Da, uneori se pot întâmpla nasoale, foarte nasoale, dar nu chiar despre alea vreau să vorbesc și să ne deprimăm, ci despre cele, hai să spunem, nu tocmai plăcute întâmplări, care îți strică bucuria călătoriei. Că sunt chestii peste care nu poți trece și te irită cum ar fi nebuniile cauzate de servicii, ori despre cele care te pot duce la urgențe cum ar fi un bolovan care îți sparge capul în coborârea de pe munte… Da, cel din urmă mi s-a întâmplat, nu mie direct (sau capului meu) dar e ca și cum ar fi fost…
V-am spus în urmă cu ceva vreme că am avut parte de o drumeție cu peripeții. N-am mai pățit niciodată, dar cică statistic trebuia. E o restanță de vacanță, ca să fac o rimă, o poveste care m-a stresat așa de rău că am zis că nepovestită pe blog rămâne, dar poate că o să învețe cineva ceva din ea, cum am învățat noi… sper.
Când am fost în excursia pe de Piatra Secuiului (poze v-am arătat deja, dar nu vă lăsați, înșelați toate sunt făcute înainte de incident :) ), la coborâre, văru’meu, probabil cel mai breaz din cei care am făcut urcarea și coborârea respectivă, s-a trezit în cap cu un ditamai bolovanul, teoretic venit de niciunde, practic pornind frumos de sub piciorul meu :( Sigur că nu a avut cască, cine avea? Traseul nu era o chestie de super mare risc, iar puțin mai sus de noi niște tipi făceau escaladări fără cască, desigur nu e scuză… cert e că respectiva piatră nițel colțuroasă și desprinsă din munte, i-a spart capul, fix în fața mea. Când am văzut sângele, nu știu cum naiba am coborât, dar ceilalți mi-au zis că am coborât în maxim câteva secunde panta aia nenorocită. M-am speriat ceva mai tare ca el și am condus cu tensiunea la cote ridicate până la Cluj la Urgențe. Repet, nu a fost foarte grav, dar putea să fie.
Acum, drept să vă spun nu prea am știut ce e de făcut în asemenea situație. Puteam fi mult mai departe de Cluj sau de un oraș care să aibă un spital sau dispensar disponibil. Menționez că la Rîmetea unde am coborât noi, nu era un dispensar deschis, nimic, un localnic ne-a trimis acasă la o asistentă aflată în timpul ei liber… și oricum ce sa-i facă aia la ea acasă, deci nu într-un cabinet?!! Soluția logică a fost să venim la Cluj, necesita copcii treaba, oricum, îmi dădusem seama.
Totul e bine când se termină cu bine și s-a terminat bine, dar pentru mine a fost una din cele mai stresante drumeții posibile și a fost pentru prima dată când m-am gândit serios că se pot întâmpla diferite accidentări în călătorii și nu sunt deloc pregătită pentru ele. Merg de cele mai multe ori cu mașină și nici nu mă gândesc că ceva nasol s-ar putea întâmpla, ori defecțiune gravă ori mai rău. Fac tot felul de trasee, îmi amintesc de traseul din Cinque Terre pe care l-am făcut cu o entorsă nevindecată încă. Poate că doza de inconștiență mi-a făcut bine până acum, nu obișnuiesc să pun răul în față și nici de acum n-am să o fac, dar totuși n-ar strica să fiu mai pregătită pentru faze din astea.
