km de centrul capitalei insulei. Din păcate nu este foarte bine legată cu transportul în comun de celelalte stațiuni. Există un autobuz care circulă după un orar propriu și haotic, dar nu l-am folosit niciodată. Am circulat cu trenulețul turistic, cu autobuzele care ne-au preluat pentru tururile pe apă, pe jos și cu taxi o singură dată. Tavernele, magazinele și celelalte atracții se află de-a lungul arterei principale din oraș, iar hotelurile sunt răspândite pe o zonă extinsă în pantă, astfel că drumurile coboară ori spre șosea și zona comercială ori spre plajă.

Cel mai atractiv loc pentru noi în toată stațiunea a fost Parcul de distracții Caretta Fun Park Center, un loc în care seară de seară se strângeau toată familiile cu copii. Aș minți să spun că nu a fost frumos, deși la un moment dat parcă mă săturasem, dar nu și Albert :) Așa că aici le-am bifat pe toate: karturi, trenulețe, locuri de joacă gonflabile și tot ce își mai pot copiii imagina. Erau și locuri pentru adulți unde puteai mânca și aștepta să se sature cei mici de joacă, practic era un loc de neratat pentru toată familia. În trecut (sau la deschiere sau în pre-pandemie) poate o fi arătat vizual mai bine, acum părea destul de “folosit” ca să zic așa, dar celor mici nu le pasă de aceste detalii, așa că am putut și noi să trecem peste ele.

Locurile de cazare sunt pe toate bugetele, de la hoteluri de 5 stele AI, până la tipicele studioruri grecești BB sau hotelurile de 3 și 4 stele HB, este de unde alege. Vă recomandam mai sus Marelen Hotel, însă mai pot adăuga unul aici pe testate, Kalamaki Beach Hotel unde un grup de prietene s-au cazat tot vara trecută și au fost tare mulțumite.

Nisipul fin al plajei Kalamaki

❤ Plane spotting la cel mai înalt nivel

Tot în Kalamaki mai poți bifa o experiență absolut senzațională: plane spotting-ul. Pentru noi a fost prima dată când am avut parte de așa ceva și n-am cuvinte să vă descriu cum așteptam avioanele să treaca atât de jos pe deasupra noastră. Este ceva ce numai imaginile pot arăta cât de cât, însă este de neratat dacă ajungeți în Zakynthos, merita o mențiune specială. Aeroportul Dionysios Solomos este foarte aproape de Kalamaki, capătul pistei de aterizare este chiar acolo unde începe șoseaua ce străbate stațiunea. În plus, o mică cafenea cu taresă panoramică le sta la dispoziție celor care vor să și savureze un frappe în timp ce așteaptă să vadă avioanele. Pentru noi a devenit o activitate de seară de seară după cină, însă în ultima zi am mers și la terasă (deși era destul de cald), ca să ne bucurăm de experiență și pe timp de zi.

Dincolo de gard este aeroportul Dionysios Solomos

❤ Peșterile apelor turqoise (Keri Caves & Blue Caves)

Dacă ajungeți în Zakynthos sigur o să ajungeți și pe la aceste peșteri, sunt marca insulei și multe din tururile pe mare vă vor duce aici. Nouă ne-au plăcut mai mult peisajele de la Keri Caves, aflate în golful Laganas, la o jumătate de oră pe mare de Insula Marathonisi. Poate faptul că au fost mai aproape de noi ne-a făcut să ne bucurm mai tare de ele sau poate faptul că le-am văzut în chiar prima excursie, nu știu ce să spun, însă culoarea mării în apropierea lor a fost senzațională. Blue Caves or fi ceva mai spectaculoase, sunt mai cunoscute și apar în mai multe vederi, însă ai ceva drum de bătut până la ele și foarte probabil că o vei face atunci când mergi spre Plaja Navagio. Aceste peșteri sunt accebile doar de pe mare și după cum vă puteți imagina în cele mai multe nu se poate intra decât cu ambarcațiunile de mici dimensiuni. Peisajul însă face totul! Și când te gândești că ele sunt doar rezultatul apei care a bătut atâta amar de vreme țărmul stâncos al insulei până l-a modelat după bunul plac!

Keri Caves

Blue Caves

❤ Navagio (Shipwrek) – una din cele mai populare (și populate) plaje din Europa

Plaja Navagio sau Plaja naufragiului, cunoscută inițial ca Agios Georgios este un golf impresionant, calcaros (de unde și culoarea de un albastru sublim a apei), pe coasta vestică a insulei Zakynthos. Este una din cele mai frumoase și faimoase plaje ale Mediteranei și emblema insulei, un loc absolut de neratat dacă ajungeți în Zakynthos.

