Cum mă hrănesc eu din amintiri

Anul trecut pe vremea asta eram in Corfu, la prima întâlnire cu Grecia. Acum sunt la Cluj și afară tocmai s-a pornit o ploaie așa cam din senin, dar paradoxal mi se pare că plouă frumos; așa de frumos cum numai la Ineu mai obișnuiește să plouă, așa de intens că parcă simți cum toți stropii lovesc pământul. E genul de ploaie care îmi place, care parcă îmi răcorește și sufletul în general mult prea aprins, e ploaia de vară cu tunete și fulgere (la Cluj nu prea se servește așa ploaie), e ploaia în care aș sta pe o plajă la mare. Chiar, nu am văzut niciodată cum plouă la mare… dar cine naiba și-ar dori ca într-o vacantă la mare să plouă? Se pare că eu… măcar odată, măcar o oră, măcar cândva și eu să fiu acolo, să alerg de nebună… prin ploaie.

Anul trecut în Corfu, evident că nu a plouat și toată lumea a fost fericită, acum în mare parte toți cei de anul trecut, care am fost în Corfu suntem acasă și destul de melancolici. “Sublima” mea stare a început aseară când mi-am dat seama că pe 13 august ajungeam anul trecut în Agios Georgios și cu toate că eram efectiv bucăți după un drum așa de lung cu mașina, nu am închis ochii o clipă ci am purces spre plajă. În schimb aseară eram proaspăt întoarsă de la București, după cea mai horror călătorie cu trenul, EVER! și marea nu era prin preajmă. Atunci am ascultat N&D (da, știu) și am zis că e CLAR… amintirile mă răscoleau, vorba cântecului (al altui cântec). Așa că m-am culcat cu gândul… la vara lui 2001… când N&D erau pe val, când mergeam la deal și când mă duceam la discotecă la capătul Ineului și când fericirea mea nu depindea de câte ore dorm (căci puteam dormi câte doresc) și nici nu depindea de vreo vacanță la mare. Apoi totul s-a răsturnat…

Trecură 10 ani din 2001, trecură 7 de când am plecat de acasă și mai trecură 4 de când sunt aici și a trecut 1 de când am fost în Corfu și nu a trecut nicio oră de când a început ploaia. Și totul e în mine.