Vouă vi s-au întâmplat chestii nașpa, de felul acesta, prin excursii, călătorii, vacanțe? Cum ați acționat și reacționat? Ce se poate întâmpla și eu nici nu am în vedere? Nu e genul meu să mă leg de lucrurile nașpa, dar poate ar fi utilă o listă cu câteva accidente frecvente și modul în care pot fi evitate sau rezolvate în cazul în care chiar avem parte de ele…
8 comentarii
Eu am scris pe blog, in 2010 cand sotul meu a avut accidentul in Thailanda…a fost cumplit, putea sa moara…eu nici nu vreau sa imi amintesc, a fost pentru mine o trauma psihica…
Să știi că îmi amintesc de acea poveste și îmi amintesc că ai spus că Diana te-a ajutat mult atunci și abia ați reușit să vă reveniți și să vă continuați vacanța :( Bine că a fost bine până la urmă, chiar dacă inițial a fost nasol rău :*
Hehe…noi am mers la Liteni, ne/am cam ratacit ce e drept si lasasem masina cam departe, eram fara pic de apa sau mancare la noi si venea o furtuna mare. Dupa cativa kilometri aiurea am gasit cetatea (ruinele), dar mie mi s/a facut rau si avea palpitatii ingrozitoare. Noroc ca am gasit niste apa si m/am linistit, dar eram in camp deschis cu tunete si fulgere. In acel moment ne/am dat seama ca nu anuntasem pe nimeni unde plecam si am sunat acasa:)) Totul s/a terminat cu bine, dar sper sa nu mai trec prin asa ceva. Imi pare rau de peripetiile voastre, sper ca totul e ok.
Cand am fost la Oradea am avut parte de un accident ce m-a lasat schioapa o saptamana; m-am impiedicat ca talamba de un lant ce separa un spatiu verde si m-am imprastiat de asfalt, lovindu-ma de bordura. Privind in urma, mi se pare hilara reactia mea de atunci: stateam pe jos, plina de sange si urlam la prieten sa verifice starea aparatului foto. Ca eu abia am fost in stare sa ma ridic si sa ma tarasc spre prima banca nu mi se parea asa de important. :))
Referitor la ce ai povestit mai sus, cand mergi la munte se recomanda sa “anunti” orice piatra pe care o deplasezi, pe principiul ca nu stii unde dai si unde crapa. Nu-i prea comod sa strigi “piatra” la fiecare cativa metri, dar asemenea lucruri pot fi de un real folos. Sper ca varul tau se simte mai bine acum si ca in afara de sperietura, totul e ok.
Uf, nasol, dar bine ca s-a terminat cu bine. Imi inchipui ce sperietura trebuie sa fi tras. Sper ca varul tau e ok acum.
Accidente pot surveni pana la urma oriunde si exact cand nu ne asteptam. Indiferent ce-am face nu putem fi pregatiti pentru ele. Pentru drumetiile pe munte e de preferat sa avem ceva cunostinte de prim-ajutor, dar iti zic sincer ca nici eu nu prea le am, chiar daca faceam frecvent genul asta de activitati, mai ales in tara. Din fericire, in afara de cateva cazaturi, n-am avut accidente, nici pe munte sau in calatorii obisnuite, nici eu nici cei din grup.
De accidentări grave n-am avut parte, dar de evenimente mai nasoale, da. Am uitat de trusa de prim ajutor de nenumărate ori (iar de atunci apreciez un leucoplast și modul în care mă poate ajuta), am plecat la mare fără cremă de protecție solară (noroc că aveam de unde cumpăra), am plecat pe munte neechipați și fără să anunțăm pe nimeni unde ne ducem și când venim, fără telefoane la noi sau vreun indiciu legat de locul pe unde am urcat (acolo am fost urmăriți de câini deloc cuminți și am ajuns acasă târziu, cu vânătăi și incredibil de murdari și obosiți). De obicei chestiile mărunte îmi fac probleme în călătorii.
Din fericire, n-am avut parte de accidente până acum. Am riscat urcând în sandale pe Mont Sainte Victoire, un loc plin de pietre ascuţite, sau stând în soarele Greciei timp de o zi fără protecţie solară… Şi s-a mai întâmplat să ne prindă noaptea pe nişte povârnişuri cam abrupte, dar din fericire aproape de civilizaţie :D
era sa zic slava Domnului, n am patit de astea si nici n as fi pregatita in caz de, suntem inconstienti, stiu. dar mi am adus aminte de accidentul de masina, cand ne am intors de la Pont du Gard (desi eram si n vacanta si acasa :-p ) Am botit masina (aveam casco international, macar atat), nu rau, am putut sa ne taraim cu ea pana acasa, si am scapat teferi, deci se putea mult mai rau :)