Călătorie în sufletul unui tată…

Întrerupem șirul de povești caracteristice acestui blog, pentru că am dat peste ceva…

Sunt sigură că fiecare dintre voi ați pățit-o! Aveați în minte ceva de publicat pentru o anume zi și totuși ceva se întâmplă. Ceva vă dă “metafizicul pe dos”, cum spune un cântec stupid. Vă simțiți ca într-o buclă temporală. Așa mi s-a întâmplat mie azi dimineață, când am dat peste Scrisoarea lui Charlie Chaplin către fiica sa Geraldine, care la acea vremea încerca să cucerească scenele Parisului cu dansul ei. Au fost suficiente câteva minute ca să nu mai vreau azi altceva, decât să citesc de câteva ori această scrisoare și să-mi imaginez că e un mesaj… pentru mine… Și totuși nu am răbdat să nu o împărtășesc și cu voi…

url-6

“Fetița mea!

Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Mai ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala din campiile Elizee. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna.

Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!….

… puteți citi intregral această scrisoare extraordinară și emoționantă aici.

sursa foto

You may also like

7 comentarii

  1. Frumoasa scrisoare si adevarata pentru orice parinte. Sa-ti indemni copilul sa ramana om oricat de sus ar urca pe scara sccesului, sa nu se lase furat de stralucirea efemerului, sa se straduiasca mereu sa nu se rupa de viata reala, sa fie constient ca sansa in viata nu iti da dreptul sa dispretuiesti pe nimeni.

    1. Nu vreau să judec, dar pur și simplu cred că puțini părinți le mai pot ține în zilele noastre astfel de discursuri copiilor sad

  2. Cred ca ai dreptate, altfel nu se poate explica de ce atat de multi oameni uita prea usor de unde au pornit in viata. Par toti coborati cu harzobul de cer, nu mai stiu sa spuna “te rog” sau “multumesc”, cat despre “va raman indatorat”, sa-i fereasca Dumnezeu, sa rosteasca, sa nu ramana cumva saraci de recunostiinta! Este greu sa fi parinte. Nu se invata la scoala desi, poate ca uneori parintii ar trebui sa revina in banci alaturi de copii lor, macar pentru cateva ore, poate asa vor intelege unde gresesc sau ce au de recuperat. Faptul ca dai viata unui copil, nu te face automat atotstiutor. Doar te trece din categoria celor care traiesc doar pentru ei, in categoria celor care trebuie sa inceapa sa traiasca si pentru altii. Unii reusesc, altii cad la acest examen, raman corijenti sau repetenti si nici macar nu recunosc ca au esuat lamentabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.