Zagreb, popas în capitala Croației

Eu am avut o mică poveste cu Zagreb-ul înainte să ajung să-l văd: aflându-mă în Place de la Comedie, în Montpellier, cu o fostă colegă, aceasta mi-a spus că Piața centrală din Zagreb arată exact ca cea din Montpellier. Cum eu am o poveste și mai interesantă cu frumosul oraș din sudul Franței, mi-am dorit încă de acu’s câțiva ani să ajung în capitala Croației în speranța că voi găsi o părticică din Montpellier mai aproape de casă…

DSCF1173

Nu știu dacă am găsit-o, de fapt cred că am văzut Zagreb-ul într-un anume fel, dorind să mă simt măcar puțin ca la Montpellier. N-am reușit, poate data viitoare, dar Zagreb-ul este un oraș drăguț care cu siguranță merită o zi de vacanță, măcar. Multă lume chiar vă va spune ca nu ai ce face la Zagreb mai mult de o zi, că poți vedea tot, că îl epuizezi. Desigur, asta e în funcție de felul fiecăruia…

Din păcate eu nu prea am mers cu temele făcute pentru Zagreb și din acest motiv am ratat exact ce am vrut să vizitez. Căci trebuie să știți câteva lucruri despre Zagreb, dintre care cel mai important că se află pe două nivele și nu are toate obiectivele de interes major într-un singur loc. Avem așadar orașul de jos (Donji Grad) și orașul de sus (Gornji Grad), cumva cam ca și Bergamo, doar că nu atât de italian. Noi am reușit să vedem doar Orașul de jos, n-am mai luat funicularul până sus și nici m-am mai avut timp de treptele care mă puteau duce la emblema Zagreb-ului, adică Biserica Sf. Marcu, o biserică celebră pentru acoperișul ei mozaicat. Oricum Piața cu același nume deschide panorame superbe asupra capitalei croate, panorame pe care noi, desigur, nu le-am văzut.

DSCF1155

Dar totuși am văzut câte ceva în Zagreb. I-am luat pulsul cum se spune și am descoperit un oraș ce vibra de tinerețe și de bun simț. Încă de la intrare, rătăcindu-ne în apropiere de centru, o doamnă a oprit și ne-a dat toate indicațiile de care aveam nevoie să ajungem să parcăm undeva foarte aproape de centrul istoric. Ne-a mai spus să întrebăm pe oricine, orice dorim referitor la oraș și la țara lor pe care urma să o vizităm, pentru că vom fi ajutați cu plăcere și TOATĂ LUMEA vorbește engleza. Asta aveam să o aflăm pe bune în săptămâna ce avea să urmeze. Da, croații vorbesc engleza cel mai bine dintre slavii pe care i-am auzit eu vorbind în limba lui Shakespeare și sunt amabili, foarte amabili. Poate că nu-i bat pe greci, dar NU mi s-ar fi părut că se află în nicio competiție cu aceștia.

Deși ni s-a mai spus că nu e o problemă cu parcarea și aglomerația în Zagreb în luna august, căci TOATĂ LUMEA e la mare, capitala Croației nu a fost sub nicio formă un oraș părăsit. Nu, nu erau doar turiști, deși erau ȘI turiști în drum spre mare, care poate mai opresc în Zagreb să-și facă aprovizionarea. Am intrat și noi într-un market gen Mega Image, pe numele lui Konzum, pare-se cel mai popular market din Croația. Pe toate drumurile vezi bannerele pe care scrie: “Konzum, croatian word for supermarket”. Aveam însă să mai descoperim un alt fel de market cu prețuri chiar mai bune ca la Konzum, se numește Plodine, e gen Kaufland și chiar se află în multe orașe în apropierea acestuia. Cele mai bune dulciuri din Croația le-am luat de la Plodine, I like it ;)

DSCF1157

Dar rămânem totuși în Zagreb. Piața, de care zicea colega mea, că seamănă cu Place de la Comedie, se numește Trg Josipa Jelacica. Este chiar Piața centrală din Zagreb și nu aveam cum să o ratăm cu toată graba. Este imensă, poate ceva mai mare ca cea din Montpellier. Oricum parcasem la un sfert de oră de ea, străbătând o stradă lungă și foarte frumoasă, plină cu magazine mai mult sau mai puțin celebre, dar străbătută de cel mai bun mijloc de transport pentru turiștii din Zagreb: tramvaiul. Artera asta, Ilica, este bineînțeles și locul preferat pentru shopping în Zagreb. Cam pe la mijlocul ei, pe partea stângă cum te îndrepți spre Piață se poate vedea funicularul istoric cu care urci (dacă ai timp) în Orașul de Sus.

Din Trg Josipa Jelacica, ajungi în cel mai colorat și aglomerat loc din Zagreb, Piața de fructe, legume și flori a capitalei croate. Piața Dolac, care mie mi-a adus aminte de Campo dei Fiori din Roma, doar că asta era ceva mai mare și normal, nu era la Roma :) Oricum am rămas plăcut surprinsă de această piață cu zecile ei de culori și mirosuri specifice. M-a mirat poziționarea ei extrem de centrală, dar o avea un rost. Mie îmi venea să-mi iau un buchet de floricele, dar ce mă făceam cu ele în cele 30 de grade și cele 3 ore ce urmau a fi petrecute în mașină?

DSCF1144

Piața Dolac este și ea pe două nivele, la fel ca Zagreb-ul. Dacă jos dăm de flori, sus e piața agro-alimentară în care dacă ai cotit la dreapta ajungi la cea mai mare Catedrală a orașului, un fel de Santa Croce de Zagreb. Catedrala construită în stil gotic și cu unul din turnuri în reabilitări nu prea mi-a stârnit niciun interes. Așa că am făcut o diversiune ;) În timp ce ceilalți au intrat în catedrală, eu am luat-o spre Tkalciceva, pe care am mirosi-o sau ceva, căci nu știam că se află acolo. Ce e asta? Ei bine, este pietoana tixită cu terase, cafenele și bistro-uri, locul în care probabil aș fi stat ceva vreme dacă nu trebuia să o iau din loc. Clau, care mă ajunsese și el din urmă s-a declarat încântat de ea și deși nu este un mare băutor de bere, mai că s-ar fi oprit acolo la una. Terasele alea parcă te chemau să te așezi, deși nu duceau lipsă de clienți: erau pline fix în miezul zilei când teoretic lumea e pe la muncă sau la adăpost de soarele încins. Numai că mie Zagreb-ul mi s-a părut un oraș în vacanță. Probabil o fi așa pentru turiști în special, ca să-i facă să intre în atmosferă, să-i facă să-și vadă de vacanță și să nu se lase tulburați de nimic.

Din păcate, de aici s-a cam zis cu popasul nostru la Zagreb, căci ne-am văzut nevoiți să căutăm o bancă unde să ne schimbăm euro în kuna, că niciun suc nu puteam bea în ritmul acesta. Era sâmbată, deja trecut de ora 13 și băncile se închid la ora 13 și la ei ca la noi. Am găsit într-un final un exchange office minuscul unde am schimbat ceva, dar normal că insuficienți pentru o vacanță. Eu am avut ceva probleme la transformări, ca de obicei, dar e de reținut că un 1 euro = 7,5 kuna.

Pot spune că am văzut Zagreb-ul pe jumătate, în condițiile în care n-aveam nicio pretenție de a-l vedea pe de-a-ntregul. Noroc că am mers mai departe. Dovada scurtei mele treceri prin capitala Croației sunt și puținele poze adunate aici.

