Poate nu o să mă credeţi dar mie îmi suna în cap (nu apa!) melodia asta în timp ce mă plimbam alene prin Paris. La un moment dat l-am întrebat pe Clau: “dar tu nu auzi o muzică?” :)) Mie îmi venea să cânt, îmi venea să zburd, îmi venea să alerg să îmbrăţişez totul, să mă arunc în iarba aceea verde din Jardin de Luxembourg, apoi să cânt iar, să urmez melodia din capul meu (sau sufletul meu de fapt). Plimbările mele au coloană sonoră…
Sous le ciel de Paris
S’envole une chanson
Hum Hum
Elle est née d’aujourd’hui
Dans le cur d’un garçon
Sous le ciel de Paris
Marchent des amoureux
Hum Hum
Leur bonheur se construit
Sur un air fait pour eux
……………………………………
Aş vrea să revăd zilele astea, Amelie, chiar dacă numai ce l-am revăzut anul trecut. Vreau să-l mai vadă şi Clau odată că din 2002 când l-a văzut el a trecut multă vreme. Aşa mă alin…
P.S. Melodia din capul meu este cu dedicaţie pentru cea care m-a fascinat mereu cu Parisul ei ;)
8 comentarii
M-am lămurit! Tu nu te-ai întorsc încă de fapt, sufletul tău trăiește încă în Paris …
Lili, pai nu vezi ca nici sa povestesc nu pot, nu imi pot pune ordine in idei, nu pot face un rezumat… :)) Eu inca aleg poze, le incarc pe picasa, caut altele, ascult melodii frantuzesti, pap croissante la micul dejun, mi-am luat frisca sa-mi pun in cappuccino… Azi am cautat “books set in Paris” :)) Nu doar Italia are efecul asta asupra mea (dupa Florenta asa m-am comportat cam o luna) :))
Deci am facut si eu un lucru bun cu nebunia mea :). Sa-ti fie de bine si sa nu te vindeci niciodata!
@Vulpitza: Cum asa? Ai facut NUMAI lucruri bune cu “nebunia” ta ;) Cum sa ma vindec, daca nu exista leac ?? :))
Da, si eu incep sa cred ca nu exista leac impotriva Parisului …
Acum o sa imi umble si mie prin cap melodia asta :)