De cele mai multe ori, nu suntem ceea ce văd ceilalți în noi și tocmai de aceea ne putem înșela amarnic judecându-i pe alții după ceea ce credem că știm. În plus, ne trebuie ceva curaj să spunem cu voce tare cine suntem, chiar dacă cei din jurul nostru văd altceva, pentru că nu suntem, nici mai mult nici mai puțin, decât ceea ce credem noi că suntem.

O anecdotă citită aseară m-a înseninat și m-a bucurat în egală măsură. Și ca de obicei când se întâmplă asta, m-a pus și pe gânduri.

– Văd că diplomatul se distrează uneori cu pictura.Rubens* era ambasador al Olandei în Spania și obișnuia să-și petreacă după-amiezile în grădinile regale, în fața șevaletului său. Într-o zi, un spilcuit de la Curtea Regală a Spaniei, trecând pe lângă el îl observă și-i spuse: