The Balkans Trip 2016: ploaie de vară la Dubrovnik

Dacă vi se pare că este puțin deplasat să vă povestesc despre un oraș de pe malul mării, scăldat de o ploaie de vară de toată frumusețea, atunci când afară traversăm poate, cel mai rece și mai ploios octombrie din ultimul deceniu, să știți că n-am luat-o complet razna ci caut și eu, ca tot omul îndrăgostit de vară, un soare ipotetic sub care să mă încălzesc. Să aleg poze însorite și să-mi amintesc senzația ploii calde pe pielea mea, când afară tot cerul este acoperit și gri, iar ploaia rece de sub cele 10 grade amărâte bate în geam de zici că vrea să intre, este un fel de răsfăț de toamnă, dacă-l pot numi așa. Dar, să vă povestesc cum au stat lucrurile în teren și să nu o mai lungim atât cu melancoliile (că oricum simt un km de cuvinte așezate mai jos) :)

dscf3973

Se spune că este cel mai frumos oraș croat și una din “perlele” Adriaticii. Poate chiar “perla” cea mare, da’ cine să le măsoare exact!? Urăsc din suflet toate aceste etichete, dar mai mult decât asta, urăsc pomul lăudat, iar Dubrovnik-ul (nu aruncați cu roșii, numai dacă-s bio) oricât ar fi el de frumos și de vestit, a cam fost un astfel de pom. Am ajuns la Dubrovnik după ce l-am dorit cu ardoare doi ani de zile, de când cu vacanța minunată în Istria (poate chiar mai bine, că țin minte că prin vara lui 2012 îmi doream așa de tare în Croația, încât puteam jura că asta va fi următoarea vacanță, dar nu a fost).

Am ajuns în sudul extrem al Croației pe o caniculă greu de imaginat și o oboseală de care nici nu vreau să pomenesc. Ne-am cazat la un apartament privat (rezervat pe Booking.com, ca de altfel toate cazările noastre), apartament frumos și curat, situat în partea de oraș nou a Dubrovnik-ului, cu un Tommy Supermarket chiar în spatele blocului, parcare gratuită la scară, însă cam la un ceas de mers pe jos de centrul istoric. Poate un ceas pare puțin, și cam e pentru cineva care bate 10.000 de pași pe zi, dar când e foarte cald și ești jumate mort, un ceas este mult. Asta nu înseamnă că n-am ajuns pe jos unde ne-am propus, dar trebuie să vă spun că am făcut ceva ce nu-mi stă în fire în vacanță, adică m-am plâns ca o mimoză din aia care nu-și coboară partea dorsală din mașină, ceea ce nu-i deloc adevărat, dar noa, Caniculă + Oboseală nu e deloc = Love :)

Acestea fiind spuse, mai adaug doar că orice loc pe care îl vedem este trecut prin filtrul lui “cum mă simt fizic și psihic când sunt acolo”, iar dacă suntem rupți și-n ceață, șansele ca locul să nu ne dea pe spate sunt mari. Nu uitați asta când o să citiți mai jos. Am ajuns după lăsarea întunericului în oraș și primul lucru care ne-a frapat a fost faptul că este foarte mare. Ne așteptam să fie mult mai mic, dar e imens. Și când spun imens mă refer chiar la centrul istoric, unul din cele mai mari pe care le-am văzut. Dubrovnik-ul este oricum una dintre cele mai proeminente stațiuni turistice de la Marea Adriatică.

Al doilea lucru care ne-a, chiar mai mult decât frapat, ne-a șocat, au fost prețurile. MARI! Atât de mari, cam ca în Franța de mari. A fost cel mai scump loc din toată vacanța noastră de vară și cred, CRED că este cel mai scump loc din Balcani. Rar pot spune despre un loc că practică prețuri nejustificat de mari, dar uite, pot zice în acest caz. Faptul că este atât de turistic, nu m-a mirat, este de înțeles pentru că este frumos, exotic, elegant, toate în același timp, dar faptul că este așa de scump a fost puțin dezamăgitor. Am mai văzut locuri frumoase și doldora de turiști, dar cu prețuri mai decente. Poate că este o părere abruptă, depinde mult ce alte locuri am mai văzut, pe unde ne facem vacanțele, dar este o părere împărtășită de 4 oameni plimbăreți din care unul stă la Londra, în probabil cea mai scumpă capitală europeană. Acuma judecați și voi.

Trecând peste acest aspect ce te lovește fix în plex de cum pui piciorul pe Stradun (principala arteră a centrului vechi) descoperi un Dubrovnik foarte cosmopolit, colorat și fotogenic cum altul nu-i. În plus, dacă mai ai bafta unei ploi de vară, care mai alungă turiștii, dai peste cele mai înalte străduțe medievale, palate venețiene, puncte panoramice care îți taie respirația, un port vechi de pe vremea Republicii Ragusa, biserici ca pe la Roma și un suflu balcanic, care numai balcanic nu-i. N-ai cum să zici că nu-ți place, că nu te prinde, că nu guști din el ca din cel mai copt și strălucitor în bătaia soarelui măr din copac. Că ăsta-i Dubrovnik-ul. Și asta-i Croația.

