Acele dimineți care te prind în altă parte, în deplasare și în fața cărora te așteaptă un fel de aventură, un fel de descoperire, a locului, a timpului și nu în cele din urmă, o descoperire a ta, a unui nou tu… sunt diminețile mele preferate. Mă trezesc devreme, nu pot dormi când știu că afară nu e peisajul obișnuit ci poate un oraș în care mi-am dorit să ajung de foarte multă vreme, ori o mare albastră care îmi ia mințile, ori un munte care mă provoacă…
Am găsit un articol minunat despre diminețile din călătorii și atunci mi-am promis că o să scriu odată și eu despre diminețile astea… cu un cappuccino în față și cu un soare timid de septembrie, ce încearcă să se furișeze pe fereastră la ora 8…
Ultima dimineață de care îmi amintesc cu drag a fost ultima dimineață pe terasa căsuței de la Orșova, când mi-am luat rămas bun de la Dunăre și i-am mulțumit că m-a chemat la ea. Era o dimineață foarte caldă de vară, iar mirosul apei și al fierbințelii pământului mă îmbătau de dor. I-am promis că mă întorc și se știe că eu îmi cam țin promisiunile, atâta timp cât ele depind de mine…
Diminețile din iunie de la Milano au povestea lor. Deja din prima zi mi-am regăsit elementul favorit de la micul dejun, o tartă crocantă cu migdale și parcă nu puteam dormi de grija ei. Am iubit-o și mergea cu un cappuccino, extrem de bine. Ador micul dejun în călătorii, îl ador ceva mai mult ca acasă, mi se pare pus acolo cu atenție, parcă e verificată treaba că e un buton care îți va da energia de a descoperi ce are acel loc să ofere.
La Paris nu ne luăm micul dejun la hotel. Mă rog, am luat odată cazare cu mic dejun, dar Clau, oricât iubește Parisul, nu se împacă cu micul lor dejun dulce. Așa că la Paris, ne trezim și… facem un plan. Anul trecut am avut parte de una dintre cele mai frumoase dimineți din viața mea. Sacre Coeur era înaintea ferestrei mele, iar Clau a ieșit și ne-a luat sandviș-uri și cappuccino și cadou câteva macarons colorate, ambalate supercute, cu fundită și multă dragoste.
Dimineața de la Rimini, din ultima zi a lui decembrie 2011 a fost specială. Adriatica se unduia în ultimele razele ale răsăritului unui an, pregătind teren pentru prima dimineață din următorul.
Acea prima dimineață a lui 2012, deși nu mi-a adus un an deloc bun, nu o pot uita… Am petrecut-o pe zidurile din San Marino, alergând după soare, iar când l-am găsit aproape că mi-au dat lacrimile.
În Cinque Terre, ne-am răsfățat. N-am altă variantă ca să descriu acele dimineți care îmi inundă amintirile de câte ori mintea mea o dă într-un festival de culoare și fericire… A fost superb și dacă e să folosesc expresia “de neuitat” cândva, acum e un moment propice. Fotografia 1 este din Corniglia mea dragă.
Florența mi s-a arătat splendidă într-o dimineață de toamnă și nu ai cum să uiți așa ceva… La ora 8 poposeam în Gara Santa Maria Novella și călcam în locul natal al sufletului meu, iar în cinci pași de la gară am intrat într-o cafenea în care părea că jumate din populația Florenței își lua cafeaua de dimineață… Ne-am așezat, am comandat și noi niște cafele și am privint oamenii încercând să ne imaginăm că nu suntem deloc niște străini printre ei.
Roma, ora 7, Piazza Navona și locul în care am simțit pentru a doua oară că Italia chiar îmi vorbește și o pot auzi adânc în inima mea. Ce lumină și ce emoție, eram aproape singură într-un loc de obicei arhiplin, am știut că aveam MARE nevoie de un asemenea moment ca să pot merge mai departe…
Peste 90 de dimineți petrecute la Montpellier, locul în care am redescoperit pâinea și cafeaua, locul pe care l-am numit “acasa”, singurul pe care l-am mai numit așa, după Ineu și Cluj…
Dar cele mai frumoase dimineți, cele mai emoționante sunt cele în care plec. Fie că plec de la Ineu la Cluj, fie de la Cluj la Ineu, fie de aici spre alte zări. Acele dimineți mă entuziasmează mai mult ca orice orice, dacă mă doare ceva, durerea se mai calmează, dacă de obicei mi-e frig, atunci mi-e cald, dacă sunt tristă, atunci starea de spirit mi se schimbă brusc și devin aproape euforică… nu pot mânca, nu pot gândi decât într-o singură direcție: SĂ PLEC! Și plec! :)
Diminețile voastre de călătorie cum sunt? Cum le trăiți?
33 comentarii
O dimineata de calatorie interesanta este cea in care te scoli pregatit sa explorezi un nou oras si dai de un articol ca acesta :) . Tocmai mi-ai facut ziua chiar mai frumoasa. Te salut din Germania!
Te pup Izabela :* Iti doresc o zi minunată de vacanță și explorare >D<
ah, diminetile de calatorie…daaa, nici le nu puteai descrie mai bine.
