Radio România Actualități are, așa cum îi șade bine unui post public de radio, o nouă emisiune de știință, realizată de domnul Alexandru Mironov. Emisiunea este scurtă, nu durează mai mult de 30 de minute, dar în ea veți găsi informații despre spațiu, despre stele și planete, numindu-se chiar Printre stele. Din câte știu, este singura emisiune de acest gen din peisajul media românesc.
Primele două emisiuni au început cu o discuție despre viitoarele misiuni umane spre Marte sau chiar metode de colonizare a planetei, iar în a treia emisiune, invitatul Cătălin Beldea, vânătorul de eclipse român, povestește aventurile sale din Australia și Africa, în căutarea umbrei din miezul zilei.
Are și Clau onoarea să fie invitat de fiecare dată prin telefon, pentru un scurt raport al activităților orbitale din ultima săptămână: ce mai lansăm prin spațiu, ce mai fac sondele și roboțeii pe care i-am trimis prin sistemul nostru solar, ce se mai întâmplă cu astronauții de pe Stația Spațială Internațională, un laborator orbital care se rotește deasupra noastră și în care un echipaj format din șase membri contribuie la lărgirea frontierelor cunoașterii.
Așadar, dacă sunteți curioși ce se mai întâmplă dincolo de atmosfera de care ne bucurăm zi de zi, setați radioul pe frecvențele Radio România Actualități în fiecare luni de la ora 21:30 sau, pentru cei care preferă biții în defavoarea undelor scurte sau ultrascurte, vizitați http://www.romania-actualitati.ro. O arhivă a emisiunilor poate fi găsită aici.
Pe Clau îl mai puteți citi pe www.parsec.ro și în Știință și Tehnică.
35 comentarii
Chiar fain, transmite felicitarile mele lui Claudiu! Eu ascult deseori RRA-ul online, iar in Romania il ascultam mereu cand eram cu masina. Asta si pentru ca e mai multa “vorbarie” ca pe alte posturi si mai afli cate ceva nou nu doar ultimele melodii date si redate la infinit…
p.s. link-ul catre parsec.ro trebuie corectat, deocamdata duce catre o pagina inexistenta a bialog.
Mulțumesc, Claudia :* Am corectat link-ul, am transmis și felicitările :) Și eu sunt fan RRA exact pe aceleași considerente, mai învăț ceva nou, mai aud câte ceva decât același gen de muzică în reluare :)
Mulțumesc, Claudia :)
Cu placere! Felicitari inca o data si o sa transmit informatia si unor prieteni interesati de acest domeniu, inclusiv lui Andrei :)
Uneori sunt ceva mai … realist asa ca nu rezist sa nu intreb, daca poza de mai sus nu este modificata cu vrun program de editat, unde se pote vedea un astfel de cer minunat?
Multumesc anticipat petru raspuns, sper ca vorbim de Romania…
Cred că un astfel de cer s-ar vedea dacă ne-am afla în jurul unei stele mai apropiate de centrul galaxiei. Din fericire pentru noi, ne aflăm aici, pe un braț galactic, de unde putem privi bolta fără să dispărem în următoarea secundă. Poza este evident modificată :)
Ar fi fost de vis daca era vroba de ceva real, motiv pentru care sunt de parere ca ar merge foarte bine un alt post ca un fel de partea a doua in care sa ne vorbesti despre cele mai frumoase peisaje instelate dar reale.
Felicitari lui Clau! Interesanta emisiune…am sa intru si eu pe linkul acela sa ascult…
Imi amintesc ca domnul Mironov avea si emisiuni televizate , stiu ca eram tare tanara si urmaream cu mult interes…pe TVR 1 era…
Mulțumesc! Știință și Imaginație se numea emisiunea, era duminica, înainte de Star Trek. Mi-a marcat copilăria, în sensul cel mai bun.
Multumesc! Intradevar asa se numea…Daca inca miam amintit de ea , inseamna ca nu-s chiar dinozaur… :))
Foarte tare blogul cu stiri din spatiu, transmite-i felicitari tizului meu :)
Transmis, mulțumim :)
salutare! se poate reinvia linkul cu emisiunile inregistrate?
Mulțumesc pentru atenționare, nu știam că nu mai merge linkul. S-a reparat acum, ar trebui să fie în ordine.
Buna seara, ati putea actualiza va rog linkurile emisiunii “Printre stele”?
În ce sens? Linkul din articol pare funcțional.
Buna seara; aveti inregistrate si ultimele episoade ale emisiunii domnului Alexandru Mironov? ultimul link dateaza din 12 mai.
Le-am adus la zi, scriptul care trebuia să facă asta a avut o hibă.
De cîteva zile nu mai poate fi accesată arhiva… După ce a murit Ștefan Ghidoveanu și nu mai poate fi accesată arhiva emisiunii „Exploratorii lumii de mîine” de pe Radio România Cultural, acum și asta? Sper să fie doar o problemă tehnică, nu mai vreau să aud vești rele…
Probleme tehnice, mutăm serverul dintr-o parte în alta. Se va remedia în următoarele zile sau săptămâni, depinde de cât de nărăvaș e noul server și de când mult timp liber am eu la dispoziție. Dar arhiva va reveni în curând. Mulțumesc pentru interes!
Am văzut că încă nu s-a reușit mutarea serverului și arhiva (http://www.tanaselia.ro/rra) tot nu funcționează.
