Lasă-mă să-ţi aud gasul

Titlu: Lasă-mă să-ţi aud glasul

Autor: Catherine Maurice

Editura: Curtea veche, 2008

Traducerea: Ileana Achim

Preţ: 22 lei

Nr. pagini: 480

Nota: 9,5 10

Ce ai face, cum ai proceda dacă ai afla că iubitul tău copil, cea mai dragă fiinţă de pe lume, este autist?

Aceasta este marea întrebare la care încearcă autoarea acestei cărţi, mama a doi copii autişti să răspundă şi oarecum să demonstreze că acest adevăr teribil poate fi învins. Dar să vedem care este drumul, calea spre mintea şi sufletul propriului copil în cartea Lasă-mă să-ţi aud glasul.

Catherine Maurice, femeie de carieră şi mama unui băieţel simpatic şi perfect sănătos rămîne din nou însărcinată, îşi doreşte enorm încă un copil şi abia aşteată ca micuţa ei să vină pe lume. Anne Marie se naşte sănătosă sau cel puţin aşa pare, însă in scurt timp, părinţii pierd legătura cu ea şi cu semnele că ea participă activ la viaţa acestei lumi, moment în care mama sa suspectează că micuţa a păţit ceva crunt, însă, încă nu ştia ce. Testele care i s-au făcut fetiţei au scos la iveală un adevăr dureros, fetiţa era autistă. Practic aici începe cartea, povestea luptei părinţilor ei cu sistemul, dar şi cu propriile limite pentru a ajunge la singura victorie care putea fi acceptată, vindecarea lui Anne Marie… Desigur nu vă voi trece acum prin toată această luptă şi nici nu vă voi spune cum s-a terminat această carte, în ce notă… Dar ce mai vreau să vă spun este că în familia Maurice, după Anne Marie s-a mai născut şi micuţul Michel, de asemena autist. De data aceasta părinţii mult mai informaţi, au fost mai atenţi la copil şi el a fost diagnosticat mult mai repede şi calea lui spre lumea aceasta a fost cumva facilitată.

În linii foarte mari, aceasta este cartea, o cartea grea, pentru care simţi că ai nevoie de studii medicale pe care să le fi parcurs înainte să o citeşti. Mie mi-a luat foarte mult să o termin, dar am aflat atât de multe despre această stare de fapt, că boală nu pot să-i spun, cineva nu suferă de autinsm ci pur şi simplu este autist, este ceva definitoriu, din păcate. Tocmai de aceea eu am fost cumva sceptică de completa veridicitate a acestei cărţi. Autismul cred că poate fi ameliorat, dar tocmai pentru că nu este o boală, el nu poate fi vindecat. Desigur chiar şi spre ameliorare, lupta dusă de familia care are o astfel de persoană de îngrijit, este foarte mare, este colosală lupta şi nu pot decât să bănuiesc că numai cine se află în această situaţie ne poate spune mai multe.

Se spune despre această carte că este povestea unei mame care a luptat şi a învins autismul.  Dar nu pot să fiu în întregine de acord, este remarcabil efortul acestei familii care nu a dorit să se dea bătură şi care a mai şi avut puterea financiară să nu se de-a bătută, însă am rezervele mele în ceea ce priveşte vindecarea autismului. Cei doi copii autişti despre care a fost vorba în carte au reuşit prin modificarea comportamentală să devină alte persoane, evident continuând să lucreze toată viaţa la slefuirea comportamentului lor primar.

Cartea este foarte valoroasă, foarte minuţios documentată, foarte compactă şi la prima vedere imabatabilă, dar aşa cum celelalte metode de ameliorare ale autismului au fost aproape desfinţate în această carte, tot aşa presupun că şi modificarea comportamentală ridicată în slăvi aici poate fi blamată din simplul motiv că ea nu a dat rezultate de fiecare dată. Tocmai de aceea consider acestă carte grea şi destul de sensibil dificilă, tratează un subiect mult prea complicat dintr-o perspectivă foarte intimă.

