The Reporter: Adelin Petrișor

Mă sună o bună prietenă miercuri să-mi spună că joi vine Adelin la Cluj. Știa ea ce mult mi-a plăcut Războaiele mele și cât de mult doream să-l întâlnesc pe Adelin live. Miercuri însă nu eram sigură că pot ajunge, ba eram chiar supărată inițial că s-ar putea să ratez întâlnirea. M-am tot gândit cum să fac și până la urmă am decis să merg. Totuși am ajuns cu câteva minute înainte de a începe discuția de la Librarium Universității…

DSCF7587

Mi-am procurat cartea pe care Adelin o promovează în această perioadă, Țara cu un singur gras, carte ce s-a născut în urma vizitezi inedite în “lagărul” din Coreea de Nord. Discuția s-a învârtit în jurul vizitei din Coreea și m-a făcut să-mi doresc să încep cartea de cum ajung acasă. Am ajuns însă în ultimul stadiu de oboseală și n-am început-o nici până acum, dar sper să apuc în acest weekend.

DSCF7589

Mai mult decât informațiile despre Coreea pe mine m-au interesat aspectele ce privesc munca jurnalistică a lui Adelin și veleitățile sale de orator, iar așteptările nu mi-au fost înșelate. Ca om Adelin e foarte mișto, e genul acela de prieten pe care cred că toți ni l-am dori în gașcă, unul care, categoric, ne-ar monopoliza cu umor discuțiile și întâlnirile, dar pe care nu ne-am putea supăra chiar dacă ar vorbi pe lângă, asta pentru că are ce să ne zică “pe lângă”. Mă feresc de cuvântul fascinant căci e cu greutate, iar Adelin, desigur, l-ar privi ca pe ceva boombastic, dar cred că aș putea spune așa, în șoaptă, să nu mă audă, că el este o persoană fascinantă. În drum sper casă, i-am zis lui Clau: “noah, Adelin chiar are ce să povestească nepoților, zic să folosim de acum cu măsură sintagma asta când ne vom referi la noi” :))

DSCF7581

Pot fi multe de spus despre Adelin Petrișor și despre seara de la Cluj, însă nu cred că am cuvintele și autoritatea de a o face. I-am urat baftă pe unde va mai merge, atunci când am stat la rând pentru autograf și am fost ușor intimidată de el. Din nou, dacă ar fi știut asta s-ar fi simțit, cu siguranță, aiurea :D

O să revin cu detalii despre carte după ce o voi citi, însă acum vă mai arat câteva poze de la întâlnire (cu scuzele de rigoare, nu sunt cele mai reușite poze).

DSCF7586DSCF7583DSCF7591DSCF7593P.S. Cu această ocazie m-am întâlnit și cu Simona (în sfârșit!) și sper să ne facem timp pentru o întâlnire în care să și povestim, că pare că ne cunoaștem deși n-am stat față în față, de vorbă, niciodată :(

4 comentarii

  1. nu stiu din ce motiv nu apare comentariul pe care l.am lasat chiar dupa ce ai postat articolul:( iti ziceam ca am terminat de citit cartea si m/am simtit de parca eram inca in Librarium si Adelin ne tot povestea:D. cat despre intalnirea noastra, I;m in, de indata ce scap de durerea de gat ca sa pot si eu scoate cateva vorbe:))

    1. Pai ne planuim si iesim si noi odata cu soarele :)) Te-ai insanatosit? Ca acum parca vrea sa ma ia pe mine o chestie in gat, grrr… n-am mai avut probleme de… luna trecuta? :))

  2. Vai, ce fain! Trebuie să mă interesez și eu de lansarea cărții în Timișoara, mi-a plăcut și mie războaiele mele, dar ce scrie despre Coreeea mă fascinează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.