Aniversare pe Valea Fericirii și alte plimbări printr-o toamnă superbă

“A fost o vară ehh, ahh, ohh/ Frumoasă ca Marilyn Monroe”, zic băieții de la Motans, însă în acest caz eu aleg să înlocuiesc vara cu toamna, căci a fost o toamnă lungă, colorată și caldă și da, despre ea vreau să mai vorbesc puțin, chiar dacă aș avea o grămadă de alte subiecte și locuri despre care să tastez doi ani de acum încolo. Chiar dacă toată săptămâna a plouat mocănește peste Cluj, am pliat versurile de mai sus pe sezonul luminos și auriu, mă uit cu drag în urmă și sunt pregătită pentru sezonul următor. Ba chiar i-am simțit prezența după colț tot weekendul trecut, când a dat peste noi răcoarea cea adevărată și când am lăsat să ardă o seară întreagă o Yankee Candle Orange Splash (I love Yankee Candles în perioada asta a anului). Aproape că-s gata să decorez deja pentru sezonul Sărbătorilor de iarnă mai ales că la Cluj stă să înceapă cel mai mișto Târg de Crăciun de până acum, după cum se laudă organizatorii. Dar să mai amânăm atmosfera festivă puțin de tot.

Cetățuia & Parcul Central sunt două din locurile mele preferate din Cluj, am spus-o cu diverse ocazii. Normal că toamna mai mult ca niciodată mă plimb prin aceste zone, făcând poze și de obicei bucurându-mă de frumos. Anul acesta cu Albert de mână a fost de-a dreptul minunat (și pe baterii, ha!), inedit și diferit de oricare alte plimbări. Îmi părea că sunt pentru prima dată pe acele poteci. Într-un fel chiar eram. Culorile din Parcul Central nu le-am prins chiar în momentul de vârf, deși am dat de câteva ori pe acolo, dar la Cetățuie am găsit exact ce căutăm, acea toamnă galbenă, celebră și nebun de frumoasă de la Cluj.

 

Lacul Tarnița & Lacul Gilău sunt alte două locuri apropiate de Cluj ce se află într-un cadru natural deosebit de frumos în orice sezon. Toamna le colorează extraordinar așa că n-am ratat să petrecem un weekend și aici. Recomand zonele acestea și plimbărilor cu cei mici pe care abia îi puteți ține în casă cât e soarele pe cer.

Valea Fericirii mi-am făcut-o cadou de ziua mea, la mijloc de octombrie atunci când la noi în zonă culorile pur și simplu explodează. Valea cu frumosul nume este un nou punct de interes turistic din județul Cluj, asemănătotor cu zona Beliș- Mărișel, în apropierea căreia chiar se află. Pentru diversitate și schimbarea peisajului o recomand cu căldură, însă nu vă așteptați să găsiți ceva local unde să vă încălziți sau să beți un ceai ori o cafea, încă nu e atât de dezvoltată zona, dar măcar drumurile sunt bune și merge excelent ca destinație de road trip de o zi.

Florești & around pentru că, după cum vă puteți imagina, nu avea cum lipsească Floreștiul din peisaj, mai ales că o toamnă la fel de colorată aici nu am mai pomenit de prin 2012. Anul acestea am făcut nenumărate plimbări cu Albert, seri la rând, dar și toți 3 în weekend-uri când ne avântam mai departe spre pădure. Când sunt doar eu și Albert nu mă (mai) aventurez foarte departe, asta după ce într-o seară, ca în poveste, în calea noastră a apărut o… vulpe. A fost pentru prima dată când am văzut una pe viu și nu eram la Zoo. Vulpile sunt foarte frumoase și rapide, dar mă bucur că nu a zăbovit ca să o cunoaștem mai bine :) Cele două apusuri din imaginile de mai jos, surprinse la Florești, cred că-s cele mai cele văzute anul acesta.

 

Parcul Etnografic “Romulus Vuia” într-o duminică de la final de octombrie a fost pur și simplu o încântare. Nu pot să-mi explic cum am lăsat să treacă 6 ani de la ultima și singura vizită aici. E drept că atunci am fost într-o zi cu multă zăpadă la Cluj, cum rar a mai fost de atunci, dar cred cu tărie că toate anotimpurile sunt de vis în acest loc. Abia aștept să vină primăvara aici… 

Conacul Secuiesc de la Colțești (Alba) despre care am povestit de v-am amețit acu’s două veri, vizitat într-o zi rece de la început de noiembrie e cumva definiția a ceea ce se numește “toamnă în Transilvania”. Încălzește sufletul din toate punctele de vedere.

Grădina Botanică, unde chiar nu am crezut că mai ajungem toamna aceasta. Mi-am propus să tot ajungem să ne plimbăm pe aici și îmi și imaginam că se va întâmpla asta destul de des, însă pot să vă spun doar că ultima dată când am fusesem era august 2017 și Albert era încă… inside. Nu ne-a luat chiar atât să ajungem iar, nu? :)

Și cu acest articol și aceste imagini, din foarte multele pe care le-am făcut cu plăcere în acest sezon, (vai ce dor îmi e de albumele de pe Picasa, unde vă puteam arăta sute de poze!) putem trece la sezonul festiv. Are cineva planuri pentru vacanța de iarnă? Merge cineva la un Târg de Crăciun? Când faceți bradul? Am intrat prea abrupt în subiect? :)

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.