7 răspunsuri cu care eram datoare

Eram datoare cu răspunsurile la întrebările primite de la Alice cu mai bine de 2 săptămâni în urmă. Întrebările sunt drăguţe, dar nu sunt uşoare şi dacă stau bine să mă gândesc cred că asta e o leapşă destul de dificilă. Dar, văd că se lipesc astea de mine (ca şi cea cu cele 3 filme)… De data asta o trimit căci vreau să văd răspunsurile Monicăi, Anei şi Laurei.

1. Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! (dar într-un film? dar într-un cântec?)

CARTE: Prin praf şi vise ca să fac şi eu călătoria aceea fabuloasă în Africa. Mulţumesc Roxana Valea pentru asta!

FILM: după cum tocmai am spus cu câteva zile în urmă să fie Legends of the Fall

CÂNTEC: Piu bella cosa a lui Eros Ramazzotti pentru că a fost melodia prin care am început să-l îndrăgesc foarte mult pe Ramazzotti, pentru că versurile m-au “terminat” mereu şi pentru că videoclipul acela îndrăzneţ m-a făcut să visez la greu pe la 12 ani happy

Come cominciata io nu saprei…

2. Dacă ai putea să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus

Măi eu ador celălalt prenume al meu. L-aş alege pe acela în loc de Bianca, este practic primul prenume. Am suferit mult pe cand eram mică că nimeni nu îmi spunea Celina. Însă tot aşteptând eu să-mi spună cineva aşa, m-am trezit că Bia (nca) e ceea ce mă defineşte şi mă va defini mereu. Am făcut astfel pace cu prenumele meu. Dar îmi place mereu când cineva mă întreabă: dar te mai cheamă şi Celina? wow, de ce nu-ţi spune nimeni aşa? happy

Dacă eram băiat, (cică ai mei nu au avut nume pregătit) mi-ar fi pus la repezeală numele Andrei sau Paul (aşa mi-a zis mami odată şi am ţinut minte). Totuşi mie mi-ar fi plăcut Lucas, deşi nimeni nu cred că mi-ar fi dat acest nume vreodată.

3. În ce altă ţară ai vrea să trăieşti pentru un an şi de ce?

Italia sau Franţa, din care Italia cu mai multă ardoare. De ce? Pentru că îmi place mult, turistic vorbind, dar şi ca mod de viaţă. Nu mi-ar păsă că românii sunt priviţi prost, asta este, mă identific cu ţara doar în măsura în care pot face ceva bun. Deci Italia să fie pentru cel puţin un an… am prea multe de văzut acolo!!

4. Care e visul cel mai neobişnuit ce l-ai avut şi ţi-l aminteşti?

Aveam cam 10 ani şi este singurul vis din care m-am trezit aproape în picioare. Eram pe o plajă şi cred că eram cu tati şi alţii pe acolo. Din câte îmi amintesc nu ştiu de ce m-am trezit aşa de tulburată pentru că nu e nimic rău de care să-mi amintesc. Şi totuşi…

5. Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.

Să zicem că aş fi un pescăruş şi aş zbura deasupra mărilor. Am vizita toate mările lumii. Problema este că nu ştiu cam cât trăiesc pescăruşii… însă sper că destul încât să poată zbura cât mai departe…

6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană şi de ce ai ales-o?

Grace Kelly pentru că: s-a născut în America, a fost actriţă şi a jucat cu cei mai mari actori ai lumii, a avut încă de pe atunci coloană vertebrală, s-a îndrăgostit de un prinţ, a devenit Prinţesă de Monaco (fără sânge albastru), s-a mutat la Monte Carlo, a făcut 3 copiii, s-a bucurat de viaţă, a fost veselă mereu, a murit accidental, fără să sufere şi nu a apucat nimeni să se plictisească de ea. E preţuită şi în ziua de azi. A fost modernă, a fost cosmopolită, a fost adorată, a fost iubită şi într-un final este de neuitat. Chiar o apreciez!

Foto

7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată?

Depinde unde m-aş trezi happy Iniţial nu aş crede că sunt chiar singură pe lume şi aş pleca în călătoria vieţii mele ca să-i găsesc pe ceilalţi. Şi mai apoi aş adera la zicala “nu e singur cine-i singur ci cei care se simt singuri”.

