Minivacanțele. Ce facem cu ele?

21137_474697329268186_1290090710_nSunt vreo trei-patru Sărbători pe an, care vin la pachet cu o minivacanță. Crăciun și/sau Revelion, Paștele, mai nou Rusaliile și foarte iubitul și apeciatul 1 Mai (muncitoresc). Lumea face ce face și scoate un weekend mai mult sau mai puțin prelungit cu aceste ocazii, căci da, cel puțin pentru mine, o minivacanță e un fel de weekend prelungit. O vacanță în care nu apuci să faci un sejur, adică ceva de genul maaaaaxim 5 zile. Desigur, anul acesta s-au legat două ocazii și pentru unii dă o minivacanță de 6 zile, ceea ce este deja aproape peste ce consier eu a fi minivacanță. Am spus unii, pentru că nu toți au parte de asta.

Ieri seara pe la ora 18, ieșirile din Cluj au fost aproape blocate, pentru cunoscători, am făcut peste un sfert de oră de la Hotel Napoca până la ieșirea din cartierul Grigorescu spre Florești. Lumea pleca. În terorie doar cei care lucrează la stat au partea lor de minivacanță, cei de la privat sau alte instituții care n-au treabă cu statul au, teoretic, liber azi și luni după Paști. Alții și-au făcut regulile interne și NU au liber azi ci AU liber în Vinerea Mare, oricum variațiuni pe aceiași temă. Câteva zile libere în plus, oricum toată lumea pușcă, iar unii care nu au avut liber legal și-au luat pur și simplu câteva zile de concediu.Ce mi se pare aiurea sunt touși zilele autoimpuse de stat, care se vor recupera sau s-au recuperat deja prin sâmbete lucrate ori ore suplimentare. Poate că e nasol zic, pentru că dacă într-o familie unul lucrează la stat și altul la privat numai aceleași zile libere nu le au, deci ciuciu minivacanță. Mult mai ok ar fi genul de minivacanță în care îți iei zile libere de concediu fără recuperare, plus că te bucuri de ele mai din plin dacă știi că nu trebuie să pierzi vreo două sâmbete la birou mai apoi. În fine…

Noi o luăm abia mâine din loc, deși acu’ o lună ne făceam alte planuri pe zilele astea, dar nu mai contează, luăm drumul Ineului până pe 6 mai inclusiv. Alții însă, dacă judeci după pustietatea de pe străzi și chiar de la facebook (hahaha) sunt în deplasare încă de ieri seară și prefer să cred că o folosesc isteț nu doar la un grătar pe margine de baltă (deși mi-ar fi groază să ies din Cluj azi, căci peste tot aș vedea numai fum, mici, bere și altele de genul). Lumea nu știe să mai facă și altceva într-o minivacanță?

Așadar, se dă o minivacanță. Ce facem cu ea? Mergem numai grătar? O tulim din țară? Ce alte opțiuni avem? Voi ce faceți?

Tendințe:

  • prin sud e la modă să mergi la mare (dacă se poate la Vama Veche ar fi PERFECT!)
  • prin vest nu prea e la modă, că marea e departe, aici e la mai mare modă să mergi în Ungaria la Aqua Park-urile lor
  • prin străinătate e la modă să te întorci în România (mai ales că vin și Paștele)
  • prin România e la modă “gratăreala” și eventual o drumeție peste pârleaz
  • prin Ineu e la mare modă să mergi La Deal (am fost și eu de câteva ori)
  • prin Bihor e la modă să mergi la Felix
  • prin Cluj nu m-am lămuri încă exact ce e la modă, pentru că anul acesta e chiar prima dată când gust din 1 Mai aici
  • ideea e că e la modă să mergi undeva de 1 Mai, așa cum e la modă să mergi undeva să Revelion (spunea o prietenă pe facebook, că parcă de 1 Mai și Revelion TREBUIE să te distrezi si dacă nu îți vine, și dacă nu ai chef, cum să nu faci nimic de 1 Mai? și are dreptate, am simți și eu acest “sentiment” odată cu întrebare Voi ce faceți de 1 Mai?)

Eu m-am trezit la 7 jumate, mi-am băut cappuccino-ul cu gândul departe, departe la oameni, nu la locuri, de data aceasta. Apoi am profitat de ora de soare de pe balcon (între 8 jumate și 9 jumate) și am început Frații Karamazov, exact genul de carte despre care știu totul fără să o fi citit, dar pe care încă mai vreau să o citesc. După câteva treburi casnice, mă gândesc să-mi fac bagajele pentru mâine, dar nu știu dacă am chef, poate mai bine îmi fac manichiura și pedichiura, apoi poate merg către oraș și apoi sigur mă văd cu prietenii la o terasă. Sper doar să nu plouă, că nu e la fel de frumos afară, ca ieri.