Locația a fost prezentată în mod proeminent în 2016 în drama coreeană de succes Descendants of the Sun, ceea ce a dus, începând din acel an, la o creștere a interesului în rândul turiștilor asiatici. Din acest motiv în prezent plaja este și una din cele mai aglomerate plaje din lume (vezi pozele de mai jos), pentru că toată lumea care ajunge în Zakynthos dorește să vină și aici. Dar pe lângă acest aspect, plaja are și o istorie interesantă și intrigantă, legată de un naufragiu “misterios”.

Pe data de 2 octombrie 1980, coasterul MV Panagiotis a eșuat în apele din jurul insulei Zakynthos în timpul unei furtuni năprasnice. Unele zvonuri susțin că nava făcea contrabandă, totuși, surse oficiale nu au confirmat acest lucru, iar căpitanul nu a fost condamnat la momentul respectiv pentru astfel de infracțiuni. Documentele și fotografiile recent publicate de instanță referitoare la incident susțin povestea contrabandistului, sugerând că Panagiotis ar fi plecat din Turcia cu un transport de țigări de contrabandă și se îndrepta spre Italia. Întâmpinând vremea furtunoasă, nava a eșuat în golful Agios Georgios, unde echipajul a abandonat-o pentru a se sustrage de la Marina care îi urmărea. Până la urmă, căpitanul a alertat autoritățile, iar 29 de localnici au fost condamnați pentru prădarea încărcăturii și a echipamentelor valoroase de pe nava. Nava a fost abandonată și încă mai rămâne îngropată în pietrișul de calcar al plajei care poartă acum porecla Naufragiu (Shipwrek).

Plaja a fost închisă pentru scurt timp în 2018, iar înotul și ancorarea bărcilor au fost interzise, ​​după ce o stâncă de deasupra plajei s-a prăbușit. După ce a fost redeschisă, în același an, a fost desemnată drept cea mai bună plajă din lume într-un sondaj realizat de peste 1.000 de jurnaliști și specialiști de călătorie.

❤ Zante (Zakynthos Town) – un oraș 99% italian pe o insulă grecească

Zante (denumirea italiană a insulei și implicit a capitalei sale) este cea mai mare așezare de pe insulă, un oraș vibrant și pur și simplu atrăgător. Pe o insulă micuță, un oraș ca Zante este pur și simplu de vizitat pentru atmosfera sa minunata și nu pentru locuri care ar fi musai de bifat și de descoperit. În timpul șederii noastre pe insulă am ajuns de două ori în oraș și ne-a plăcut foarte tare. Poate pentru că ne-a amintit atât de mult de Italia, poate pentru că imaginea micului port înțesat cu bărci tradiționale și yahturi luxoase crea un peisaj destul de eclectic, nu știu exact, însă imaginea tipcă a portului grecesc am regăsit-o seducătoare și impactantă.

Pe lângă labirintul de străduțe ce trebuie luate la picior, Via Roma cea vestită cu magazinele sale frumoase și tavernele apetisante, Zante mai vine la pachet cu o mulțime de biserici de toate felurile care răsar în calea ta fără ca măcar să le cauți. De menționat ar fi Biserica St. Dionysios ridicată în memoria patronului insulei, care este cea mai mare biserică din Zakynthos și micuța Biserică San Marco, care este singura biserică catolică de pe insulă, dar biserica care mi-a plăcut mie cel mai mult este superba Sf. Nicolaie (sau St. Nicholas of the Mole cum este cunoscută). Această biserică situată în Piața Solomos (piața centrală din Zante, penultima fotografie din selecția de mai jos) este singura clădire în stil venețian care a supraviețuit marelui cutremur din 1953 și a fost restaurată păstrând caracteristicile originale. Inițial biserica fusese construită pe o insula legată de continent printr-un pod, dar cu timpul insula a fost liptă de contiment. Datând din secolul al XVII-lea, este cea mai veche clădire din Piața Solomos și a fost construită în stil renascentist. În interior se află podoabele liturgice ale Sfântului Dionisie, protectorul insulei, care pentru o perioada din viața sa și-a oferit slujbele acestei biserici.

