O țară pentru fiecare anotimp: Austria!

În timp ce îmi plângeam azi cele 30 de grade de anul trecut de pe vremea asta, mi-am spus că ar trebui să-mi vină mintea la cap, căci e clară treaba: toamna aceasta a venit mai repede, ceea ce, mai mult ca sigur va face ca și iarna să vină mai repede, iar dacă nu am în plan să mă mut la Ecuator, poate ar trebui să încep să tolerez asta :)

World_Austria_Hallstatt_in_winter_007837_

Și am început prin a mă gândi la faptul că de fiecare dată când mă gândesc la un anotimp, în minte îmi vin peisaje dintr-un anumit loc, ba mai mult dintr-o anumită țară. Pentru fiecare anotimp altă țară, asta pentru a-mi demonstra că fiecare anotimp vine cu un farmec extraordinar pe care trebuie doar să-l văd cu inima.

De pildă iarna! De fiecare dată când mă gândesc la iarnă și nu o iau razna de frig, în minte îmi vine Austria. Să ridice mâna sus toți cei care văd Austria ca pe o destinație parcă anume făcută pentru iarnă! Să se facă auziți cei care se gândesc la Austria ca la un ținut alb… alb de basm. E curioasă relația din mintea mea între iarnă și Austria, pentru că eu am ajuns acolo până acum numai primăvara, daaar visez la o iarnă cu multă zăpadă în orașul lui Mozart sau chiar în unul zice-se mai frumos, cum ar fi Innsbruck-ul.

innsbruck-winter-2010

Nu știu dacă relația Iarnă – Austria are legătură cu faptul că mulți din prietenii mei merg pe acolo la schi an de an, pentru că eu nu le am deloc cu sporturile de iarnă, dar cert este că de fiecare dată când mă gândesc la Austria o văd acoperită de zăpadă, plină cu pârtii de schi, piețe de Crăciun, mere caramelizate și orașe din vată de zahar. Da, Austria mi-e sinonimă cu iarna. Pentru voi ce țară ar fi sinonimă cu iarna? Accept și alte idei ;)

4eb657308ade1-statiuea_de_ski_kitzbuhel_austria_15

Revin cu țări și pentru celelalte anotimpuri!

Sursa foto 1, foto 2, foto 3

34 comentarii

  1. Ungaria si in special Budapesta. Am prins un targ de Craciun acolo, iar de atunci asociez imaginea iernii cu un vin fiert bun, baut in fata catedralei Sf Stefan si cu un kurtos kalacs fierbinte :D. In plus, Dunarea e parca mai frumoasa iarna.

  2. Pur si simplu pentru mine Finlanda inseamna zapada…cat cuprinde…N-am ajuns acolo niciodata si naiba stie daca voi ajunge vreodata in aceasta viata , dar cam asa asociez eu…. :)

  3. Eu am fost iarna in Belgia, Marea Britanie, Austria, Germania. In afara de Londra unde in mod inexplicabil nu ploua, nu ningea in perioada in care am fost eu … ,in rest era zapada , targuri de Craciun , si braduti frumos impodobiti.

    1. Belgia mi se pare cam de iarnă așa… poate sunt de vină dulciurile care inevitabil mă fac să mă gândesc la Crăciun :P

  4. Ma sucesc, ma tot (raz)gandesc…Hm, acum si Romania poate fi o tara superba sinonima cu iarna. Sa vezi culmile muntilor impovarati de greutatea zapezii virgine…Si orasele isi imbraca hainele de sarbatoare…beculete, braduti, atmosfera “infierbantata “de la vinul fiert cu scortisoara, pe care-l gasesti la discretie in orice parc… Patinoarele asaltate de copii si adulti deopotriva…Da, si Romania poate fi sinonima cu iarna! :)
    (PS. Pana in ’89 puteam scrie din start ca ea este premianta…pt. frigul indurat in case…dar asta e o alta poveste…care este! :)) Abia astept sa citesc mai departe…

  5. tara lui mos craciun :))

    mai, sincer eu cand ma gandes la iarna ma gandesc la “acasa” al meu. la copilaria mea cu ierni grele, cu foc in sobe, cu lemne carate in brate, cu sanie si derdelus. cu partie facuta in fata casei si de cat de suparata era bunica cand aluneca pe partia asta. Bradul de craciun pus in centrul holului si cum seara ieseam cu fratii mei si admiram instalatia, ieseam afara si stateam la -15 grade sa vedem bradul … care era in casa.
    Iarna pentru mine e Pipirig :)

    1. Cât de fain! Așa făceam și eu, ieșeam afară să văd cum se vede bradul din casă :))) Încă mai fac asta :P Pot spune și eu că uneori iarna = sărbători = acasă :* Minunate ierni am petrecut și eu la Ineu ;)

  6. Oriunde este zapada, e pentru mine iarna! Si zic asta pentru ca la mine in regiune nefiind zapada am impresia ca e toamna continua pana in martie :D.

    Daca mai am un munte, o soba cu lemne, niste sorici proaspat si vin fiert, atunci nu mai plec de acolo! Deci cred ca Romania inseamna de fapt pentru mine iarna!

    Cu toate astea, testand anul trecut iarna mediteraneana, mi-am dat seama ca nu-i rau nici asa…

    1. Pe bune că aș încerca și eu o iarnă mediteraneană, am ciupit din ea ceva în 2009 la Montpellier, da, in mijloc de decembrie aveau 15-17 grade ;) Not bad, not bad ;)

  7. Austria este superba indiferent de anotimp. recunosc ca mie imi place mai mult vara, poate pentru ca nu schiez. Iarna cea mai frumoasa am petrecut-o la Campeni. Sus pe munte, seara privind luminitele orasului sclipind in departare, imi reveneau in minte versurile eminesciene: “un cer de stele dedesubt, deasupra cer de stele”. Aerul rece, zapada scanteind palid in lumina lunii si puzderia de stelute era minunat!

    1. Și eu ador vara și vreau ca iarnă să avem numai în decembrie, dar nu e chiar așa… de asta încerc să scot maxim din ideea de iarnă, doară, doară o să-mi placă ;)

  8. nu am reusit sa vad Austria decat in trecere de cateva ori, in drum spre alte destinatii. mi-ar placea o vacanta de iarna intr-o statiune micuta si cocheta .. cu siguranta ar merita, si cred ca ar fi si mai ieftin decat o vacanta la munte pe valea prahovei

  9. Țară sinonimă cu iarna? Poate Austria, dar numai pentru că am descoperit-o într-o iarnă și era așa cum mi-o imaginam: de basm. Cu toate astea mi s-a părut rece (o fi fost și din cauza gradelor sub zero) și cam neprietenoasă, dar chiar și așa o asociez cu iarna și aștept iarna în care să o vizitez a doua oară pentru a o redescoperi….mai caldă, mai primtoare.

  10. Sunt superbi acesti copaci ce stralucesc, ofera o atmosfera cu adevarat unica , deosebita contureaza cel mai bine imaginea unui oras ascuns parca intre nametii de zapada si surpriza este cu adevarat plin de viata.

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.