You may also like

16 comentarii

  1. frumoase raspunsurile! Ah Italia, si mie imi place teribil si as dori un an acolo, insa vara mi se pare demential de cald! nu ca nu mi-ar placea Sicilia si Sardinia pentru plaja, dar mi-ar fi mai greu sa ma adaptez

  2. Bia mea draga , de ai sti tu ce mandra ma tin acum , ca parerea mea conteaza pentru tine…Pai sa zic , mai intai de toate , ca leapsa asta am facut-o si eu.Ca de obicei , lepsile nu imi sunt chiar pe plac si unele le fac sa fie facute , iar cele care ma prind , le fac cu interes….In fine , leapsa asta a avut raspunsuri directe si sincere , din partea mea…Revenind la leapsa facuta de tine , sa o iau gradual big grin
    1.Despre cartea aceea nu am auzit , despre film…am zis , exceptional , iar despre muzica…nu pot decat sa raman fara aer :Eros Ramazzoti mi-a umplut tineretea cu muzica lui , am dansat pe muzica lui , am iubit pe muzica lui,am fost fericita pe muzica lui , deapan amintiri pe muzica lui si ori de cate ori ascult muzica lui , se deschid lacate ferecate ale sufletului meu si ies de acolo nostalgii numai de mine stiute…intelegi tu , draga mea Bia!
    2.Bia , am observat ca fiecare perioada din timp…cum ar fi anii ’60 sau anii’70 si tot asa mai departe , are moda sa de nume.De exemplu , pe vremea cand l-am nascut pe Alexandru , era la moda Alexandru…ma rog , poate nu crezi , dar gorobetele meu poarta numele mamei mele…nu a fost nici o moda la mine…Asa ca ma gandesc ca mama ta nu te-ar fi numit Lucas , daca la vremea aia era la moda Paul big grin Oricum , fara sa fiu Gica Contra , eu te-as strica Celina si cu C pronuntat S , dupa ce te-am intalnit si am stat de vorba , mi se pare ca semeni mai mult a Celina decat Bianca…happy Insa de as striga Celina , recunosti ca nu ai raspunde? Nici eu nu raspund la Maria big grin
    3.Ooo da , Italia…iubesc clima mediteraneana…minunata alegere! Daca iti spun ca am visat ca locuiam pe o insula italiana , aveam gradina de rosii cherry , livada de portocali si lamai si presa de facut ulei de masline , ma crezi?Tare as fi vrut sa nu ma mai trezesc din visul ala.Si cumparam branza de capra de la un vecin…
    4.Aici…ce sa zic?Tu stii ca sunt oameni care scriu imediat ce se trezesc tot ce au visat si i-a marcat?Pe bune!
    5.May , din cate imi amintesc eu , daca nu e furtuna , nu se ineaca si nu ii calca vaporul big grin , pescarusii traiesc vreo 50 de ani…dar e posibil sa ma insel…Eu am vrut sa fiu soim.. big grin
    6.Frumoasa alegere…sincer!
    7.Sa sti ca toti cei ce au facut leapsa asta au raspuns ca desi ar fi singuri pe lume , ar cauta si alti supravietuitori…cin’ sa creada ca e solo? big grin

    Interesanta leapsa….si am citit pe nerasuflate. Multumesc de incredere , Bia! happy

  3. Îmi place faptul ca priveşte din ansamblu ar trebui ca unii bloggeri, cei care vor desigur sa dedica o zi din săptămână sau 2 din luna pentru astfel de subiecte.
    E plăcut sa vezi ca e in capul unora.

  4. Multumeschappy

    Frumoase alegeri. Am zambit la alegerea actritei Grace kelly. Cristi al meu e inebunit dupa ea. Si imi zice hai sa vedem filmul x. Si dupa 3 seunde cu o multumire absolut fantastica pe fata spune “e cu Grace Kelly”. O adora. Si de cand sunt cu el, o ador si eu mai mult decat ianinte.
    Mi-ai luat animalul preferat – pescarusul big grin

    te imbratisezhappy

  5. @Ioana: daaa, şi o să ne cunoaştem kiss

    @Alicee: ei, m-aş adapta în Italia în orice condiţii kiss

    @Ana Maria: mersi pentru “interpretarea rezultatelor” kiss Sa stii ca nu as raspunde daca ar striga cineva Celina, as crede ca nu ma striga pe mine laughing)

    @Ana: link please cand o faci kiss

    @Sebi: da, sunt bune si lepsele la ceva laughing

    @Monica: multumesc kiss si eu te imbratisez happy

  6. Bia, as vrea sa iti propun o idee de postare si ma intreb daca o sa fii de acord… Te citesc de atat de mult timp (chiar daca comentez f rar) si nu stiu prea multe despre tine si Clau, despre povestea dinaintea celor scrise aici. Nici nu stiu daca Clau e din Ineu, ca si tine, desi cam asa banuiesc laughing Daca ai vrea sa ne faci cadou o poveste scrisa in stilul tau personal,atat de frumos, despre cum v-ati cunoscut si cum ati reusit sa aveti o relatie atat de lunga si de …cred reusita, cred ca mai multi am fi fericiti big grin Sper ca nu re superi, e doar o propunere hee hee

