Historia Special: La Belle Epoque

“E o constantă în istoria umanității ca oamenii să se raporteze cu nostalgie la diferite perioade anterioare, pe care nu le-au trăit, dar pe care le regretă, considerându-le vârsta de aur în raport, firește, cu propria lor existență”.

Nu știu dacă citiți revista Historia, de fapt nu știu dacă cititți reviste, dar vă spun sigur că Historia e o revista foarte bună, scrisă de intelectuali nu doar cu numele, care merită din plin cei 10 lei sub numele de preț. Ba mai mult, trimestrial apare câte un număr special fabulos (tot la 10 lei), de nici nu-ți vine să crezi că mai vezi în ziua de azi așa ceva pe la tarabe. Materialele sunt chiar de citit, textele sunt documentate și poate că spun cuvinte mari, dar cred că este cea mai bună revistă, culturală dacă vreți, de pe piața românească, la ora actuală.

Cel mai recent număr special la revistei (a apărut în decembrie, dar încă îl mai găsiți, până la apariția următorului număr special) mi-a plăcut la nebunie și vreau să vi-l recomand din suflet, că nu v-am recomandat de multă vreme o revistă. Pentru îndrăgostiții de La Belle Epoque (“cea mai fecundă perioadă de după Renaștere a bătrânului continent), îndrăgostiții de Baluri, serate, primiri și plimbări la Șosea sau cei care citesc cu plăcere despre Parisul și Bucureștiul unor timpuri pe care le știu doar din filme sau cărți, această revistă o să fie un adevărat deliciu. M-am delectat cu ea, duminica trecută, dar mi-au mai rămas articole de citit la cafea și cu alte ocazii.

“28 iunie 1914, Franz Ferdinand, arhiducele Imperiului Austro-Ungar e asasinat la Sarajevo de sârbul Gavrilo Princip. Și cu glonțul acesta, plecat dintr-un  pistol de fabricație belgiană, începe războiul și se sfârșește o epocă. O epocă frumoasă, veselă în raport cu măcelul care a urmat: Europa iese din anii La Belle Epoque și întră în tranșee. […]

E o perioadă de largă respirație în viața Europei, în care se cântă, se dansează, se creează, se petrece: Parisul e miezul lumii artistice, în cabaretele sale fac furori La Goulue, Jane Avril și Mistinguett, iar Vlaslav Nijinski, balerinul despre care se spunea că are aer în oase, e senzația baletelor rusești. Mici, mari, toate evenimentele epocii sunt stropite cu vin efervescent (e, desigur, perioada de glorie a șampaniei) și se călătorește acum mai mult decât oricând: sub roțile locomotivelor distanțele se topesc rapid. E vremea ocolului Pământului în 80 de zile, iar Occidentul e inundat de ghiduri de călătorii, jurnale ale voiajelor, de afișe promovând destinații colorate, exotice. Nici că se putea o perioadă mai potrivită pentru apariția celui mai cunoscut tren care a existat vreodată, trenul regilor, regele trenurilor: Orient Express-ul. […]

Pe meleaguri autohtone, lumea avută a Bucureștilor imită Parisul: petrece la baluri și serate și se bate cu flori la Șosea. Iar Carol I sărbătorește, la 10 mai 1891, un sfert de veac de la intrarea în Capitală (1866) și 10 ani de când devenise primul Rege al României (1881).

Să pătrundem, deci, împreună, în mirajul La Belle Epoque“. (din editorialul Florentinei Țone)