Viena redescoperită (II) : muzee, cafele și Sărutul lui Klimt

Tocmai ce vă povesteam despre prima zi a trecerii noastre prin Viena, despre acele momente în care m-am întors în prima capitală europeană pe care am văzut-o cu adevărat, în urmă cu peste 7 ani. Și pentru că azi am reușit să încarc pozele pe Picasa, mi-am făcut timp să povestesc și despre a doua zi a frumoasei escapade de iarnă.

M-am trezit mai devreme decât preconizasem cu o zi în urmă, deși frigul și cele peste 6 ore de condus și-au spus cuvântul și am fost răpusă în prima seară. Un duș cald cu aromă de ciocolată a fost tot ce mi-a trebuit ca să dorm dusă. În plus îmi place la nebunie să dorm într-un loc moale și cald, atunci când că afară ninge, îmi dă o stare nemaipomenită! Mi-a plăcut enorm camera de la hotel și am lenevit puțin și de dimineață, cât să mă încarc pentru o zi full în Viena. Aproape că a tras Clau de mine să mă ridic din pat, ceea ce în cele mai multe călătorii nu se întâmplă… Mai spun că planuită nu am fost, poate Clau avea el ceva planuri și m-am lăsat pe mâna lui, mai ales că ele vizau interioare și cum, oricât de frumos ar fi fost, în bătaia fulgilor nu am putut sta o zi lumină, am intrat de bună voie la căldurică :)

Deși ne gândeam să ne oprim la o cafenea în drum spre centru, se pare că uneori pot exista fără cappuccino, așa că prima oprire a fost Naturhistorisches Museum Wien, Muzeul Național de Istorie naturală, pe care Clau nu l-a ratat de câte ori a venit la Viena. Vinovată pentru treaba asta, ce a devenit tradiție pentru el, este a doua cea mai mare colecție de meteoriți din lume. Dar până la ei, trebuie să spun că eu am fost fermecată de clădirea muzeului. Construit ca o imagine în oglindă a vecinului său mai cunoscut, Kunsthistorisches Museum, interiorul splendid a fost în așa fel gândit încât să pună în valoare obiectele ce depășesc azi 20 de milioane de exemplare. Mi se pare fascinant că așa o clădire impresionantă a fost gândită muzeu de la bun început. Uneori mă găseam uitându-mă peste exponate, la sălile de o frumusețe rară, la locurile acelea clasice prin excelență ce s-au adaptat într-un fel atât de normal noului, modului în care muzeul s-a modernizat, neștirbind nimic din frumusețea originară a locului.

Nu vreau să spun cuvinte foarte mari, dar se poate să fie unul din cele mai frumoase și interesante muzee pe care le-am văzut și când spun asta mă refer atât la atmosferă, cât și la exponate, cât și la designul spațiului. Spun asta, pentru că am fost prin muzee mult mai renumite care nu m-au impresionat ca acesta, dar poate o fi tot de la vârstă :) Piesa de rezistență a muzeului este celebra Venus of Willendorf, o sculptură veche de nu mai puțin de 2500 de ani… care, contrar a ceea ce te-ai aștepta, poate fi fotografiată din toate direcțiile, te poți apropia de ea suficient de mult încât să poți spune că ai văzut-o pe bune (spre deosebire de unele tablouri de la Muzeul de Artă din Cluj, unde dacă te apropii prea mult ești apostrofat de mama focului). Apoi, dai de colecția de meteoriți, pe care am văzut-o cu ghid personal ;) Poate vrea să ne povestească odată despre ea, că tot știe povesti așa de fain când vrea. Ați citit ce a scris pentru Bialog, chiar ieri?

