Când mă remontez

Dacă titlul ar fi o întrebare aș putea să spun că destul de des, dar titlul nu este o întrebare ci un răspuns în sine ce implică ce voi detalia mai jos.

Când mă remontez mă simt cea mai puternică persoană din lume și din fericire pentru mine și starea mea de spirit, mă remontez destul de des, căci situația o cere. Așa că după dimineți cu soare afară, dar furtună la mine în suflet, sau seri calde dar care mi-au înghețat sângele, vine parte frumoasă: reclădirea construcției interioare.

Îmi sunt mie însămi, Manole și deși e greu, e poate singurul lucru bun pe care îl fac pentru mine în momente de “cumpănă”. De când mă știu nimeni exterior nu a reușit să mă ducă la liman mai bine de cum a făcut-o eu, nimeni pe lume nu a reușit să-mi deschidă ochii mai bine de cum am făcut-o eu (deși trebuie timp) și tot nimeni nu a reușit să mă facă să depășesc situații grele cu o vorbă sau un sprijun  mai bine ca acea voce interioară care-mi spunea: “go on”… era vocea mea.

Deci când mă remontez, repet, sunt pentru mine cea mai puternică persoană din lume și sunt tare mândră de asta. Dacă stau să mă gândesc cred că asta este calitatea mea nr.1… și printre singurele, dar sunt de părere că nu trebuie să ai multe, ci doar câteva vitale. Le am. Nu-mi dau seama de asta decât atunci când mă remontez, sau mai clar, decât atunci când, dintr-o groapă, în care am căzut cu sau fără voia mea (de cele mai multe ori cu voia mea), mă ridic pe o treaptă mai sus. Evident, în groapă îmi ia mult până să mă dezmeticesc, dar cine a fost acolo, în groapă, știe că nu e un loc prea grozav, deci am circumstanțe atenuante pentru timpul pierdut până la dezmeticire.

Pentru că atunci când mă remontez, nu doar mă simt cea mai tare din parcare ci și cea care a reușit parcarea cea mai bună, ori se știe, e greu până și faptul de a găsi un loc în care să parchezi, căci pe lângă faptul că sunt puține, de multe ori ți-l fură altul chiar de sub nas… dacă n-ai virat la timp?

În orice caz, când mă remontez mă simt ca și cum aș mai fi câștigat o bătălie pentru viața mea, iar în condițiile în care teoretic câmpul de luptă nu e nicăieri, iar dușmanii sunt peste tot, e din ce în ce mai greu.

Când mă remontez zbor ca pescărușul Jonathan Livingston, cu cât sunt mai sus cu atât văd mai departe. Când mă remontez gândesc ca Micul Prinț, sper ca Florentino Ariza și tot când mă remontez mă transform în Enzo, dansez în ploaie și accelerez în curbe.

Voi cum procedați?