-diminetile din 2 mai, cu scos nasul din cort la ora 7, cu marea la 20m de noi, cu cafea la ibric, omleta cu verdeata si muzica chill in surdina la terasa micul golf.
– dimineata in florenta, intr-o cafenea cocheta, unde toti pareau a se cunoaste si era o atmosfera din aia de familie, cu miros de cafeluta si croissant
– prima dimineata in mojkovac (muntenegru), camping in padure, copaci inalti si lac, aer rece si proaspat, mic dejun pregatit de noi si mancat pe bancutele de lemn
-dimineata la perast (muntenegru), terasa unui mic hotel, edith piaf pe fundal si adriatica scaldata in lumina alba
…si multe, multe altele, dar sa nu fac un comentariu kilometric
Nu-i așa că e minunat să ne amintim? Vezi, de fapt, ce ne amintim? Nu e vorba de niște obiective turistice ci de niște emoții ce ne-au rămas în memorie :) Mai am în lucru un articol despre momentele unice din călătorii, dar nu știu când va fi gara că sunt cam ocupată săptămâna asta… să vedem :D
Hehehehe cum le mai dorm! Adica chiar daca printr-o forta a naturii casc ochii inainte de vreme, sunt ca o broasca zombie. Cam pe la momentul cand se aduna suficienta cafea in sistemul meu circulator, se face de pranz si mi-e foame :D. Mie dupa-amiezele si noptile din orase mi se par pline de descoperiri marete. De la vanatul restaurantului de seara (unde poti sa te imbuibi ca porcu’ ca nu conteaza daca ti se face somn, ba chiar e indicat, in plus, IN PLUS, poti cumpara vin, care sa fim seriosi e ambrozie cu efect afrodisiac pentru orice oras mare si etern “in renovare”) pana la pozele miscato-chinuite cu obiectivele turistice (multe arata mult mai bine la lumina becului :D). Dar nu neg ca probabil imi plac dupa-amieze si noptile ca atunci sunt si eu cu adevarat sculat si retin ce am vazut prin oras si muzee. Dimineata, daca e, mi-o ocup cu cafeina/teina.
Ba mint, datorita jetlag-ului am avut si eu dimineti active! Dar mi le-am reprimat. Imi stricau palmaresul :D
Hahaha… uneori simt cum le-ar dormi și Clau, dar crezi că poate, cu mine? :))
orice dimineata in care ma trezesc si nu trebuie sa merg la serviciu, devine brusc senzationala.
ca aceasta de exemplu, cand am chef sa citesc gandurile altora!
Mi se pare puțin trist ca fiecare dimineață în care trebuie să pleci la serviciu să fie o corvoadă, gândește-te că trebuie să mai faci asta încă 30 de ani… e păcat să ai chiar numai câteva dimineți senzaționale într-o viață… zic și eu :D
ador diminetile oriunde as fi. e drept ca cele din vacante sunt si mai frumoase, dar nici de cele de weekend nu ma plang. daca as avea timp sa le observ si pe cele din timpul saptamanii, ar fi perfect.
Sunt sigură că le observi uneori, văd după statusurile tale de FB :)) Apropo, azi ți-am comentat și nu știu de ce nu îmi apare comentariul :P oricum, o dimineață pe divanul tău din sufragerie cred că mi-aș dori și eu ;)
Diminetile din calatorii sunt vesele si cand te trezesti de la 7 ca sa ai cat mai mult timp de explorat. Cand stai la o cafea in soare, cu o prajitura langa si prieteni dragi cu care te bucuri mereu sa imparti noi amintiri…
Exact… vreau din astea cât mai multe :*
Of!…ce dor îmi e de astfel de dimineţi!…Sunt cele mai frumoase din lume!
:) Sunt, sunt… să le facem așa mai pe toate, zic ;)
In Venetia am trait cele mai frumoase dimineti cand ma trezea mirosul de cornuri cu unt. Era un hotel mic si se raspandeau imediat aromele de patiserie…Ce vremuri. Dimineata e frumoasa atat timp cat nu te duci la servici.
Văd că a mai avut cineva dimineți frumoase în Italia :D Mișto, buongiorno my friend :)
Ce de dimineţi frumoase! La cât mai multe răsfăţuri matinale! :)
La mine e ciudat cu plecările, nu am deloc stare şi abia aştept să ajung la destinaţie. Îmi plac aeroporturile, dar în acelaşi timp mă fac să fiu nerăbdătoare şi cred că şi un pic irascibilă :D
Ah… iubesc aeroporturile, sunt ferestre către lume și odată ce ajung acolo, 99% că undeva tot plec :))
Diminetile mele in calatorii… sunt de cele mai multe ori buimace. De fiecare data imi ia cel putin cateva secunde sa imi dau seama ca nu sunt acasa. Si atunci am un sentiment de fericire aparte, pentru ca nimic nu imi place mai mult decat sa ma trezesc si sa stiu ca in ziua aceea nu o sa imi urmez programul obisnuit, nu o sa vad aceleasi privelisti cu care sunt invatata, ceva cu totul nou ma asteapta.
