Bari, o poartă deschisă spre sudul Italiei

Pentru al VII-lea an consecutiv, iată-ne în Italia! N-aș fi crezut, dacă ar fi fost să mă întrebați în august 2009, dar așa a fost să fie cu îndrăgosteala asta ciudată :) De data aceasta am ajuns pentru prima dată în sud, mai exact la baza tocului cizmei, într-o zonă diferită de tot ce am văzut în Italia până acum, dar nesperat de frumoasă… Vinovat de treaba asta a fost noul zbor Wizz, din Cluj spre Bari!

Ce am auzit despre Bari și despre sudul Italiei înainte de călătorie nu a fost încurajator:

• că Bari e un oraș mare și deloc turistic
• că arată rău față de orașele din nord cu care sunt obișnuită
• că este capitala unei regiuni sărace și slab ofertante turistic (acum stau să mă gândesc ce articole aiurea am citit)
• că “nu merită” ca destinație de city break
• că infracționalitatea este ridicată și nu te simți în siguranță pe stradă
• că mai toate unitățile de cazare sunt la un standard scăzut
• că voi avea un șoc după atâtea vizite în nordul țării

Ce vă pot spune după city break-ul cu baza la Bari sper să vă încurajeze:

În primul rând, că aproape niciunul din lucrurile negative pe care le-am auzit înainte de a ajunge acolo nu este adevărat. Iar în al doilea rând, că, da, Sudul este diferit de Nord, dar într-un mod plăcut. Că nu toate orașele trebuie să arate ca Florența sau ca Veneția și că diversitatea este minunată, iar Puglia arată într-un mare fel. Nu am pretenția că după această mini vacanță cunosc sudul Italiei, dar prin această poartă deschisă am reușit să gust puțin din Sud și să vă spun că nu mi-a displăcut deloc… Ba chiar mai vreau pe acolo și vă rog eu trageți-mă de mânecă, căci vreau un articol pe Puglia din seria “ce voi face data viitoare”.

Așadar BARI! Vă spun sincer că am văzut negru în fața ochilor la anunțul celor de la Wizz, căci eu speram din inimă ca noul zbor spre Italia să fie la Napoli. Dar nu-i după mine, încă n-am acțiuni la ei ;) Detaliile logistice nu vi le povestesc acum, dar vă spun că am ajuns la Bari într-o seară de sâmbătă și primul lucru care m-a lovit și m-a bucurat a fost vremea. Așa de plăcut de cald era că îmi venea să rămân pe stradă. Mai și venisem după o săptămână ploioasă la Cluj, săptămâna în care îmi abandonasem sandalele abia rechemate la garderobă. Aveam să mă lămuresc zilele următoare că în zonă a fost vară în toată regula cu 28-30 de grade, iar eu m-am bucurat din nou de sandalele ce din fericire le luasem cu mine. Ca și temperaturi, în general, ei au o primăvară-vară de prin aprilie și până la octombrie, iar la început de iunie se face plajă lejer și chiar și baie în mare, fără probleme (deși mie personal mi s-a părut puțin rece apa, o grămada de copii se bălăceau de mama focului).

Deși este capitala regiunii Puglia (Apulia) și are o populație de peste 300.000 de locuitori, Bari nu are loc în preferințele turiștilor tocmai pentru că se află într-o zonă extrem de ofertantă turistic. Coastele sale sunt luate cu asalt de turiști și legătura cu Bari o face doar faptul că deține cel mai mare aeroport din zonă, aeroportul Karol Wojtyla, pe care aterizează cele mai multe curse cu destinație precisă: marea din Puglia. Mulți nici nu ajung să se cazeze la Bari o noapte măcar, ce să mai zic de vizitat, căci se pornesc spre cazările din stațiunile de la malul mării. Și doar pentru că noi nu ne-am numărat printre ei, am reușit să descoperim și acest oraș viu și fascinant. O să se găsească cineva să mă întrebe: da ce o fi așa de fascinant la Bari? Ei bine, mai jos, chiar dacă asta înseamnă că mă voi întinde, încerc să mă explic prin momente și obiective.

De ce Bari?

