De multă vreme am vrut să întreb asta, de prea multă vreme! Sigur că vreau răspunsuri, dar mai mult decât asta vreau să vă povestesc cum îmi vin mie ideile, care până acum m-au scos din casă puțin câte puțin.
Sunt o visătoare! Poate că pentru mulți acest lucru este superficial. L-am simțit în remarcile multora, dar uite că nu mă deranjează. Faptul că visam, că îmi populam mintea cu vise cât mai frumoase și mai îndrăznețe, cred că m-a salvat de la depresie în multe situații dificile. Deci, spună lumea ce o vrea, eu la a visa nu voi renunța niciodată. Cred că mă pot lipsi de multe lucruri în viață, dar de asta nu. Îmi pare sincer rău dacă există persoane care citesc asta și privesc situația cu milă, la mine demn de milă ar fi vice versa.
În ceea ce privește călătoriile, visele au fost promotoarele lor. Dacă nu aș fi visat la ele, cred că nici aveau loc. Îmi amintesc că într-o vară, să fi avut vreo 8 ani, mi-am așteptat părinții acasă cu valiza făcută. M-au întrebat desigur, unde merg și ce-mi veni. Țin minte că le-am răspuns că nu merg niciunde atunci, dar vreau să fiu pregătită dacă se ivește vreo ocazie. Au râs de mine o vară întreagă și apoi le-a fost milă cred, pentru că în acea vară, nu mi-au oferit o vacanță undeva, în altă parte… Dar ceea ce nu știau ei, este că odată cu acea valiză, eu îmi oferisem singură o vacanță în altă parte și visam cât era ziua de lungă la destinații de la mare și de la munte. Și nu am fost tristă nici măcar o secundă pe zi.
Fast forward 4 ani. Pe la 12 ani am descoperit cel mai minunat canal TV pe care îl puteam descoperi la acea vârstă. Se numea TV Travel Shop (în prezent, m-am informat și nu mai există, se poate fi fost printre puținii fani). Mă uitam numai aici, la cum se vând pachetele turistice. Acolo am auzit pentru prima oară în viața mea de Tenerife. Era clar un canal de marketing, așa cum unii au magazinul de haine, alții magazinul de lămpi, ei aveau magazinul cu vacanțe. Cum unii vând lucruri materiale, în viziunea mea, aceștia vindeau vise de vacanță, oamenilor. A fost nebuie mare la mine cu acest canal TV, era pe 29, nu o să uit în vecii vecilor.
De pe la 14 ani am început să visez la călătorii cu ajutorul cărților. România pitorească, Jurnal de bord, Aventurile lui Huckleberry Finn, Alice în Țara minunilor, La răscruce de vânturi sunt doar câteva titluri despre care îmi amintesc foarte bine că m-au purtat în zbor departe, departe. Citeam în grădină, făcând și plajă în același timp, iar din când în când ridicam ochii spre cer și mă gândeam unde se îndreaptă toate avioanele pe care le vedeam, în ce călătorii pornesc oamenii care se află în ele, sau din ce aventuri se întorc.
