Vino dragostea mea
Marea te așteaptă și ea
Vino să-mi fii mereu
Barca pe valuri a visului meu…
Cu siguranță cunoașteți această melodie. Eu o ador, mă topesc de dorul mării și involuntar o asociez pe Mădălina cu o vacanță la Marea Neagră. Sunt aproape 3 ani de când Mădălina nu mai este și 4 ani de când eu am fost ultima dată la mare în România.
Mi-e din ce în ce mai dor de mare. Nu știu de ce. Pe bune. N-am fost un om al mării în sensul că nu mi-am imaginat nicio vacanță altundeva decât la mare, nu, nici vorbă. Că toate s-au schimbat într-o zi în care mi-a venit să plâng în fața albastrului ei infinit e altă poveste. De atunci tânjesc după ea an de an. Nu ca să mă scald, nu ca să mă prăjesc pe plajele ei fierbinți ci ca să o văd. Să o văd azi și mâine, câteva zile, să o privesc, să îi ascult valurile. Mi-e dor de mare. De mirosul ei, de culoarea ei, de pescărușii ei, de aglomerația ei, de faleza ei, de povestea ei. Mi-e dor de marea pe care nu cred că am cunoscut-o în ’86 și cu atât mai puțin în 2009. Mi-e dor de timpul în care marea de la noi înseamna ceva pentru fiecare român. E o nostalgie a ceea ce nu am trăit. Mă izbește uneori cu aceiași furie cu care valurile izbesc țărmul pe timp de furtună.
Valurile vieții te poartă, dar totuși cei care s-au născut la mare, în apropierea ei și i-au auzit glasul din pântecul mamei, nu au cum să nu-l caute toate viața, nu au cum să nu sufere cumplit pentru marea care e doar mare depărtare. Dacă eu simt așa, născută și crescută în Câmpia de Vest, fără mare la ureche și cu țări vecine ce n-au nici măcar ieșire la mare, atunci ce o fi în sufletul cuiva născut la Constanța sau Mamaia sau ce să mai vorbesc de malulul Oceanului?
Acesta este un mod subtil de a transmite Universului că aș vrea să văd marea la vară. Că aș vrea să respir aer sărat, că aș vrea să nu îmi pese că pot merge la Mediterană când destul de accesibil ar ieși și în România, că mi-aș căuta cazare litoral 2013 să văd cum stăm cu bugetele și de cât ar fi nevoie, eventual câteva hoteluri în Mamaia sau chiar prin stațiuni mai mici, că aș face ceva în direcția, mers la mare anul ăsta. Cred că toate gândurile astea au legătură și cu malul Lacului Como pe care l-am văzut weekend-ul trecut și care seamănă izbitor de tare cu un mal de Mare mai albastră ca cerul.
12 comentarii
abia astept sa scrii despre como, noi am petrecut asa frumos acolo! cat despre mare, tu stii ca eu o iubesc si ca nicio vacanta nu-i vacanta fara mare. de cand am fost prima data (pe la 5 ani), nu-mi aduc aminte sa fi ratat decat poate vreun an, doi. anul asta va fi un pic special ptr noi si e posibil sa nu mai ajungem la mare la noi, dar am facut rezervare ptr sozopol bulgaria si daca e totul bine, sambata dimineata plecam.
cat despre marea noastra, de cativa ani noi mergem in 2 mai, la cort, la micul golf. insa sunt si f multe pensiuni dragute, noi vroiam sa incercam “Hacienda” – e camping, dar au si camere si pare f simpatic.
recomand 2 mai-ul ptr ca:
– nu e aglomerat si nu tre sa te certi cu toti “taranii” ptr o bucata de plaja, iar de doi ani niste prieten ne-au descoperit o plaja mica, de cativa metri, pustie aproape :)
– nu sunt discoteci pe care sa le auzi de la 1 km si alte galagii din astea. nu auzi manele. e o statiune mai de mosi, asa ca noi :). daca vrei un pic de zbenguiala, tragi o fuga in vama, pe seara
– sunt multe terase unde se mananca bine si atmosfera e draguta, iar cafeaua bauta pe plaja la “micul golf”, la 7 dimineata privind marea, e de vis
– e o statiune ptr ce care inteleg marea ca si tine, care vor sa o contemple in liniste, sa o asculte, sa o iubeasca asa cum e ea.
Exact acest gen de loc l-aș căuta pe litoralul românesc, cred în faptul că mai sunt oameni care caută la mare ce caut eu: liniște! :* Scuze de răspunsul întârziat :D
Marea e frumoasa si daca se poate sa fie admirata in liniste cu atat mai mult.
Exact ce îi spuneam Alexandrei mai sus :)
Anul asta cam ajung si eu la mare, pentru plaja adica. Si anul trecut am vazut-o, dar nu era multa plaja planificata atunci. Vacanta de anul asta in schimb e de relaxare. Citit si lenevit. :)
Oooo dar ce plan frumos te așteaptă :D Astept detalii ;)
Tu stii ca eu nu sunt chiar “omul marii” :p, desi recunosc ca are uneori farmecul ei. Nu ma omor cu statul la plaja, nici cu balaceala, dar nu cred ca as refuza vreodata o plimbare pe vreo faleza, un apus, un rasarit, o cina la malul marii, oricare ar fi acea mare.
Si eu cred ca litoralul romanesc inseamna ceva pentru fiecare roman: amintiri, momente, emotii, copilarie, adolescenta… in special pentru cei de varsta noastra sau mai mari.
Eu imi amintesc cu drag de vacantele petrecute in fiecare an cu ai mei la Venus sau la Neptun si cred ca intotdeauna aceste locuri or sa insemne ceva special pentru mine, indeferent cat de albastra ar fi Mediterana :).
Exact acum 4 ani, in iunie, am fost si eu ultima data pe litoralul romanesc.
Eu în august într-o vacantă deloc planificată, dar până la urmă reușită :))
Zilele trecute ma gandeam sa scriu si eu despre dorul de mare, de marea copilariei sau chiar de marea stagiaturii mele. Fiecare etapa din viata are ” marea” sa, mai calma sau mai plina de viata dar, oricum ar fi ramane in suflet si din cand in cand, te cheama. Te poti impotrivi o vreme dar pana la urma vei alerga sa prinzi valul de care iti era dor.
Ah, ce frumos spus, ca de obicei :*
Eu chiar sunt o sirena cand e vorba de mare ;)
O prefer oricand muntelui, totusi din fericire in Sinai (refugiul meu) le am pe amandoua.
Nu o sa ajung la mare in Ro anul acesta, dar o sa citesc cu interes povestile celor care ajung pe acolo
Păi cu norocoșii ca tine nu povestim :))
La mine a fost o vreme când preferam muntele, dar acum pe cum trec anii, așa parcă mi se instalează dorul de mare, un dor nemărginit :*