Sunt foarte curioasă dacă a mai citit cineva această carte şi cum a perceput-o. Eu mă consider norocoasă că am auzit de ea şi că am ajuns să o parcurg în întregine. O recomand, o să aflaţi atât de multe, despre un subiect încă tabu şi destul de obsur şi de neînţeles. Titlul metaforic mi se pare de o mare sensibilitate, a fost extraordinar de bine ales…

12 comentarii

  1. Stiu cartea, am citit-o. Eu spun ca om care a lucrat cu copii cu utism ca e greu, dureros si crunt.

    Nu stiu cum am perceput cartea pt ca probabil aveam cateva cunostiinte. Ideea e ca in Romania de azi parintii acestor copii nu isi pot permite sa si ajute copii. Nu exista o specializare pe autism in Romania. Cazul pe care il stiu a fost diagnosticat de 6 ori pana i s a spus clar autism. Cazurile pe care le stiu sunt si nu sunt recuperabile. Depinde de cat de repede descoperi, de cum e copilul, de cum e terapeutul, de cum sunt parintii…

    Dureros…

  2. Da, din pacate, autismul nu se vindeca; insa diagnosticarea si interventia timpurie, munca sustinuta – bineinteles, tinand cont de gradul de afectare, pot duce la imbunatatirea competentelor cognitive, emotionale, sociale, de autonomie personala, la reducerea problemelor comportamentale etc. In Romania exista diverse institutii care se ocupa de copiii autisti. Una din terapiile in voga (extrem de costisitoare) este terapia ABA – Terapia Comportamentala Aplicata.
    O carte la fel de tulburatoare, pe care ti-o recomand, in caz ca nu ai citit-o, este Portretul lui M, a lui Matei Calinescu; un portret biografic al fiului acestuia diagnosticat cu Sindrom Asperger (o forma “mai usoara” de autism). Eventual iti trimit pe mail cartea in format pdf.
    Beatrice

  3. Cartea este absolut minunata! Pe mine m-a ajutat mai mult sa inteleg prin ce trece un parinte cu un copil autist. Eu lucrez de 2 ani cu astfel de copii si pot sa-ti spun ca am toata increderea in ABA! Desigur, aceasta abordare a evoluat foarte mult de atunci, dar daca stai si evaluezi putin, chiar si atunci ea dadea cele mai multe rezultate.

  4. Eu am un frate autist ,din pacate el a fost diagnosticat mult prea tarziu . Si cunosc fara sa exagerez poate peste 50 de cazuri . Si am vazut rezultate la cativa in proportie de 95 % si la altii mai putin,dar rezultatele nu intarzie sa apara daca autismul este diagnosticat din timp si terapia ABA este aplicata corect. Normal terapia trebuie sa devina un stil de viata pt copil,el trebuie sa treaca mereu prin generalizarea lucrurilor . Cu efort mare din partea parintilor se poate si mai avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu si de medici buni si pregatiti,pt ca am vazut copii care la 2 ani nu vorbeau nimic,erau rupti de lume,iar acum la 6-7 ani merg la scoli normale,canta,vorbesc engleza :)

  5. Buna ziua..am si eu fetita ce a fost diagnosticata cu elemente din spectrul autism…cu puterea Lui Dumnezeu va evansa in viata,cred cu toato convingerea…cine are acesta carte o vreau si eu,va rog mult sau unde o gasesc de cumparat…este o carte fff buna…o adresa de email like_angel@live.com…o iau si in imprumut si o ristituez cu toata increderea….

  6. Am vazut un interes mare pentru aceasta carte, eu am un singur exemplar si cred ca este imprumutat, l-am tot dat. Din pacate nu o am in format electronic :( Am vazut si eu ca stocurile sunt epuizate in librariile online, chiar si pe site-ul editurii https://www.curteaveche.ro/lasa-ma-sa-ti-aud-glasul-povestea-unei-familii-care-a-invins-autismul.html
    Totusi, pentru cei interesati poate nu ar strica sa sunati chiar la editura, poate se va reedita, este tot ce putem spera…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.