5 evenimente pentru acest weekend

E foarte bogat în evenimente weekend-ul care începe azi!! Primele două sunt la nivel național, iar celelalte 3 sunt pentru clujeni și pentru cei care ajung în Cluj la acest final de săptămână. Despre primul aș fi putut zice că e chiar la nivel european: Finala Eurovision, da, da, aceea pe care nimeni nu suportă, dar toată lumea se uită și vorbește despre ea happy Eu mă uit de aproximativ 15 ani și nu m-am plictisit. Cine mai e ca mine, poate fi sâmbătă seara pe recepție când TVR-ul o transmite în direct de la Malmo (Suedia) începând cu ora 22.

Al doilea eveniment, pentru care chiar va trebui să vă deplasați undeva, este Noaptea Muzeelor. Ediția 2013.

noaptea-muzeelorAm văzut deja programele pentru București, Cluj și Sibiu, dar acest eveniment se desfășoară în toată țara, căutați pe internet Program Noaptea Muzeelor 2013 pentru orașul vostru și alegeți să vedeți câteva. Atenție! Ca să puteți vedea cât mai multe, aflați că unele locații (mai ales unele care au program în aer liber) se pot vizita încă din cursul zilei de mâine, nu trebuie să așteptați să se lase seara pentru asta. Însă, da, cele mai multe au program începând cu ora 20. Peste tot intrarea este liberă.

Al treilea eveniment este Photo Romania Festival, un eveniment ce începe chiar azi la Cluj și va acoperi chiar și weekend-ul următor. Programul este deosebit de bogat și extrem de profesionist alcătuit. Nu știu pe la care din evenimente voi reuși să ajung, dar îmi salvez orarul lor și fac tot posibilul să ajung pe undeva…

Napoca International Jazz Blues & Wine a început ieri la Cluj. Locația este minunată, Casinoul din Parcul Central. Acesta nu este un eveniment gratuit, participarea costă 60 de ron/persoană, dar cred că pentru pasionați merită din plin. Programul în puțeți găsi aici.

Nu în ultimul rând, vreau să vă recomand cu căldură Mitingul Aerian de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Am fost și anul trecut și a fost foarte frumos, deosebit de interesant atât pentru adulți cât și pentru copii. O să aveți parte de demonstratii aviatice susținute de profesioniști ai aviației militare române, ai Inspectoratului General de Aviație al MAI și ai Aeroclubului României. Accesul în incinta aeroportului se va face începand cu ora 8.00, dar evenimentul va începe la ora 9.30.

Vă doresc un weekend minunat în care să profitați de orice eveniment fericit și de orice moment de relaxare winking

You may also like

24 de comentarii

  1. Eu am zis asa. De la 19 pana la 21:45 incerc sa ajung la cat mai multe muzee, apoi de la 22 incepe Eurovision. De multi ani ne strangem mai mult prieteni si ne uitam happy Sa vedem anul acesta cum se va descurca tara noastra. De cand ma uit eu, mi se pare cel mai slab cantec al nostru.

    1. Eu fac asa (sper să-mi iasă): dacă nu plouă (că așa pare că ar vrea) merg pe Aeroport, apoi la 18 mă întorc la Muzeul de Mineralogie (unde am mai fost, dar noh, am pasionatul lângă mine), apoi trec pe la Muzeul de Artă și pe la cel al Farmaciei (unde nu am mai fost) și pe 21:30 sper să fiu acasă să apuc să fac un duș rapid și un ceai verde înainte de a începe Eurovisionul happy

  2. Cu asa program interesant de weekend, noi nu suntem in Cluj sad Maine dimineata plecam la Ploiesti la parintii iubitului meu asa ca avem aproximativ 400 de kilometri cu masina, daca am liber si luni poate ajungem si pe la Bucuresti ca tare imi doresc sa vad centrul vechi. La finala Eurovision clar ma uit, anul trecut tot la Ploiesti am vazut-o alaturi de motan in pat laughing (anul asta sper sa nu iesim cu prietenii fix atunci sa nu o pot vedea). Cat despre Noaptea Muzeelor, intru imediat sa vad ce se poate vedea si in Ploiesti (mi-as dori sa vad Muzeul Ceasului)

    1. Chiar am vrut să-ți trimit un mesaj să te întreb dacă nu veniți la Aeroport happy Ei, lasă că e mai frumos că plecați la drum (plecăm și noi duminică la un eveniment în afara Clujului)…
      Muzeul Ceasului sună extraordinar, îl trec și eu pe listele mele de “to do în România” happy

  3. Noaptea Muzeelor e peste tot in Europa, eu am vazut cam toate muzeele de prin zona si de la Bordeaux.In plus, vremea nu tine deloc cu noi, ploaie si frig, maxime de 14 grade. Am impresia ca se apropie toamna. Cel mai interesant eveniment pentru maine seara pentru noi, este Eurovisonul. O sa votam Romania, evident. Chiar daca nu va castiga, Cezar este deja un castigator. A cantat cel mai bine aseara.Asa ca sa strigam cu totii in gura mare: HAI ROMANIA!

