Și apoi se întâmplă lucruri din astea, brusc și neașteptat. Mergi într-o vineri seara cu prietenii la o terasă, ca fiecare să povestească frânturi din vacanța lui. Îți iei o bere fără alcool, dar cu multă lămâie și încet se aglomerează în jurul tău. La un moment dat, chiar la masa de lângă tine ți se pare că vezi pe cineva cunoscut… sau nu? Și te uiți, și privești apoi în altă parte, te uiți iar și îți zici: n-are cum să fie!! Fii serioasă, tocmai i-ai văzut statuia și ai promis că o să-i cumperi biografia, deja ai și luat la puricat anticariatele de pe net, care ar fi probabilitatea?… Și apoi zâmbești, pentru că s-ar putea să fii chiar atât de norocoasă și să fie chiar El.
99,9% sunt sigură că aseară la Cluj, la Euphoria Biergarten i-am văzut pe Marta și pe Bela Karolyi. Asta după ce miercuri, în drum spre Cluj am oprit la Deva chiar în fața statuilor lor de lângă centrul care a adus României cele mai mari satisfacții pe plan sportiv. Le-am pozat statuile din toate direcțiile și mi-am zis “ce Oameni!!”. Apoi i-am povestit lui Clau cum am aflat de cartea lui Bela și cum am purces să răscolesc internetul în căutarea ei.
Poate părea o mică prostie, dar eu știu că nu e doar asta, mi-a plăcut gimnastica de când mă știu, am fost cu ochii pe Olimpiade și Mondiale de la 5 ani când tati mai glumea că mă trimite la gimnastică ca să nu mai distrug marginile de la canapele și eu plângeam că nu vreau să plec de lângă ei. Am citit Nadia lui Chirilă și Scrisorile Nadiei. Am întâlnit-o pe Nadia și i-am cerut autograf, deci nu se pune problema să nu-mi iau cartea lui Bela… ca să ajung mai apoi la “un suc” și să stau aproape nas în nas cu el… Life’s Funny as Hell…
Desigur era cu doamna Marta și cu familia. Și să fi avut aparatul foto la mine și tot nu l-aș fi deranjat, deci va trebui să mă credeți pe cuvânt. Poate doar dacă aveam cartea în geantă aș fi fost nesimțiță și l-aș fi deranjat, dar care să fi fost probabilitatea în acest caz? :) Oricum m-am holbat mai mult decât era cazul și eram destul de fascinată de faptul că… erau ei, acolo lângă mine, două legende ale sportului mondial, într-un moment perfect…
Întoarsă acasă în miez de noapte, am căutat să citesc tot ce am găsit online ca să pun acel 1% și să am certitudinea că nu m-am înșelat. Inima îmi spune că nu, că era El, că erau Ei. Bela s-a născut la Cluj în 1942, teoretic se poate să mai aibă parte din familie aici, vorbeau ungurește, arată într-un mare fel la 70 de ani și amândoi semănau ca două picături de apă cu “originalele”, totuși decența nu m-a lăsat să le bat pe umăr… poate doar mi-aș fi dorit să îl/îi recunoască mai multă lume de la terasă și să-i aplaudăm, căci ar fi meritat un astfel de moment la ei acasă…
10 comentarii
Cred ca s-ar fi simtit stanjeniti sa fie aplaudati in vazul lumii.Si mai cred ca mizasera pe faptul ca lumea nu-i va recunoaste si vor avea parte de intimitate! :) Zic si eu.Insa eu as fi riscat sa cer autograf , sa fi avut cartea dansului in geanta , intamplator. ;) Si nu cred ca domnul Karoly ar fi spus ceva de nesimtire , ci cred ca ar fi semnat cu placere…. :)
Deci a fost intalneala de gradul III? :lol:
De gradul III puțin spus :D A fost frumos, poate că dacă aveam cartea aveam și mai mult tupeu :))
Of, ce idee pe tine! Tu cum te-ai simti daca ai iesi la o terasa sa imparti o bere cu prietenii si te-ai trezi aplaudata sau deranjata din discutia cu prietenii tai de o “nebuna” fericita ca te-a recunoscut? Nu zic, poate artistilor s-ar putea sa le placa sa fie recunoscuti pe strada si deranjati, dar zau ca mie mi-ar strica toata seara un incident ca asta. Stiu ca esti bine intentionata si entuziasta dar dreptul la intimitate mie mi se pare sfant, mai ales al unui om pe care il admiri atat de mult. Daca l-ai fi intalnit la un eveniment special, unde sa se afle “la munca” ar fi fost altceva, dar era in timpul lui liber. Oamenii au dreptul sa traiasca, fara fani si paparazzi :D
Păi eu tocmai de asta nu am zis nimic, însă mi s-a părut oarecum trist, 90% din cei de la terasă (și a fost full) sunt 100% sigură că nu l-au recunoscut. De asta am și tot oscilat, să fie el sau să nu fie el!?! A fi aplaudat e un fel de a spune, aș fi vrut să fie recunoscut de toată lumea, cred că asta am vrut să zic, merită asta…
Așa cum am subliniat, eu nu l-aș fi deranjat de la masă pentru o fotografie, iar probabilitatea să fi avut cartea lui la mine ar fi fost… n-ar fi fost, asta e :)) Și eu cred ca VIP-urile au dreptul la viața privată chiar dacă fanii sunt curioși :D
O clipa mi-a fost frica ca Marta n-are statuie, chiar voiam sa te intreb, dar apoi am vazut-o in planul secund :D. Acum cuget ca e nitel nasol sa ai statuie din timpul vietii, adica sa vezi ce si cu cum fac porumbeii pe bustul tau… Eu stiam ca gigea e sa astepti sa moara omul si apoi sa-i faci monument. E ca si cum ai publica o carte si ti-ar pune poza ta de autor pe coperta din fata nu pe dos :D. Un pic morbid, nu?
P.S: pe mine daca ma aplauda lumea asa, cu incantare, sigur imi luam vodka pana uitam incidentul :D
Adica eu zic ca voi cei de la terasa ati foarte foarte de treaba ca nu v-ati manifestat.
Sigur că da… dar ce am încercat să spun este că, oamenii nu din decență nu s-au manifestat ci pentru că pur și simplu nu au știut cine e :(
Și da, e puțin aiurea să ai statuie tu încă în viață fiind :)
fiind din orasul nadiei si oarecum apropiata de varsta ei, am avut sansa sa trec pe langa cateva antrenamente de-ale lor, pana au plecat la deva. poate ca eram si mica si impresionabila, dar nu-mi amintesc nimic din gratia prestatiilor, ci doar bataile cu tenisul chinezesc si urletele la elementele ratate. mai bine ca n-ai incercat, prea multe sacrificii si prea putin succes!
Și totuși nicio performanță nu se poate naște fără mari sacrificii, depinde ce accepți, ce îți dorești, în funcție de asta reziști… în orice domeniu e valabil…
as vrea si eu aici sa vizitez