Dar poate si mai mult imi plac diminetile de la Salas, cand ma trezesc si vad muntii. Pana acum nu am vazut nimic mai frumos.
Ai spus-o PERFECT: “nimic nu imi place mai mult decat sa ma trezesc si sa stiu ca in ziua aceea nu o sa imi urmez programul obisnuit” Despre asta e vorba, Bravo :*
Sunt minunate! :) Îmi place să mă trezesc devreme, mai ales că dimineaţa se pot face, în general, şi cele mai frumoase fotografii! :)
Uite că și tu ai observat că lumina de dimineață e fabuloasă pentru poze… daaaa, e și ăsta un motiv pentru care nu plec în explorare la prânz :P
Ei da , Bia draga….si pentru mine cele mai bestiale dimineti sunt acelea cand sunt undeva in vacanta. :D Pentru ca stiu ca nu trebuie sa fac ceva anume,ca un mic dejun rapid , fara sa stau sa bucataresc , este sutul ala un fund pentru o zi plina de aventura….sau pentru o zi linistita si plina de relaxare….depinde de planurile din ajun.
Si ma gandesc asa :
1.daca as fi la mal de mare , sigur ar fi o dimineata cu un mic dejun usor , cu o cafea prelungita pana catre pranz…cu zile relaxante si …leneveala.
2.daca as fi la munte , cu siguranta as avea parte de un mic dejun copios , plin de proteine si lipide , numai bune sa imi ofere puterea necesara de a merge pe cararile din padurii , de a bate potecile si de a ma simti obosita , seara , cu o cana de vin in palme , langa un foc strasnic , de tabara.
Cam asa sunt eu…omul extremele si rar ajung pe linii mediene….caci sunt deja satula de cotidian si rutina. :)
Te imbratisez si iti urez o saptamana ce urmeaza cat mai buna!
Mulțumesc la fel, Ana dragă și La mulți ani pentru… ieri (mereu uit de 8 septembrie, că vine tare repede după 15 august) :))
Multumesc, Bia! :D Si mie imi vine greu uneori… :))
La noi diminetile din calatorii decurg dupa scenariul urmator: uitat la ceas, sarit din pat, “mama, cat am dormit!!!”, “hai sa mergem repede, ca iar pierdem ziua!!!”:)) Si asta pentru ca in general ne culcam foarte tarziu. Niciodata n-am reusit sa ies la fotografiat dimineata, niciodata n-am pozat un rasarit de soare, desi mi-am propus de multe ori. Cred ca in vacante profit mai mult de seri, de nopti decat de dimineti. Dar recunosc, cand reusesc sa ma trezesc devreme este fantastic. E bucuria aia de a incepe o zi intr-un loc, departe de rutina obisnuita.
Ni s-a mai întâmplat și nouă să “ratăm” diminețile de vacanță :)) Sunt oricum superbe și serile și nopțile de vacanță, poate o să scriu odată și despre ele :*
Da, cu siguranţă cele mai frumoase dimineţi sunt cele din călătorii! Nici nu mai contează că eşti obosit sau nemâncat, tot ce vrei e să explorezi noul ţinut, să nu pierzi nicio bucăţică nefotografiată!
Dap… cel puțin eu așa sunt, poate e obositor uneori, dar îmi aduc aminte cu atâta plăcere de aceste “oboseli” ;)
Mie sincer nu prea imi plac diminetile. Nu beau cafea si atunci nu am rutina aceasta care sa ma faca fericita :((( Diminetile se servesc in graba in timp ce ies din Hotel cu harta in mana. Uneori ma trezesc mai tarziu si aleg sa vad orasul la nimereala. Dar atunci am mustrari de constiinta ca am dormit prea mult si lucrul asta il pot face acasa :)
Nici noi nu suntem mari amatori de cafea… Clau nu bea decat in conditii exceptionale (ceva sortiment de lux sau facuta prin ceva tehnica speciala, sau daca e chiar mort de oboseala, iar eu beau doar cappuccino, pe care il pot bea la orice ora)… dar tot ne trezim dimineața, mai ales eu (care nu-s cea mai matinala persoana in rest, dar in calatorii sunt, CLAR, alta) :))
Vai, Bia, cat iubesc eu diminetile.. Nu conteaza ca-s de vacanta sau de zi cu zi.. Dar de cateva zile ma simt ca in vacanta, pe meleagurile natale, si zau, parca-s cele mai frumoase de pana acum. Incerc sa ma redescopar, sa imi dau seama ce am de facut mai departe, deci “un nou eu” incearca sa iasa la suprafata.
Abia acum am vazut ce coincidenta la noi, cand, de doua zile ne-am facut planul sa plecam in weekend pe Transalpina si sa dormim o noapte la Orsova, pe malul Dunarii, loc in care ai surprins prima fotografie. Oh, tremur de nerabdare, ma crezi? Chit ca n-o sa am nicio camera foto cu mine, sper ca acest lucru sa ma faca sa fiu mai atenta la lucrurile din jur si sa le simt in profunzime.
Te creeed și mă bucur tare că mergeți împreună la Dunăre, este foarte… romantic, iar peisajele absolut incantătoare :) Aștept povești :*