Așadar, toate călătoriile mele au fost inițial vise. Și este foarte frumos acum să mă uit în urma mea și să văd că unele din vise s-au împlinit. Să văd că o valiză făcută chiar a plecat într-o vacanță în altă parte, să ajung pe o insulă care se vindea la TV Travel Shop, să urc într-un avion și să pornesc spre o aventură de una singură într-o țară străină, sau să mă întorc cu un avion dintr-o țară care îmi va rămâne la suflet pentru totdeauna. Și cred că în continuare călătoriile mele vor fi alimentate de vise. Atâta doar că acum mai visez și uitându-mă la filme artistice și documentare, citind ghiduri turistice ca pe niște romane savuroase, citind bloguri deosebite și scrise cu pasiune, întâlnind oameni care visează și ei ca și mine și poate și-au transformat visele în realitate mai bine ca mine și nu în ultimul rând ideile îmi vin pentru că în urma toturor acestor întâmplări, mi se aprinde beculețul mai des și mai ușor. Iar când nu se întâmplă asta, vizitez un magazin de lămpi, unde niște drăguțe corpuri de iluminat, mă pot duce cu gândul la cel mai boem felinar de la Veneția…
31 comentarii
…Super…
pot sa spun ca eu am o relatie “sentimentala” speciala cu anumite tari…Franta, Italia, Austria… si as vrea ca intr-o zi sa pot sa spun ca le-am descoperit in cel mai mic detaliu…
evident… cand am ocazia savurez Travel Channel pt a putea visa…a visa la noi destinatii…la noi experiente, la noi descoperiri…
…urmatorul vis (si sper ca se va realiza la anul) este egiptul..o croaziera pe nilne la cairo pana la luxor…
dream on, pt ca fara vise nimic nu ne impinge inainte..:)
@Bea: și eu aș vrea în Egipt, la mine a fost in tripleta de aur: Paris-Veneția-Egipt :D Dar, crezi tu ca l-am putut convinge pe Clau pana acum? :)) El vrea day trip la Piramide si apoi să plecam in alta țară, caci citez: “el nu sta in Egipit cand exista atatea locuri civilizate pe lume” :))
Te pup :*
Şi eu cred în visuri, fiindcă la început este despre visuri şi apoi despre a căuta şi găsi soluţii şi oportunităţi să le împlineşti. Să ai cât mai multe visuri frumoase şi îndrăzneţe pe care să ţi le împlineşti, Bia!
@Mira: merși la fel, așa o să fie, căci altfel nu se poate >D< :*
Buna intrebare…. nu m-am gandit niciodata la raspuns, dar in principiu tot de le un vis. Ce alimenteaza visul? O fotografie vazuta ici, un articol citit colo, o carte picata in mana, o emisiune TV….
Intr-adevar, visele ne poarta in cele mai nebanuite colturi din lumea aceasta si sunt sigura ca vom ajunge acolo unde visam, candva. Trebuie doar sa avem rabdare. Foarte comica povestioara de la 8 ani, uite in cate locuri ai ajuns de atunci. Poate ar trebui sa am si eu mereu pregatita o valiza. Am scris si eu pe acest subiect, anul trecut,daca te intereseaza, arunca un ochi: http://www.hailabord.ro/2012/07/de-unde-ne-vin-ideile-de-calatorii.html
Superb tot ce ai scris tu aici!
Continua sa visezi. Eu cred si am observat la mine ca VISELE DEVIN REALITATE. Este minunat sa visezi.
Cat mai multe calatorii interesante in locuri deosebite!
@Nicky: da, cu siguranță visele ne sunt alimentate de “forțe” exterioare, dar până la urmă visul e cel ce ni se întipărește în minte :) Toate pornesc de la vis, așa cum am citit eu odată, în copilărie pe unul din sonetele mamei: “Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis” :)
@Anda: mersi de link, cred ca am ratat articolul atunci, fug sa citesc acum :)
@Hoinari: mulțumesc mult de tot și pentru aprecieri și pentru urări :)
Majoritatea destinatiilor la care visez sunt culese din carti. Nu carti de calatorie, beletristica pura, care nu urmareste sa “ma indragosteasca” de vreun loc, ci pur si simplu sa-l prezinte natural, asa cum e el.
@Oana: mereu cărțile vor rămâne o sursă nesecată de inspirație în această direcție :*
mie in general imi vin ideile din rasp la mailurile clientilor :)) cand ii ajut pe ei cu informatii la work, fac sapaturi si implicit ma indragostesc si eu de diverse locuri. asa m-am indragostit de grecia cand lucram inca in agentie
“Toate calatoriile mele au fost initial vise”. Ce frumos ai spus, Bia! Si e bine ca e asa, daca ai visat la calatorii, inseamna ca ti le-ai dorit cu ardoare.
Si mie imi place sa fiu documentata cand plec intr-o excursie. Mai degraba decat ghidurile turistice, prefer cartile care contin, alaturi de informatii practice, si multe povestiri de-ale locului. Uite, de exemplu, mie mi-a placut cartea asta despre Torino (http://www.ibs.it/code/9788842088578/culicchia-giuseppe/torino-e-casa.html) pt ca te introduce in atmosfera orasului. Mi-as fi dorit sa scriu si eu o astfel de carte despre Bucuresti.
Totul porneste de la un vis. E placut sa visezi. Iar daca iti doresti cu adevarat si suficient de mult, intr-o zi visul devine realitate.
