Un român talentat, un roman cu tupeu

Titlu: Soni
Autor: Andrei Ruse
Editura: Tritonic, București, 2009
Nr. pagini: 256
Nota: 7.50/10 (pentru talent, nu pentru poveste)
Preț: 32 de lei pe librariileonline.ro

Recunosc că am citit cartea lui Andrei Ruse la foc automat (am fost flodată cu informații despre ea și despre cât de minunat scrie un roman de 23 de ani). Și tot la foc automat vă spun că m-a dezamăgit într-un mare hal (nu m-am lecuit de pomul lăudat). S-a terminat execrabil, dacă i-am dat o șansă până la final a fost pentru că povestea promitea, dar finalul a stricat totul… Ah, Andrei de ce a trebuit să strici totul, mi-e așa de ciudă pe tine…

Cred că Andrei Ruse (care are ce-i drept talent de a învârti cuvintele, are mare potențial) s-a gândit: “de ce să nu transform totul în ceva, care să semene cu filmul meu preferat: Vanilla Sky? În plus poate ignoranții nu l-au văzut încă… haha”.  Andrei, nu-i așa că ți-a plăcut filmul ăla?

Aș zice că îmi pare rău că am dat banii pe carte asta, puteam cumpăra altceva mult mai valoros de 32 de lei, dar nu e așa, îmi pare bine că am citit-o, că am gustat-o, că m-am întristat și mai apoi enervat, chiar dacă nu-i prea mare lucru de zis înafară de faptul că această scriere poate fi ecranizată bine. Eu aș distribui-o pe Maria Dinulescu în rolul lui Soni, de fapt la ea m-am gândit tot timpul cât am citit cartea. Se prea poate ca transformat în subiect de film, această carte să fie salvată cumva în ochii mei. Dar nu sunt ochii mei avizați spre astfel de remarci. Dacă se va turna un film după această carte aș fi extrem de curioasă să-l văd.

Altfel spus, povestea  “cu litere mici” (n-am prins ideea), poate să placă multora. Soni, o tânără în floarea vârstei află că are cancer și toate planurile ei se duc dracului. Dar… pentru că mai nou ni se varsă pe gât în cantități, de nu le putem înghiți, rețete despre cum să trăim la maxim, căci într-o zi am putea muri, ea adoptă un stil de viață bazat de ideea: oricum mor, deci hai sa-mi bat joc de tot ce nu am avut tupeul a-mi bate pe când încă credeam că o să trăiesc veșnic. În plus o să-mi bat chiar joc de viața mea de rahat. Cum? Păi… o să o fac și mai de rahat… Logic, nu?

Dar, ca în mai toate filmele americane (stai, că nu era film american, în fine) Soni se îndrăgostește de unul care are SIDA, doar că ea fiind pe moarte își permite să nu-i pese și să…. și să, știți voi… Așa că, avem brusc în carte, doi care au SIDA… și acum vă las pe voi să judecați dacă finalul este previzibil… sunt curioasă…

Ideea ar fi că nimic din ce pare nu e așa cum pare deși după ce citești ultima linie îți dorești ca totul să pară așa cum ai crezut de la început. Era mult mai bine și mai puțin artificial. Luați de cititi și dați de știre dacă autorul v-a plăcut. Eu simt așa (în aer) că acestă carte va plăcea multora, chiar dacă eu nu am vorbit-o tocmai de bine.