În plus, pentru cei pasionați de Game Of Thrones, Dubrovnik-ul este un must see. Ce să vă mai povestesc, că doar se fac tururi scumpicele cu tematica Game Of Thrones, tururi ce poartă turiștii amețiți, dar exaltați, prin locurile în care s-a filmat celebra serie. Croația, nu doar Dubrovnik-ul, este oricum populară pentru că a servit drept locație pentru această ecranizare de succes. Și că tot veni vorba, cred că și fanii Star Wars s-ar bucura să ajungă la Dubrovnik dacă vor afla că aici s-au filmat deja scene din următorul episod semnat LucasFilm/Disney, care va avea premiera în decembrie 2017 :)

Noi, nefiind fani ai titlurilor menționate mai sus (mda!) ne-am bucurat că am rămas în oraș numai o zi, deși drept să vă spun am fi avut ce face măcar două zile. Nu cred că am făcut ce face tot turistu’ dar nu îmi pare rău deloc. Am făcut ce am crezut noi că ne-ar aduce amintiri faine de aici; adică ne-am plimbat, am mâncat, am pozat, ne-am bălăcit puțin și ne-am bucurat de o ploaie de vară FANTASTICĂ. Asta va înseamna mereu Dubrovnik-ul pentru noi: patru perechi de sandale lustruind poteci bătute de sute ani, albastru infinit, vânt în plete și vorbe în vânt…

Dacă vreți obiective turistice luați de aici:

  • Zidul Orașului Vechi (costa 16 euro să urci câteva trepte, să vezi ce vezi oricum din punctele panoramice)
  • Poarta Pile (cea mai bine conservată și principală poartă de acces în centrul istoric)
  • Palatul Rectorului (probabil principalul obiectiv turistic din centrul vechi)
  • Mănăstirea Franciscană (a cărei turlă apare în toate pozele panoramice ale orașului)
  • Marea Fântână a lui Onofrio (cu apă potabilă din cele mai vechi timpuri)
  • Palatul Sponza (locul de desfășurare a celor mai multe evenimente publice)

dscf3911

dub1

dscf3946

screen-shot-2016-10-12-at-9-14-59-pm

dscf3949

screen-shot-2016-10-12-at-9-21-36-pm

dscf3956

screen-shot-2016-10-12-at-9-17-43-pm

dscf4114

screen-shot-2016-10-12-at-9-24-00-pm

dscf4005

screen-shot-2016-10-12-at-9-28-30-pm

dscf4017

screen-shot-2016-10-12-at-9-31-59-pm

dscf4022

La plecarea din Dubrovnik, musai, musai o oprire sus pe cornișă, pentru iconicele panorame ale vechii cetăți. Recunosc, de aici am văzut Dubrovnik-ul pe care mi l-am imaginat înainte de vizită și tot de aici mi-au rămas pe retină și imaginile cele mai cele. Sigur că este de văzut măcar o dată în viață… Și cu acordul legii universale a reîntoarcerilor și revederilor cu alți ochi, la alte vârste, merge și a noua doua oară ;)

dscf3971

dscf4111

dscf4109

dscf4121

dscf4126

dscf4125

Beauty is in the eye of the beholder!

11 comentarii

  1. Frumos articol! Și eu alături de iubitul meu și doi prieteni am fost la sfârșitul lui iulie, anul acesta, în Dubrovnik, însă noi nu am stricat niciun bănuț acolo! În afară de taxa de intrare în cetate desigur! :)) Eram cazați în Cavtat de unde am venit cu bărcuța și ne-am organizat ca la carte, cu ghiozdane cu apă și sendvișuri la noi pentru că știam că urma să stăm toată ziua acolo! Iar când ni s-a terminat apa, ne-am făcut refill din Marea Fântână a lui Onofrei, pe care nici măcar nu am băgat-o în seama pentru că era cumva acoperită de ceva scenă ce se pregătea pentru un concert mare. Noroc că am văzut că ieșea lumea de pe lângă ea cu apă rece și hop și noi! :)) Cât despre prețuri per total, nici Cavat nu e deloc cel mai ieftin. Partea faină e că, în Cavtat, prețurile mai piperate aduceau în stațiunea turiști puțin mai cizelați. A fost prima oară pe plajă când era liniște completă și 85% din oameni erau cu o carte la purtător! Pentru mine a fost bliss!

  2. Lalala mi-a tot zis lumea ca Dubrovnik e over-rated. Si da, te inteleg: cand esti obo , cam orice te sacaie .
    Aflasem de pe la sursele mele ca e si foarte scump. Adica fix stilul de oras pe care il evitam noi :))

    Ah ps: noi suntem cu hostelbookers (gasesti camere duble cu baie proprie multe si affordable).

    1. Păi na, probabil că nici noi nu ne vom lua să mai mergem la Dubrovnik, dar merită văzut măcar o singură dată. E frumos, nimic de zis :)

    1. Și mie mi-a plăcut Zagreb-ul, din păcate am stat numai 3 ore în oraș. Dar data viitoare clar mă voi caza în Zagreb și apoi cobor pe Coasta Dalmată (aceea va fi o altă vizită/vacanță în Croația, a treia) :)

  3. Superb Dubrovnikul, dar și foarte aglomerat. Te poți refugia însă pentru câteva ore de liniște pe insula Lokrum, unde se ajunge în 15 minute cu barca. Țărmul stâncos al acestei insulițe este presărat cu golfulețe idilice unde se poate face baie. Cele mai bune sunt pe partea de sud-est.

    1. Nouă ne-a părut un loc extrem de aglomerat și cumva “pomul lăudat”, însă deși incontestabil de frumos, aglomerația excesivă l-a scăzut mult în ochii noștri. Nu știu dacă aș merge acolo să stau mai mult de o zi, însă i-aș mai da o șansă cândva, nu în luna august, poate în extrasezon ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.