Dar am aflat un link unde pot fi găsite multe din edițiile emisiunii: https://mega.nz/#F!tx01XK6T!_4vQ7DczBwS0KqjfAvkUhw
Din păcate, acestea lipsesc:
printre-stele-2015-05-25.mp3
printre-stele-2017-01-09.mp3
printre-stele-2017-01-16.mp3
printre-stele-2017-01-23.mp3
printre-stele-2017-07-24.mp3
printre-stele-2018-04-02.mp3
printre-stele-2018-04-09.mp3
printre-stele-2018-04-23.mp3
printre-stele-2018-04-30.mp3
printre-stele-2018-05-07.mp3
printre-stele-2018-05-14.mp3
printre-stele-2018-05-21.mp3
Eu le am pe toate, inclusiv pe acestea. Am încercat să le pun acolo ca să le completez, dar nu există buton de upload.
Dacă ai acces la acel folder și le poți pune tu, ți le pot trimite.
A, e bine dacă e doar atît, m-am liniștit. Atunci nu mai înregistrez eu emisiunile. Mulțumesc și succes la mutare!
@Claudiu:
Am uitat să-ți spun: de cîțiva ani eu înregistrez emisiunea de la TV (Digipedia – Știință – cu Alexandru Mironov). Dacă-ți trebuie vreo ediție anume, să-mi spui.
Pune-le pe unde cont de Mega.co.nz dacă vrei, să le putem accesa cu toții :)
Au cîte 2÷3GB fiecare, și sînt zeci și zeci…
Salutare! am dat de putin timp peste cateva inregistrari ale emisiunilor de la digipedia (pe youtube), dar tare mult as vrea sa le vad pe toate (daca s-ar putea); daca-mi spui in ce format sunt inregistrate, pot cauta un program performant pentru a le micsora; astfel, ar lua mai putin timp la upload.
Sînt codate MPEG-2 (e singura codare hardware pe care știe s-o facă tunerul meu). Inițial am mers cu 6Mb/s, de la un timp am scăzut la 4Mb/s (ca să păstrez totuși o calitate mulțumitoare, și să mai scad din volum). Le pot recoda (cu VirtualDub), dar durează, și se mai pierde din calitate…
Printre solutii ar fi, fara pierdere de calitate (orice reducere a volumului video inseamna pierder de calitate, dar e posibila ca reducerea volumului sa nu se oglindeasca decat foarte putin in perceptia vizuala). Exista cateva programe bune ca de exemplu HandBrake, Gordian Knot, Total Video Converter, SUPER 2014 Build 63, Ultra MPEG-4 Converter, Freemake Video Converter sau DivX 10 (DivX Converter); dar in definitiv, daca conversiunea ia destul de mult timp, iar factorul calitate(buna)/volum nu este destul de semnificativ, mai bine le sui unul cate unul – in masura timpului disponibil – pe un host cu un bun randament (la upload).
Daca doresti vreunul din programele de mai sus (varianta profesionala) posibil sa-l obtin de la un amic.
Si, in definitiv, chiar daca oricine ar dori un document cat mai “perfect”, cel mai important lucru pentru iubitorii unor astfel de programe este, nu atat calitatea exceptionala a imaginii, cat informatia ce o contine materialul insotita de o imagine acceptabila (daca se obtine un rezultat precum cel de aici este arhisuficient, cred – https://www.youtube.com/watch?v=nbJMKr-BvQU – intre 130-170 mb).
Mulțumesc pentru programe, Problema la mine e cu timpul (lipsă). Sigur că nu vreau să le țin numai pentru mine. Dacă voi găsi cîndva o soluție, o voi face (deși mai este și problema cu drepturile de autor – dacă le-aș pune pe YouTube, de exemplu, s-ar putea să-mi desființeze contul – acolo lucrurile sînt destul de stricte). Oricum, în exemplul tău se vede foarte rău, nu le-aș comprima chiar așa. Am obținut rezultate bune (reducere de cîteva ori a volumului fără pierdere semnificativă de calitate) dar, repet, durează…
o solutie ar fi https://mega.co.nz/ https://www.mediafire.com/ sau https://1fichier.com/
chiar si un fisier pe saptamana si ar fi o “sarbatoare”.
Voi încerca să găsesc o soluție, nu știu cînd, depinde de timp, care acum lipsește.
aTube Catcher este un program gratis si excelent pentru captura – screen sau chiar prin selectarea unei anumite portiuni; am incercat cu o emisiune si a iesit cam 10 mb la 1 minut si ceva; imagine si sunet foarte bune, in plus, am redus fereastra browserului la jumatatea din ecran, selectand doar imaginea video ce ma interesa, iar in cealalta jumatate de ecram puteam lucra in voie; din pacate insa, nu am acces la emisiunile digiworld; altfel….
Buna seara! Scuze ca deranjez.
Arhiva emisiunii “Printre Stele” nu mai funtioneaza.
Buna ziua! Scuze de deranj.
Arhiva emisiunii „Printre Stele” nu mai funtioneaza. Sper sa se poata remedia problema in cel mai scurt timp.
Da, arhiva (http://www.tanaselia.ro/rra) tot nu funcționează (încă nu s-a reușit mutarea serverului).
Deocamdată, multe din edițiile emisiunii pot fi găsite aici: https://mega.nz/#F!tx01XK6T!_4vQ7DczBwS0KqjfAvkUhw