• pentru că așa cum pentru a înțelege Italia e nevoie să faci o călătorie și la Milano (oricât de neatractiv ți s-ar părea), așa e nevoie să guști dintr-un oraș uriaș din sud, e vorba de stil și atmosferă și altfel nu le poți cunoaște, iar Bari mi se pare foarte potrivit pentru o primă porție
• pentru că nu este chiar așa de neagră situația, sau nu sunt eu așa speriată de felul meu, nu le am cu panica asta de “viața străzii”, nu sunt genul care se simțe mai puțin în siguranță dacă vede mulți imigranți sau negricioși care vând poșete, cred în ideea lui “fiecare își vede de treaba lui” și cred că oamenii simt asta, așa cum simt și animalele dacă ți-e cu adevărat frică de ele (sper să nu considerați asta o comparație nefericită, căci iubesc și oamenii și animalele)
• pentru că nu poți considera sărac un oraș ce are la colț de stradă magazine Gucci și Armani sau o regiune deservită de nu mai puțin de 3 companii feroviare
• pentru că Bari nu înseamnă numai Piața de Pește și străzi trasate cu liniarul (orașul nou) ci și un centru vechi de excepție, boem și nealterat, Bari Vecchia, cu străduțe întortocheate și cafenele cochete
• pentru că acele rufe puse la uscat peste străzi sunt deja emblematice, unele sunt aranjate cromatic și fac parte din farmecul natural al locului, iar străzile miros a detergent și balsam de rufe, care combinate cu briza au făcut ca Bari să mi se pară cel frumos mirositor oraș în care am ajuns (desigur, este diferit față de orașele ce miros a Chanel)
• pentru că aici avem mormântul Sfântului Nicolae într-o catedrală simbol (Catedrala di San Nicola) jumătate catolică (nava de sus) și jumătate ortodoxă (cripta de jos cu mormântul celui mai de notorietate Sfânt al creștinătății)
• pentru că centrul vechi este plin de bisericuțe care mai de care, culminând cu imensul Dom din Bari, Catedrala San Sabino, a cărei turlă se vede din depărtare, de pe mare, ca un falnic far ce i-a condus pe marinari mereu spre casă
• pentru că la Bari am mai descoperit două piazzete (Piazza di Mercantile & Piazza di Ferrarese) ce ar fi încăput în acest top (măcar una tot aș fi pus)
• pentru că promenada Lungomare pare demnă de un loc mult mai exotic decât sudul Italiei
• pentru că de câteva ori m-am simțit ca într-un film al lui Tornatore, de genul Malena sau Il Postino, vâzând un italian gălăgios pe bicicletă sau o donna nervoasă pe copiii ce băteau mingea la ușa sa
• pentru că Portul Vechi este minunat și apusurile pe care le-am putut vedea de aici mi-au amintit de apusurile de vis văzute la Palavas (sudul Franței)
• pentru că Teatrul Petruzzelli este al-III-lea cel mai mare teatru din Italia și arată colosal
• pentru că mulți români își vor aminti de Cupa Mondială din ’90 și stadionul San Nicola (când eu nu aveam încă 6 ani și nu-mi aduc aminte), dar tata mi-a tot zis cum a câștigat România la Bari în fața Rusiei (nu știu de ce a fost așa de important atunci)
• pentru că de la Bari într-o oră și jumătate, cu trenul, se poate ajunge la Matera (Basilicata) al-II-era oraș din lume cu locuire continuă după Petra din Iordania, deci și cea mai veche așezare din peninsulă
• pentru că Bari se află la jumate de oră de Polignano a Mare, de Monopoli, de Alberobello, de Trani și la o oră de Ostuni, de Brindisi și dacă avem la dispoziție ceva mai mult de un weekend putem ajunge pe tocul cizmei la Lecce (zis și Florența sudului) sau în peninsula Salento (cea mai pitorească regiune a coastei italiene a Adriaticii)
• și normal, pentru pizza Margherita sau Romana (cu sardine) și pentru uleiul de măsline (zona este cel mai mare producător al Italiei) și pentru măslinele alea ce le-am mâncat goale și altceva nu mi-a mai trebuit
• pentru că probabil e Italia și îmi plac toate formele ei și poate că da, îi trec uneori cu vederea scăpările și e ceva acolo, în ea, care mă face să simt lucruri pe care nu le simt în alte părți, de asta o fi… și de asta!

Nu cred că vreau să vă conving de nimic, poate doar o să găsiți câte ceva util în acest articol dacă pregătiți o călătorie în zonă și peste tot dați de chestii negative. Dar eu cred că niciun loc nu are doar părți rele… (așa cum nu poate avea doar părți bune). Aveți și un album, nu foarte elaborat, dar suficient ca să vă formați o părere, zic. Pentru detaliile logistice ale city break-ului cel mai probabil voi scrie un articol separat.