❤ Recomandări, atenționări și alte detalii

Vremea: 

  • verile în Zakynthos nu sunt atât de sufocante ca în Creta sau Rhodos, adică am avut la mijloc de august 29 de grade (vs. 36 la final de iulie în Rhodos, sau chiar 30 la început de iunie în Creta)
  • sigur trebuie să ținem cont și de poziționarea insulei, Zakynthos este o insulă mai nordică a Greciei, în timp ce Creta și Rhodos sunt foarte în sud (Creta nu este departe de coastele Africii)
  • într-o zi a plouat, o ploaie de vara veritabila, torențială și minunată cum n-am crezut că voi prinde vreodată pe o insulă grecească în luna august (mirosul acela de ploaie și căldură îmi persistă încă în nări dacă mă gândesc la acea zi frumoasă)
  • apa a fost foarte caldă (nu se putea mai pe placul meu), deși mi-a plăcut apa și în Creta sau Rhodos, aici am găsit apa cea mai caldă din Grecia (mi-am amintit de august 2010 în Corfu, unde apa era destul de rece, Corfu se află și mai la nord de Zakynthos)

Transportul:

  • transportul pe insulă nu este grozav, ba chiar este prima oară când nu ne putem folosi de el, autobuzele circulă haotic și nu te poți baza pe ele (în Creta și Rhodos se circulă grozav, am mers cu ele la orice oră unde am dorit)
  • taxi-ul rămâne o variantă bună, insula fiind mică tarifele nu sunt supărătoare
  • în Laganas am găsit cam greu un taxi disponibil pentru că vă spuneam cât de “zbuciumată” este stațiunea și mai ales cât de aglomerată (dar s-a rezolvat chiar și acolo într-un final)

Tururi turistice:

  • ca pe orice insulă (sau loc super turistic) sunt o grămadă de tururi care vă pot face cu ochiul, mai ales dacă nu plănuiți să stați 7 sau 10 zile numai la plajă
  • în Zakynthos noi am luat două tururi pe mare și am folosit trenulețul turistic de două ori ca să vizităm Zante (nu cred că l-am fi luat de două ori dacă transportul în comun era funcțional, însă așa a părut cea mai bună soluție)
  • trenulețul turistic are diverse rute și cu el puteți vizita atât orașul Zakynthos cât și Laganas, unele tururi vă vor duce numai până în piața centrală din Zante, altele vă urcă dealuri sau vă lasă la diverse plaje
  • tururile pe apă sunt preferatele noastre, în această vacanță am luat două (Keri Cave + Marathonisi cu turtles watching & Navagio cu trecere pe lângă Blue Caves) – ambele tururi au fost de jumătate de zi (în prima parte a zilei), dar puteți opta pentru tururi mai complexe de o zi întreagă (care nouă, la nici 5 ani pe vremea aceea, ne-au părut prea mult așa că ne-am limitat la jumătate de zi)

Nu în ultimul rând – mâncarea:

  • scriam prin articolele despre Aegina și Atena că mi se pare că mereu ne întoarcem din Grecia și ne spunem: “oare de ce n-am profitat și mai mult de mâncare?” – asta pentru că este EXTREM de bună, nouă ne place mult mâncarea grecească și când mă refer la asta nu văd numai fructe de mare în fața ochilor (în afară de paste cu shrimpi, nu prea mâncăm sea food) ci la felul în care preparatele simple parcă prind viață
  • iubim vinetele, așa că dacă în Grecia nu mănânci preparate foarte bune cu vinete atunci niciunde nu le mai mănânci, a se vedea în imaginile de mai jos
  • mai apoi Stifado din carne de vită (ultima poza + taverna din Zante unde l-am devorat), pe care desigur că îl facem și acasă, fără să avem pretenția să iasă fix la fel, este ceva ce nu se poate rata la mesele din Grecia
  • de data acesta ne-a dat pe spate chiar și mâncarea de la hotel, așa că na, Grecia este și despre mâncarea orice s-ar zice, dar stai – Numai de bine se zice! :)

6 comentarii

  1. Ce locuri frumoase ai avut ocazia sa vezi! E uimitor cat de frumoasa este planeta noastra si cat de norocosi suntem ca ne-am nascut pe ea. Tu te numeri printre cei mai norocosi, tinand cont de faptul ca ai ocazia de a vedea zone la care altii nici nu indraznesc sa viseze. Felicitari pentru articol, e foarte bine documentat!

  2. Pentru mine, acest articol este o adevarata comoara! Am avut parte de o lectura placuta si interesanta despre frumoasa insula Zakynthos si despre minunile pe care le ascunde. Chiar m-ai convins sa-mi fac si eu planuri de vacanta acolo, mai ales ca am un suflet de calator si imi place sa descopar mereu locuri noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.