Probabil nu e ce TRE’ să fie de 1 Mai, dar oricum acest articol nu se adreseaza celor care vor dormi în noaptea asta pe plaja de la Vama Veche…

27 comentarii

  1. Draga Bia

    Noi de 1 mai stam acasă , nu avem alte zile libere sa le putem lega ptr o minivacanta , asta e… Si de fapt in Italia statul nu prea impune zile libere când de ex 1mai pica joia sau miercurea … Bine nici nu lucram la stat !
    Anyway aici e la moda sa dai o fuguta la vreun agroturism sau la mare ( ca suntem aproape) sau …, la lacuri – como sau Maggiore !
    Tatăl meu vine vineri sa petreacă pastele cu noi si atunci vom merge la Garda sau la mare in liguria, depinde unde e mai cald , ca in ultima luna in nord a plouat de ne-a capiat!
    Iti urez o zi cat mai frumoasa !

    1. Aham, deci voi nu veniți în România că vine România la voi :) Foarte frumos :* Vă urez Un Paște Fericit alături de cei dragi! >D<

  2. Eu cand eram in Romania mergeam la munte de 1 Mai :)! Daca puteam lega cu weekendul era perfect. Imi placea sa sarbatoresc ziua muncii prin zapada :)), pentru ca de fiecare data sus pe munti in perioada asta gaseam zapada. N-am fost niciodata la mare, nu m-a tentat. Anul trecut am ajuns la mare aici in Bretania, pe 2 mai, dar a fost o simpla coincidenta.
    Anul asta nu petrecem in nici un fel, pentru ca Andrei lucreaza, iar vremea de aici, acum, nu este mai calda decat era de Craciun :)).

    1. Tare rău îmi pare pentru ce vreme aveți acolo :) la noi încă e ok, deși de dimineață de când stăteam la soare pe balcon s-au apropiat nori grei, totuși sper să nu plouă că vreau să ies la o terasă :)

  3. La mine e zi normala de munca. Mai am de terminat niste chestii pentru clientii mei, pentru ca intr-o saptamana (si un pic) plecam in Croatia. Deci sacrific mini-vacanta asta pentru una mai consistenta. :)

  4. De 1 Mai nu fac nimic special, la fel cum nimic special nu fac nici de Revelion. Adică nu petrec cum TREBUIE, ci cum am eu chef :D
    Am ieşit un pic la alergat, acum vreau să mai scriu câte ceva, iar mai încolo o să citesc un pic :)

  5. In Montreal au fost proteste ca de ziua muncii si s-a muncit, n-a fost ”liber” – deci nici mini-vacanta. Eu m-am plimbat cu bicla pe la tot felul de magazine (am descoperit biciclitul urban de una singura pe stradute linistite etc. etc. ).

    Daca eram in Romania mai mult ca sigur eram cu prietenii cu bicicletele pe undeva, dovada ca ei chiar sunt intr-un circuit prin Transilvania.
    Am fost si la mare de cateva ori si nu pot spune ca ma omor dupa senzatia aia de boom. Prefer wk-urile urmatoare, cand se linisteste atmosfera si pot admira marea in liniste: eu si ea, ea si cu mine.

    Cred ca cel mai important e sa faci ce ai chef sa faci indiferent daca e ceva la moda sau nu. Iar daca te trezesti cu harnicia in brate, apoi nici munca nu e rea deloc, ba chiar e indicat sa fie celebrata pe bune de ziua ei :)

  6. Si eu am sarbatorit prin munca azi. Multa munca, aproximativ 10 ore ca a fost o nebnunie de nedescris si am avut si multa treaba cu sfarsitul de luna. Acum un an eram la Sibiu si am iesit la un gratar prin imprejurimi iar acum doi ani de 1 mai ma plimbam pe Cheile Sohodolului in judetul Gorj. Ce te ne mai plimba viata…Apropo, drum bun maine Bia :*:*

    1. La voi chiar e nebunie de sărbători, am trecut și eu scurt pe acolo joi înainte de plecare :D

  7. Cineva din familie lucreaza (din Ro) altcineva nu- deci vacanta a devenit chiar “mini” au zis c-or sa mearga doua zile la Felix , de Paste au gasit ceva oferta ok la o pensiune

  8. eu am ajuns in Vama inainte de 1 mai cu o zi si am admirat pregatirile :). E faina Vama cu boemii ei, dar tot mai fain e cand e putina lume. In rest am plecat spre casa parinteasca, mi-a pregatit mama o portie buna de curatenie inainte de sarbatori :D

    1. Eu n-am mai apucat curățenia aia că am ajuns în Vinerea Mare când e sărbătoare :)) In rest, sâmbătă am bucătărit puțin ;)

  9. Christos a înviat! Fie ca sarbatoarea Pastelui sa iti aduca multa fericire, sanatate si numai bucurii, alaturi de cei dragi!

Dă-i un răspuns lui Bianca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.