Pentru copiii curioși (pleonasm, știu, dar cu atât mai bine) partea cu dinozaurii va fi un deliciu. A fost pentru mine, care până la 30 de ani nu am mai văzut niciodată fosile de dinozauri și schelete în mărime naturală, iar Jurassic Park era nimic peste atmosfera ce o făcea dino-ul robotizat care se mișca și scotea sunete “fioroase” pe acolo :) Dar de departe, ce mi-a plăcut mie cel mai mult, pare a fi “Evoluția omului”. Exponatele din ceară sunt ge-ni-a-le și poți studia atent cam ce-am fost și ce-am ajuns… de câtă evoluție a fost nevoie să arătăm cum arătăm acum și să ne dezvoltăm cum am făcut-o. Vă recomand acest muzeu deosebit de interesant, nu vă va părea rău după cei 10 euro plătiți la intrare.

Nu același lucru voi putea spune despre Casa Fluturilor, un loc în care m-am dat ceasul morții să ajung și s-a dovedit a fi un mare fâssss. Mă bucur că am călcat în grădina cea tropicală unde am zărit maxim 5 fluturi, căci mi-a ieșit din cap ideea cum că acolo ar fi un peisaj ca în Avatar unde zboară fluturi cât capul meu, într-un decor creat pe calculator. Partea extrem de bună a locului văzut în decembrie este că te încălzești ca în seră și ești gata mai apoi să o iei din loc prin frig spre următorul obiectiv.

Care obiectiv a fost Palatul Belvedere! Nu am mai ajuns niciunul din noi până acum la el și momentul a fost mai mult decât potrivit, căci eu îmi doream o altă activitate de interior: să ajung în față la Sărutul lui Klimt. Sigur că în orice alt anotimp, Palatul Belvedere poate fi văzut în toate splendoarea din exterior și aici mă refer atât la Belvedere Superior cât și la cel Inferior. Noi am vizitat doar Belvedere Superior care găzduiește Galeria Națională de Artă, care la rândul ei adăpostește cele mai multe din lucrările veneratului pictor austriac Gustav Klimt, fondator și exponent al mișcării Secession. Klimt este unul din acei artiști pe care chiar nu ai cum să nu-i recunoști după stil. Văzusem în atâtea ilustrate marea lui capodoperă, Sărutul încât a devenit o necesitate și să-l văd pe viu. Cu puține opere de artă mi s-a întâmplat asta. Și vreau să vă spun că este chiar FRUMOS. Mi-au plăcut la nebunie coloristica deosebită, încadrarea, ideea, este un tablou care îți transmite mult, l-ai tot privi, e acaparant. Foarte multe din lucrările lui Klimt (și Sărutul se încadrează aici) au ca inspirație mozaicurile de la Ravenna (Italia), care l-au fascinat și inspirat pe artist pentru totdeauna. Motivele se regăsesc în mai toată opera sa. La Belvedere mai puteți vedea câteva lucrări celebre ale impresioniștilor Manet, Monet și Renoir dar și lucrări originale Vincent van Gogh. Fotografiatul lucrărilor este strict interzis, iar supraveghetorii chiar își fac treaba și sunt pe fază la orice neatenție sau indisciplină din partea vizitatorilor. Foarte bine!

După porția de cultură, vremea a fost să mâncăm și noi (am ciugulit în timpul zilei de toate, dar aveam nevoie de o masă gustoasă și consistentă) și am trecut pe la Gasthaus Belvedere, dar cum v-am promis un articol în care să vorbesc despre: shopping, mâncare, cazare și alte ponturi, las povestea pentru atunci. Vă spun doar că am zăbovit destul de mult la masă, căci ne-am simțit foarte bine și că de acolo am plecat direct pe Mariahilferstrasse, unde am petrecut o seară grozavă cu cafele și cheesecake dietetic la Aida, cumpărături, văzut librării și multă zăpadă, pe una din cele mai pline de viață străzi din lume.

O amintire ce va rămâne lipită de inima mea: întorși în cameră am (re)văzut Love Actually, așa în plină vacanță, la jumătatea distanței dintre Crăciun și Anul Nou. Știu că asta puteam face și acasă, dar a avut alt farmec acolo, la Viena, cu ninsoarea care nu a încetat mai deloc în acea zi… și în acea noapte…