Eu visez la fel ca tine prin blogurile pe care le citesc, ghidurile turistice pe care mi le cumpar, filme, documentare, romane, etc..
Visele devin realitate daca iti doresti cu adevarat!Si cred ca tomcmai ce ne-ai aratat ca se poate.
Eu, sunt mai prozaic, adica nu cred ca raspunsul meu ti s-ar putea parea interesant :). Si nu o zic din modestie ci cat se poate de sincer. Eu n-am visat la calatorii. Am visat la altele, evident, ca nu-s lipsit de imaginatie, dar nu la calatorii. Poate si fiindca am calatorit cat am simtit nevoia de mic (nici nu-s impins de dor de duca de felul meu). Cum imi vin ideile? Pai nu imi vin. Adica fie:
(1) trebuie sa merg cu slujba undeva (unde mereu am imbinat si cu ceva vizitare),
(2) e ceva in locul de destinatie ce ma atrage deosebit gen expozitie, concert (adica am alt scop pe langa calatoria in sine). In cazul asta ideea e asa: “Haaaa e Tutankhamun la Bristish Museum, hai sa-l vedem.”
(3) are doamna vreo idee.
Acum sper ca nu s-a inteles ca imi displace sa calatoresc, dar nu caut calatoriile, nu cu sentimentul cu care le cauti tu. Imi place sa circul, sunt mult peste medie ca mobilitate, dar gasesc calatorille ca parte normala din viata, nu ceva aparte. Cu bunele si relele lor. Imi place sa merg si sa vad lucruri noi foarte tare, imi place sa mananc la un restaurant bun pe care nu-l cunosc si imi place sa vad alte civilizatii. Tocmai de aceea eu n-as pune piciorul in Tenerife sau pe vreo plaja tropicala nici in ruptul capului. Mai bine fac pantecaraie in Egipt dar vad piramidele si chestiile egiptene decat sa mor de plictiseala in vreun “paradis tropical”. Niciodata. Ce naiba sa fac eu acolo…? Ce-s pensionar? Genul asta de calatorii nu ma tenteaza de fel. Imi trebuie un scop. Fie ca e urcat pe vreun munte sau navigat pe mare, sau cumparat bocanci…un scop trebuie. N-as calatori de dragul de-a calatori, ba la modul sincer mi-e mila de oamenii care sunt nevoiti sa faca asta. Sper insa ca lor le place.
Eu am cateva dorinte, putine si fixe. In rest, m-as duce unde vad cu ochii :), calatorie sa fie.
Atat de frumos ai scris!Nu cred ca exista cineva care sa nu fi visat;macar in copilarie si adolescenta!Uneori,realitatea descoperita la locul visat nu te multumeste,alteori e peste imaginatie!Si eu am inceput tot de la vise,dar ,din cauza vremurilor,realizarea a fost mult mai tarzie decat pt.generatia ta si a fiicei mele.Aveam o colega de facultate a carui tata lucra la agentia economica din Egipt(era prin ’80).Toate vacantele le petrecea ACOLO si avea niste cercelusi cu capul lui Nefertiti din aur cu email la care priveam indelung in timpul cursurilor si visam…Am ajuns acolo si,ca nicaieri in alta parte,am avut senzatia ca am regasit ceva din mine!De atunci am mai mers in Egipt de 10 ori…In adolescenta am citit un roman:Mont St.Michel de Guillaume de St.-Pair scris pe la 1856 si care mi-a incendiat imaginatia!Cand am ajuns acolo ,n-am regasit nimic din atmosfera romanului ci un obiectiv turistic prafuit,aglomerat,zgomotos ,unde nu m-as mai intoarce niciodata!Sunt de acord;visele sunt combustibilul secret care ne impinge prin viata!
1. Eu pornesc de la ideea de miscare: vreau o tura de bicicleta de o zi sau de trei zile si atunci ma gandesc la “unde”. Sau: vreau o tura pe munte, vreau sa merg la un concurs de alergare sau la schi.
2. Apoi mai sunt prietenii care merg pe undeva si pentru a fi si noi cu ei ne lipim indiferent de specificul turei, indiferent unde.
3. Abia acum intervin planurile marete, destinatiile puse pe liste inspirate din calatoriile altora, din fotografii etc.
Mi-a plăcut povestea cu valiza, pare o scenă de scurt-metraj.
