Aia mică de abia se vede în poză de slabă şi mică ce era (numai gura era de ea, la propriu) sunt eu. Fotografia e făcută la Poiana Mărului în prima şi singura excursie (cred) făcută cu naşii mei de botez. În fotografie de la stânga la dreapta e Naşa (cu Paul cu burtică), tati (cu mustaţa de concediu), mami (cu “freza” secolului, îţi place, nu mami?) :) iar jos e Diana (fiica naşilor de botez care este cu vreo 5 ani mai mare ca mine), şi eu care nu aveam 3 ani încă (se vede!) :)
Partea ciudată este că deşi cu un an înainte fusesem la mare şi am de acolo o groază de amintiri de care v-am zis, de la Poiana Mărului am puţine amintiri (poate că am stat puţin, un weekend, nu mai ştie nimeni). Îmi amintesc de anumite faze mai mult din poze şi daaa… de un câine mare şi alb care nu ştiu al cui era dar era tare frumos.
La vremea acestei vacanţe eu am atins apogeul perioadei mele de “ţânţar”, am fost atât de slabă că în unele poze dacă mai cădea câte o rază de soare pe mine, nu mă vedeai :) Şi normal din moment ce nu mâncam aproape nimic, nu-mi plăcea nimic pe lumea asta ce putea fi păpat, ceea ce l-a făcut pe naşu să exclame: “cred că asimilează ceva din aer copilul ăsta, astfel nu-mi imaginez cum supravieţuieşte!”. Ai mei şi-au amintit multă vreme această remarcă…
De atunci n-am mai revenit la Poiana Mărului, dar cam aşa arată ea astăzi, e frumos locul, nu?
6 comentarii
Ce dragut. Ar trebui sa-mi rezerv si eu o zi sa ma uit printre fotografiile vechi.
Ce sentimente iti aduc pozele vechi.
Dragut sa resfoiesti poze de demult uitate
Unde e Poiana Marului?
Mie mi-e jena sa ma uit in pozele vechi. Isi bateau ai mei joc de mine si ma fotografiau mereu in diverse costume din acelea penibile cu care-si imbraca parintii copiii (cazac, mongol, cu sabie, cu arc..etc). Mi-ar fi rusine sa le arat cuiva. Singurele decente pe care le-am gasit erau facute la scoala si acolo arat a broscoi. Asadar mai bine nu :)).
E grozav ce amintiri vechi ai. Eu habar nu am cand am devenit constient de mine, dar cred ca cea mai veche amintire pe care o am este cand m-a certat mama ca m-am jucat la carti. Dar nu stiu cat de mic eram. Ea parea imensa in amintirea mea.
Vladimir