  7. Bia, as vrea sa iti propun o idee de postare si ma intreb daca o sa fii de acord… Te citesc de atat de mult timp (chiar daca comentez f rar) si nu stiu prea multe despre tine si Clau, despre povestea dinaintea celor scrise aici. Nici nu stiu daca Clau e din Ineu, ca si tine, desi cam asa banuiesc Daca ai vrea sa ne faci cadou o poveste scrisa in stilul tau personal,atat de frumos, despre cum v-ati cunoscut si cum ati reusit sa aveti o relatie atat de lunga si de reusita, cred ca mai multi am fi fericiti… Sper ca nu te superi, e doar o propunerehee hee

    (asta e mesajul corect, scuza-ma)

  8. Nu este prima data cand imi ignori comentariul – ma intreb de ce am mai scris ceva. Nu inteleg de ce mereu faci asta, gestul respectiv e total in dezacord cu imaginea ta de om sociabil care reiese din postarile tale. Nu ma simt deloc bine sa fiu tratata ca si cum nu as exista, dar din pacate asa mi se intampla pe blogul tau. Chiar daca nu voi mai comenta, voi continua sa ma bucur de blogul tau, care a devenit una dintre placerile mele online cele mai mari.

  9. @Cristina: îmi pare rău că ai luat-o atât de personal… nu ţi-am ignorat comentariul ci pur şi simplu am uitat să-ţi răspund. Dacă citeşti şi alte postări o să vezi că sunt chiar multe comentarii la care nu am răspuns, nu doar ale tale. Se intampla pentru că mai uit daca nu raspund imediat, iar uneori recunosc ca am perioade mai aglomerate in care nu raspund la serii intregi de comentarii. In plus comantariul tau a fost la un articol mai vechi, în momentul in care l-ai facut nu era articolul zilei, nu? Nu sunt mandra de treaba asta, dar… până la urmă, nu am o obligaţie ci tot ce fac aici, fac din plăcere şi îmi limita timpului. Mă bucur că îmi admiri blogul şi că vei mai intra aici chiar daca te-ai suparat pe mine. Vreau însă să fii convinsă ca nu am nimic cu tine si imi pare rau ca s-a intamplat asa.
    Si ca sa-ti raspund la comentariul anterior. Eu am scris de multe ori despre povestea noastra, poate nu atat de direct, dar am facut-o. Clau este si el din Ineu, avem o relatie de aproape 11 si nu sunt multe de zis despre o poveste normala. Cauta in arhiva luna iunie 2011, acolo o sa gasesti si povestea cu nunta si parte din povestea noastra. In rest, nu am dedicat un articol acestei teme, pentru ca am atins-o tangential de foarte multe ori altfel. Si nici nu sunt omul detaliilor cu caracter foarte, foarte personal.
    Imi cer scuze inca odata daca te-am lezat, nu am facut-o intentionat kiss

  10. Bia, nu speram sa imi raspunzi acum…Multumesc mult, chiar m-am bucurat. Eu nu sunt suparacioasa din fire si chiar ma uimea faptul ca nu-mi dadeai atentie. Acum imi dau seama ca poate am luat-o prea personal, cum ai zis si tu. Multumesc ca nu te-ai suparat TU pe mine big grin Si acuma, daca imi permiti, cred ca o sa mai comentez pe la postarile tale hee hee
    Ah, da, pe bucatele am vazut diverse despre voi…credeam ca o sa faci candva o poveste cap-coada, pt noi, romanticii laughing Dar e alegerea ta, desigur.
    Te pup si multumesc frumos pt raspuns!

  11. @Cristina: stai linistita happy Nici eu nu ma prea supar, aici pe blog cred ca nici nu am facut-o niciodata. Ma bucur ca mi-ai spus ca sunt lucruri care nu-ti plac si mi se pare normal sa te simti oarecum nemultumita din moment ce nu ti-am raspuns… Insa nu a fost din rautate si chiar imi pare rau kiss
    Uite cum comunicarea eficienta rezolva o problema laughing Eu chiar ma bucur ca veniti aici si cititi si chiar daca nu raspund imediat sau uit sa o fac, tot fericita sunt ca ceea ce scriu este apreciat. Mult din ce este AZi, Bialogul vi se datoreaza voua, celor care mi-ati devenit chiar si virtual, prieteni happy
    Eu iti multumesc ca ai revenit si ai inteles situatia happy Te mai astept si promit sa fiu mai atenta la comentariile tuturor! Noapte buna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.