DSCF1151

15 comentarii

  1. Și eu am avut senzația pe care ai descris-o în legătură cu Tkalciceva. E îmbietoare-rău.
    Și deși nu ai vizitat mult, ai scris frumos. Felicitări! :)

    1. Anca, hai ca-ti spun acum ca tineam pana la articolul aferent: tie ti se datoreaza faptul ca am ajuns la Vrsar ;) Multumesc mult de tot! Ti-am citit toata vacanta croata chiar de la fata locului :*

  2. Ah, ce frumos arata Zagrebul in pozele tale, ti-am zis ca aparatul meu e mai “rece” :))
    Noi am ajuns in Zagreb in aceeasi zi in care ai fost tu, doar ca seara :)
    Am avut o zi jumatate de vizitat si da, merita plimbarea prin Orasul de Sus, in care noi am ajuns initial pe jos, fara funicular. Chiar strada Tkalciceva este un punct bun de pornire catre biserica cu acoperis colorat :)
    Cat despre Catedrala din Zagreb, mi-e atat de aproape de suflet, ca aproape ca m-a durut cand ai spus ca ai ignorat-o :)) Cel mai emotionant moment trait intr-o biserica, ever, acolo a fost, si a surclasat experienta de la Sambata de Sus de acum vreo 20 de ani :) Plus ca afara ne asteptau cantaretii de muzica populara dintre care am vazut ca ai prins si tu in poza un membru in fusta :) Era inceputul vacantei, adica inceputul partii bune a vacantei :)
    Ma voi intoarce in Zagreb, ca doar na, Croatia este Italia mea <3 (desi se cam bate cu Portugalia de o vreme :) ).

    1. Noh buuun, lasa ca data viitoare intru, vezi si tu ca tre sa ma intorc :)) Eu eram in acel moment in una din clipele despre care am mai împartasit azi impresii in alta parte :))

      Ah, Portugalia… planuri, planuri, vise… știi tu :*

  3. nici noi n-am avut prea mult timp de petrecut la Zagreb, am fost anul trecut in graba, insa am avut doi ghizi minunati, pe Oana Bacanu (are blogul cu acelasi nume, pe wordpress) si pe sotul ei. sper din suflet sa ne reintoarcem acolo, a fost grozav, chiar si asa pe fuga :)

  4. hmmm, nu mi pare ca seamana cu Montpellier-ul, dar poate nu mai tin eu minte, ca a trecut ceva vreme de cand am fost pe acolo.
    la fel si noi, in trecere, vreo juma de zi, deci nu pot sa zic ca am vazut prea multe (n-am rezistat nici noi chemarii teraselor cochete :), oricum mie imi place Croatia si oamenii ei si as vrea sa revin. nu stiu daca chiar in Zagreb dar m-as intoarce in Istria, mai ales la Cape Kamenjak si Rovinj, la Plitvice, in Dubrovnik, si un pic pe coasta dalmata :-p

  5. Citesc cu interes vacanta ta in Croatia fiindca am in plan sa ajung in zona, poate chiar toamna asta. Zagreb-ul pare interesant dar cred ca zona de coasta e preferat de turisti si inteleg si de ce :) Cu toate astea am notat celebra piata :)

  6. Pe mine m-a cucerit, e clar! M-a surprins într-un mod extrem de plăcut, poate și pentru că nu aveam așteptări foarte mari. Încă sunt cu sufletul pe acolo, prin Croația, în vacanța care a trecut prea repede, încă nu s-au așezat lucrurile, dar… uff, tare frumos a mai fost! :*

  7. Ati incercat sa platiti in euro? in multe locuri se poate.
    Noi am platit la o terasa in Samobor (langa Zagreb), unde angajatele semanau cu cele de la cofetariile noastre, cu bonetica pe cap. Am dat euro si am primit rest in kuna. Era ultima zi si nu stiam cati bani sa mai schimbam. Cu restul am cumparat un magnet si am scapat de banii lor :)
    Zagrebul il pastram pentru o plimbare viitoare. Pentru vreo 2-3 ore cat am avut la dispozitie, am ales Samobor; e mai mic si nu pierzi timp cu traversat orasul, cu parcarea…
    Se zice ca aici a fost inventat cremsnitul. Si da, e tare bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.