Goana după cadou. Mergeți la Piețele de Crăciun?

Deja am văzut că pagina de FB a Pieței de Crăciun de la Sibiu are actualizări… semn că se apropie. Anul trecut am văzut-o și mi s-a părut foarte frumoasă și reușită, dar n-aș refuza anul acesta o piață din afară: Ungaria, Austria, Cehia, Germania sau chiar Polonia. Cine merge?

erfurt_christmas_market_4

Piețele de Crăciun sunt o invenție minunată. Unde mai pui că te inspiră la cumpărat cadouri de pus sub brad de n-ai văzut! Le iubesc, respir Crăciunul prin toți porii când mă aflu la un astfel de târg, mă simt copil din nou, iar mirosul acela de turtă dulce…  îl știți?

Scriam aici, de ce să mergi la o Piață de Crăciun și pe care să o alegi, iar una dintre idei era că odată cu o Piață de Crăciun ajungi și într-un oraș minunat gată să fie descoperit. Așa am făcut cu Sibiul anul trecut, așa aș face cu oricare dintre orașele care găzduiesc o astfel de Piață.

Voi pe unde ați vizitat Piețele de Crăciun și care vi s-au părut a fi cele mai interesante, cele mai autentice, cele mai elaborate, cele mai populare, cele mai cele? Dacă ar fi după mine, cred că toată lumea ar trebui să ajungă măcar de câteva ori în viață la o Piață de Crăciun, fie din țară fie din străinătate și să alegă de acolo cadouri pentru cei dragi.

Mai am o curiozitate legată de Piața de Crăciun de la Cluj, care se tot chinuie să se realizeze de câțiva ani și tot nu iese așa cum ar trebui. Dar sper să va pot bucura anul acesta cu fotografii de la o ediție bună.

Începe așadar, azi/mâine, goana după cadouri, să ne punem să facem liste, zic, oricum e una din îndeletnicirile mele preferate în ceea ce privește sărbătorile care se apropie (și nu-mi vine să cred că iar am ajuns la ele, parcă numai ce scriam anul trecut despre asta). Timpul zboară :)

banner_logo_2006

sursa foto

30 comentarii

  1. Eu am fost in Viena unde am petrecut cel mai frumos Craciun. Bineinteles ca am vizitat si pietele de Craciun din oras…cea din fata Primariei fiind cea mai importanta si grozava. Mi-a placut enorm atmosfera aceea destinsa, calda, incantatoare, ornamentele de peste tot si mirosul de castane coapte “asezonate” din plin cu aromele imbatatoare ale vinului fiert cu scortisoara…Mmmmm!!! :)

  2. Am fost la pietele de Craciun de pe aici, nu sunt cine stie ce, dar merg si asa :D. Am vrut anul trecut sa merg la piata de Craciun de la Strasbourg, dar ducea prea scump un weekend acolo, nu prea se renta, mai ales inainte de sarbatori. Partea proasta a tragurilor de Craciun, dupa parerea mea, este ca sunt… inainte de Craciun :)).

    Nu stiu daca ma tenteaza neaaparat o calatorie undeva mai departe in perioada aia doar ca sa vad o piata. Cele din Germania am inteles ca ar fi cele mai faine, dar mai bine stang banutii si merg undeva la munte de sarbatori :p. Fiecare cu prioritatile lui :)).

  3. Imi plac pietele de Craciun! De 7 ani incoace ajung de fiecare data in Bucuresti pentru targurile organziate la Dalles si Carturesti. M-ar tenta pentru viitor Budapesta, Munchen sau Viena :)

  4. Merg le pietele de Craciun ori de cate ori am ocazia! Chiar ca sunt o inventie minunata! Atmosfera de acolo este magica, este din povesti! Si sigur ca stiu mirosul de turta dulce, de vin fiert si de castane coapte, la targurile de Craciun poti simti cel mai intens aceste arome!
    Mie mi-au placut cele de la Viena si Praga dar si Magazinul de Craciun de la Rothenburg ob der Tauber (l-am vazut prin noiembrie, in preajma Craciunului n-am mai ajuns dar chiar si asa mi-a placut foarte mult).
    Si inca ceva, eu cred ca pietele de Craciun nu sunt atat pentru cadouri cat pentru atmosfera minunata!
    Iti doresc sa ajungi anul acesta in cea mai frumoasa piata de Craciun!

    1. Mulțumesc mult, sper ca toate gândurile voastre bune să mă aducă la o Piață de Crăciun, fabuloasă, desigur :*

  5. Piețele de Crăciun sunt un colț de copilărie, cu o cană de vin fiert în mână, obrajii roșii de ger și chipul luminat de beculețe multicolore să ratacești printre chioșcuri cu dulciuri și arome irezistibile.

  6. In Germania absolut toate targurile sunt superbe, cu o slabiciune ptr Nurnberg. Si Strasbourg e de vis. Eu as recomanda toate satele Alsaciei in perioada de Craciun si nu numai. Dupa mine nu prea mai putem vorbi de autenticitate, prea e totul comercial astazi. Dar astea se apropie, sa zicem.

    La Viena visez de ani buni, nu am ajuns, dar cred ca ajung in Sibiu anul acesta, ceea ce pentru mine e super, prietenii stiu de ce:) Viena ar fi in 2014 deci. Mai stii ca ne-om intalni pe acolo?

  7. Lumea mai cumpara si online, cei ce se ocupa de statistica spun ca cumparaturile online sunt in crestere, lumea devine tot mai increzatoare.
    Cat despre piata, cred ca lumea prefera magazinele, mall-urile uneori e prea frig sa stai pe la piata, zic bine oare?

  8. În țară le-am văzut doar pe cele din Arad și Cluj, iar din străinătate pe cele din Viena, cărora o să am ocazia și anul acesta să le dau o șansă, căci adevărul fie spus, mie nu-mi prea plac. E frig, e o aglomerație groaznică iar prețurile zboară. Punciul vienez merită totuși. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.