Titlu: Jurnalul unui mag
Autor: Paulo Coelho
Editura: Humanitas, 2010
Traducerea: Gabriela Banu
Nr. pagini: 252
Preț: 35 de lei în librariaonline.ro
Pentru că acum la început de an, m-a apucat din nou nebunia cu Camino, căutând pe diverse site-uri, am aflat că mai există în limba română o carte despre Camino, pe lângă cartea Veronicăi Drăgoi și pe lângă celelalte două arhicunoscute, ale lui Shirley MacLaine și a Ramonei Venturini, căci pe aici se termină lecturile mele despre Camino. Având în vedere că această nouă carte, Jurnalul unui mag, este scrisă de nimeni altul decât Paulo Coelho, m-am gândit puțin dacă să mă aventurez sau nu pe Camino-ul său, însă am zis că nu poate fi mai rău ca și celelalte încercări. Însă a fost, mai ales de la jumătate încolo…
Aceasta nu este cea mai rea dintre cărțile brazilianului, însă este categoric cea mai rea (din punctul meu de vedere) dintre cele 4 cărți citite de mine despre Camino, adică a fost cea mai de neînțeles pentru mine, cea mai mistică, cea mai ciudată, cea mai neverosimilă. Eu una am terminat-o cu greu în 5/6 zile, deși cred că nicio altă carte a lui Coelho nu mi-a luat mai mult de 2 zile, din motivele binecunoscute, de lectură lejeră. Am vrut să abandonez atunci când am scris postarea despre motivele când las o carte din mână pentru totdeauna, dar aici numai Camino, m-a ținut pe drum, ca să zic așa.
Se pare că acestă primă carte publicată de Paulo Coelho, înainte de publicarea romanului care l-a făcut celebru, Alchimistul, carte care mie nu mi-a plăcut deloc (deși am citit-o imadiat după BAC, liberă de orice constrângere literară) nu este chiar o experiență de călătorie cum am crezut eu. Prima parte a cărții este OK, mai OK decât alte scrieri de-ale sale, însă pe cum înainta pe Camino, povestea devenea tot mai aiurea. Deși este cunoscut misticismul acestui drum datorită experiențelor sale suprarealiate, întâmplările povestite aici de autor m-au părut mai repede fantasmagorice și sincer vă spun că nu cred în veridicitatea lor. Bine, probabil o să-mi spuneți că această carte nu este atât de conformă cu realitatea ca și celelalte din cauza că autorul a descris mai mult o “poveste” decât o întâmplare reală. Însă chiar și așa, au fost momente când cartea mi-a displăcut profund, aproape că am perceput-o ca pe o inducere în eroare a unui potențial pelerin. Aici cred că este “buba” ei.
Despre firul epic n-are rost să amintesc, personajul nostru nici nu ajunge la Santiago de Compostella, dacă pot să vă divulg asta, el are pe Camino o misiune mult mai intimă, aceea de aș găsi “sabia” (cred că de aici i-au venit lui ideile cu “legenda personală” despre care tot aberează prin alte cărți). Mai mult, am avut trista senzație că autorul nu a suportat niciun moment acest traseu, i se părea mereu o corvoadă choar și in momentul în care știa clar că acel drum va fi unul benefic pentru el, nu mi s-a părut nicio clipă că ar privi Camino cu dragostea de care vorbesc toate celelalte autoare…
Desigur, este și această o lectură obligatorie pentru toți cei care își doresc să parcurgă cândva, cine știe… Camino, însă nu este o lectură care te va învăța ceva despre acest drum, nu este o lectură despre o experiență umană, este mai aproape de un basm construit în jurul unei legende. Unii poate vor gusta acest gen de relatare, alții (ca mine) din păcate, NU.
3 comentarii
Am citit doar jumate din cartea Verei, e pe noptiera. Trebuie sa ti-o aduc, cu proxima ocazie. Cartea Verei e frumoasa rau de tot, i-am spus-o si ei. Te prinde, e scrisa bine, placut, usor.
@Lili: păi de ce să mi-o aduci, termin-o si apoi… Si mie mi-a placut foarte mult, cel mai mult dintre toate pe care le-am citit despre Camino :)
O aparitie interesanta – din punctul meu de vedere – a deja celebrului Camino apare si in “Terapia”, romanul scriitorului britanic David Lodge. Desi trebuie sa ai rabdare pana in partea a doua romanului.