Sursele mele de inspirație au evoluat în timp: telecinemateca, colecții de vederi, timbre, poveștile prietenilor, bloguri.
Au fost și situații în care nu am ales, am călătorit pentru că acolo m-a dus viața.
Frumoasă postarea de azi!
Uite ca revin cu o intrebare. Mi-a staruit ce ai scris in minte si sunt curios: ai vreo lista interna pe care vrei sa o bifezi? Oricat ar fi ea de absurda? (OK nu mers pe marte). Dar ai? Esti convinsa ca ai sa mergi in locurile alea? Eu aveam cand eram mic dar pentru mine nu exista nici un dubiu ca voi ajunge si voi face tot ce mi-am propus. Si asa a fost pana acum. Continui sa cred asta. Dar tu ai o lista secreta pe care vrei sa o bifezi? Ceva inspirat de carti? Gen mers pe insula pastelui? Daca o ai (nu te citesc de atat de mult timp cat sa fiu sigur ca n-am pierdut-o), care sunt top 10 cele mai nebune destinatii/dorinte/chestii de facut?
Mi-a plăcut foarte mult povestea ta despre vise și despre cum devin ele realitate. E important să visezi și să-ți dorești lucruri chiar dacă aparent sunt imposibile la un moment dat. Uite cum valiza pe care ai făcut-o când era mică a fost un moment reprezentativ pentru ce a urmat ulterior în viața ta. De parcă știai de atunci. Sau poate tocmai visând ai creat această realitate… Cine știe?… :) Eu nu sunt foarte conștientă de cum îmi aleg destinațiile. Parcă am un program implantat care îmi dictează: “acum vreau să merg în cutare loc”. :D Pe lângă destinațiile alese, mai sunt și cele în care ajung datorită job-ului. :)
*erai mică, scuze. :)
Eu am avut intotdeauna mare noroc cu mami. Înca de cand eram noi mici, ea, profesoara fiind, a organizat foarte multe excursii. Aşa am ajuns să văd cea mai mare parte din ţara aceasta, aşa am ajuns să merg mulţi ani la rând la mare. Şi apoi am început să facem tururi prin ţară cu familia. De fapt, pot spune ca ai mei m-au invatat cu calatoriile.
Apoi, am inceput sa imi doresc mai mult. Am vazut filme, mi s-au ivit ocazii, iar mai nou, pe net sau in reviste, gasesc locuri interesante si am inceput sa fac o lista. nu stiu cat de multe o sa si vad… dar visele nu costa :D.
oricum, locul care m-a fascinat intotdeauna si pe care daca nu o sa-l vad pot sa ma consider degeaba este Egiptul.
P.S. unele idei imi vin in functie de locurile unde se afla prietenii mei. Danemarca am ajuns sa o vizitez pentru ca o prietena era acolo la master. La Cluj am fost de mai multe ori pentru ca am prietene acolo. Iar unele locuri… iti raman in suflet si pur si simplu trebuie sa te intorci la ele… again and again.