    Week-end placut tuturor!

    1. Pare că vremea nu ține nici cu noi, mama tocmai mi-a zis că la Ineu plouă de rupe și nici la Cluj nu arată prea grozav, deși e foarte cald, însă sunt nori…
      Și eu am văzut unele muzee de prin zonă, dar mai sunt câteva.
      Da, e la nivel european, știam, niciodată însă nu m-a prins noaptea asta în afara țării sad
      Cât despre Cezar, aham… a fost răsărit între cei de aseară, deși semifinala de aseară mi s-a părut mult mai slabă ca și prima, mult mai slabă, vedem ce o ieși happy

  4. Si eu ma uit in fiecare an la finala Eurovision. Imi dau seama dupa 30 de secunde daca imi place o melodie… Inchid sonorul daca imi displace cantecul respectiv si astept cuminte urmatoarea reprezentatie din concurs. happy

    1. Eu sunt mai masochistă așa laughing le ascult până la sfârșit chiar de nu îmi plac. Lumea zice că va câștiga Danemarca… sunt tare curioasă de cine va ieși pe podium. Melodiile din semifinala 1 mi-au plăcut, mai ales Danemarca, dar, nu e niciodată așa cum preconizez big grin

  5. Weekendul acesta vroiam sa facem o iesire in afara Clujului, dar vremea e asa mohorata ca am zis da-i pace! in concluzie stau la Cluj, singurul eveniment interesant din program mi se pare meetingul aviatic! dar nu stiu daca ajung, e prea dimineata laughing) pt sambata

  6. Eu nu ratez Eurovisionul! Il pun si la inregistrat, ca daca doamne fereste cad in cap si pierd ceva??? (pe bune acum, nu glumesc, e pus la inregistrat big grin). E asa o comedie gratuita si atat de teribil m-am amuzat in ultimii ani ca nu l-as rata nici mort! Pacat ca nu mai e la BBC (eu acolo ma uit) comentatorul ala exceptional de simpatic din anii trecuti, da’ nu e bai, ca pot si eu big grin. Iar sambata, voi fi pe baricade urland “Slava!” catre al vostru ca bradu’ in rochita! Cu aplomb. Pana si prietenii mei au zis ca se uita sigur de cand l-au vazut pe tzipurel in semifinala. Vezi? Sa mai zica cineva ca Eurovisionul nu uneste spiritele mai ceva ca UE! HA!

  7. Jazz-ul din parc a fost interesant. Nu că aș fi avut bani, dar am ieșit în fiecare seară la alergat și cum îmi fac veacul pe lângă lac se poate spune că am asistat și la concert (parțial).
    Eurovisionul l-am comentat live. A fost amuzant și deși top3-ul meu era Danermarca, Norvegia și Moldova, tot îs mândru că am nimerit măcar una pe locul potrivit. Norvegia tot merita locul 3, în locul actriței porno (ar fi meritat chiar locul 2 dacă nu ar fi votat și femeile….)

    Muzeele le-am vizitat acum ceva vreme și n-am considerat că e o chestie care să o fac din nou. Totuși aș vrea să ajung în Grădina Botanică să prin „festivalul culorilor”.

  8. Categoric mi-a plăcut și mie Norvegia mai mult ca Ucraina, dar na… să mai zică cineva că exteriorul nu contează, deși nici nordica nu era urâtă deloc laughing
    Știi cum a fost: femeile l-am votat pe frumușelul din Azerbaijan tongue și bărbații pe frumușica din Ucraina și toți pe fătuca din Danemarca (ai auzit ca e ceva scandal acum cu piesa aia?) big grin

      1. Am văzut. Evident că în semi-finale și în ălea țșpe reprezentații nationale nu a zis nimeni nimic. Cum a câștigat eurovisionul cum „vai că e copiată”. Cea după care se zice că a plagiat sună cam așa: http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=7A3IS5lTf_I
        Deși o mică nuanță asemănătoare există, totul e cancan.

        Scandalul doi e cu voturile . Turcia s-a retras că nu ar fi serioase, acum românia a intrat în horă și încâ câteva alte țări.

        Prea mult zgomot pentru nimic….

        1. De parcă asta cu voturile ar fi de ieri, e o nebunie sistemul de votare și este clar, corupt… dar cu toate astea, cel puțin anul acesta, nu avea cum să câștige România sau Moldova laughing

Lasă un răspuns la Ramona Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.