@Cristina: sunt convinsă că și contactul permanent cu un acest domeniu îți dă multe idei :*
@Mirela: mulțumesc tare mult pentru recomandarea de carte, iar la cea despre Bucuresti, treci la treaba caci sunt sigura ca va iesi fenomenal :)
@Larisa & Adriana: da, obisnuiesc sa spun că acolo unde exista o necesitate, exista si o posibilitate :* >D< @Andreea: trec si eu prin stari de "as merge unde vad cu ochii" CLAR! :) @Liliana: multumesc mult :) Inteleg ce zici, oricum observ ca ti-ai indeplinit multe vise, sper sa ajung si eu la acest nivel... uneori zic ca mai am timp, alteori mi se pare ca e atat de relativ incat chiar niciodata nu poti sti cat mai ai, asa ca la drum... :)) @Claudia: sincer la mine mereu au fost planurile marete, apoi daca mai cade ceva pe langa ele accept cu mare placere, dar cele marete sunt tot acolo in suflet si asteapta sa fie scoase la lumina :) @Corina:povestea cu valiza este chiar foarte reala, imi aduc mereu aminte de ea, pentru psihicul meu cred ca a contat foarte mult, sunt chestii din trecut care la nivel subliminal cred ca ne marcheaza foarte mult, acest a fost categoric un astfel de moment. Mă bucur că ți-a plăcut ce am postat :)
@Vladimir: (răspund la ambele comentarii aici) Eu sunt chiar genul care calatoreste de placere nu cu un scop anume, cele care au un scop anume nu mi se pare niste calatorii pe bune ci mai mult “am treaba… dar daca tot sunt aici…” Însă pot să înțeleg ce zici și sunt convinsă că fiecare avem motive diferite ca sa plecam de acasă :)
Cat despre lista, hmmm, știi cum e, nu am undeva scris exact, dar am cateva idei in cap pe care as vrea sa le fac in viata asta (desigur pe langa altele)
Să văd capitalele europene (cât mai multe)
Să ajung la Capul Nord
Să stau măcar două săptămâni la New York
Măcar un an în Italia
Să merg într-o croazieră
Să petrec o vacanță pe o insulă exotică
Să văd piramidele
Să văd Atlanticul de pe ambele maluri
Să ajug pe Marele Zid Chinezesc
Să petrec un Revelion la Sidney
Și mai sunt, e un fel de Bucketlit, dar nu cred ca as fi profund nefericita daca astea nu s-ar intampla, adica sunt si alte lucruri minunate pe lume care mi se pot intampla, sunt si alte locuri minunate in care pot ajunge fara sa ma fi gandit vreodata la ele… Desigur, carti, filme, discutii, toate au contribuit și lista s-a clădit in mintea mea în timp, adică nu-ti imagina ca o aveam la 12 ani…
@Slowholic: da, povestea cu valiza a fost o poveste inconstienta, dar uita, poate si discutia pe care o avem noi acum, poate reprezenta peste ani o chestie careia eu o sa-i zic inconstienta, dar cine stie spre ce ma imping de fapt aceste comentarii, nu?
@Anda: simt și eu aportul părinților mei, mai ales al tatălui, el era “plimbăreț”, și am călătorit cu ei de mică, o spun cu diverse ocazii, îmi pare însă rău că la un moment dat nu am mai făcut-o, nu știu ce s-a întămplat, job-urile lor, situația financiară, ceva s-a dezechilibrat și nu mai plecat ca înaninte, dar până la pe la 12 ani am cam plecat vară de vară la munte în general, apoi în weekend-uri prin apropoerea casei, dar plecam, cred ca asta contribuit enorm la dezvoltarea mea ulterioară și la îmbrățișarea acestei pasiuni >D<
@All: am simțit că am avut cu ocazia acestui articol, niște discuții foarte constructive și vreau să vă mulțumesc tuturor. Desigur, avem discuții frumoase mai mereu, dar parcă uneori pot vorbi așa de frumos cu voi încât simt cum cresc prin vorbele voastre, iar asta e o altă minune pe care o face acest blog. Vă mulțumesc că îmi sunteți alături zi de zi :)
Cu drag,
Bia
Eu am visat de mica sa calatoresc desi aveam rau de masina si uram Lada familiei, dar eram total indragostita de atlasul de geografie, iubeam lectiile despre relief si uram industria. Apoi, am descoperit o colectie imensa de National Geographic, de care m-am indragostit pur so simplu, mai apoi am vazut albumele cu “cele mai frumoase 100 de …”, ca acum sa ma trezesc ca pierd ore in sir pe internet visand la un loc sau altul. A, am facut o pasiune pentru camerele panoramice, de exemplu din Paris sau Machu Picchu :D
@Kadia: ah… să nu mai zic nimic de albumele “cele mai frumoase 100… 1001 de…”, câtiva ani la rând mi le-am luat de ziua mea, erau cadoul meu pretios :)) Sunt fabuloase, le iubesc :*
P.S. Și eu am rău de mașina, dar ador sa conduc și nu mi-e rău atunci, cum trec în dreapta sau în spate e un coșmar :))
@bianca: cel mai naspa e atunci cand vad rute faine facute de clienti si care ajung la $5000 / persoana si ma gandesc cam cat mi-ar lua sa fac rost de banii aia =)))
@Cristina: wow 5000 de dolari… păi cred că aș face înconjurul lumii din banii ăștia :))