Pași nebătuți prin Lumea Mare

Răspund cu această postare unui concurs lansat în Lumea Mare despre destinațiile de vacanță mai puțin “bătute”, asta ca să nu le zic neumblate (căci în parte nu e chiar așa). Oricum cele 10 (5 văzute, 5 nevazute, încă) nu sunt chiar in vizorul tuturor, lumea le mai ratează pentru că nu le știe foarte bine și nici nu preferă locuri despre care nu a auzit prea multe.

5 pe care le-am văzut

1. Palavas les Flots (Franța)

Un loc minunat de pe coasta Mediteranei în însoritul sud al Franței. Nu este chiar așa de cunoscut orășelul/stațiune pentru că este la mare concurență cu Coasta de Azur, cea arhicunoscută și supraevaluată (deși mor de ciudă că nu am văzut-o pe viu). Dar este FANTASTIC, pe mine m-a cucerit iremediabil. NU o sa-l uit niciodată și vreau să mă întorc acolo.

2. Skopje (Macedonia)

Capitala Macedoniei este un oraș modest și nu foarte luat cu asalt de turiști, dar este un oraș drăguț, plin de viață și într-un progres vizibil. Pentru cei care trec prin zonă, în drum spre o altă destinație, mai cunoscută și mai atrăgătoare, recomand măcar o oprire de o zi și o noapte la Skopje. Așa de dragul diversității.

3. Nîmes (Franța)

Aflat la granița dintre Longuedoc Roussillon și Provence în același minunat sud al Franței, Nîmes m-a cucerit prin asemănarea colosală cu Verona italiană. De la străduțele înguste cu miros de altă epocă, la superba arena romană (Nîmes este un fost oraș roman) totul duce cu gândul la Italia. Dacă mai prinzi și o zi cu soare, așa cum am prins eu, va fi de vis ziua ta la Nîmes și nici turiștii nu te vor înghesui.

4. Densus (România)

Biserica fortificată de la Densus este un monument extraordinar dar nu foarte asaltat. Poate de aceea s-a și păstrat atât de sălbatic și de retras. Când am fost noi nu mai era acolo nimeni, doar sufletul spațiului mioritic, ca să zic așa. O liniște și-o pace domneau peste sat și peste acea așezare pe care pare că Dumnezeu a făcut-o numai pentru El.

5. Târgu Mureș (România)

Cred cu tărie că acestui oraș nu i se acordă importanța cuvenită. Eu am rămas frumos impresionată de el. Mic și cochet, cu un aer chiar mai occidental decât Clujul, mult mai puțin aglomerat și foarte curat (eu asta am văzut, să mă contrazică cel care știe mai multe). Am ajuns prima data acolo în 2009 primăvara, apoi am mai trecut pe acolo în același an vara și ca să fie tacâmul complet, am mai trecut odată în 2010 când deja mă simțeam ca acasă. A! Wizz air a intrat și pe aeroportul din Tg. Mureș cu aceleași curse ca și de la Cluj, plus că aveau zborul spre Budapesta de muuult. Clujul nu-l are nici acum. Bravo Tg. Mureș.

 

5 pe care vreau să le văd în viitor

1. Capul Nord (Norvegia)

Trebuie să ajung aici în viața asta, a fost chiar o idee pentru vara viitoare, dar încă bugetul nu-mi permite. Însă într-o zi sper să-l fac să-mi permită, dacă nu o să-mi permit să-l nu-l mai văd ca pe un obstacol.

2. Gibraltar

Îmi plac locurile astea puțin incerte, aceste locuri care par poduri peste lume, aceste dimensiuni care te fac să nu mai știi unde te afli și unde ai vrea să te afli. Abstract? Poate, dar Gibraltar-ul mi se pare un astfel de loc.

3. Houston, Texas (USA)

Eiii, aici o să am ghid, în plus față de alte orașe din USA despre care am auzit 10001 povești, acesta nu pare chiar așa de luat în seamă, înafară de împătimiții spațiului cosmic nu cred să-și dorească cineva să-l viziteze cu ardoare. Dar eu, pentru că am cu mine porția zilnică de “SF at home” am ajuns să-mi doresc să-l văd. Ba mai mult, să-l pun chiar pe locul 2 după New York…

4. Balcik (Bulgaria)

Toată lumea merge în Bulgaria în stațiunile alea apărute cumva peste noapte, gen: Nisipurile de aur, Albena și altele cu Beach la sfârșit și nu prea mulți aleg Balcik-ul. El nu este chiar o stațiune, dar pentru mine a primit valențe deosebite când am citit Panza de paianjen. Atunci am zis că e un loc de văzut și de savurat.

5. Perth (Australia)

Dorința mea de a ajunge în Australia de revelion, să văd artificiile aruncate de pe podul din Sydney scăldând în lumină opera aceea cu un design fabulous m-a făcut să vreau să văd și cel mai mare mare oraș nepopular din Australia – Perth – ul. Când am fost la Roma am cunoscut o doamnă profesoară din Perth și m-a asigurat că am ce vedea acolo și nu mi se va părea că mă sufoc de turiști ca la Sydney de exemplu. Dar până la Perth e cale lungă… prea lungă :(

11 comentarii

  1. Balcicul e foarte frumos si in extra-sezon. Am fost toamna, dar cred ca si primavara e la fel de fermecator. Si se ajunge atat de usor…

  2. La Balcic cel mai frumos este primavara cand sunt gradinile din jurul castelului inflorite. eu am prins si un fel de targ de flori, nu cred ca era permanent, unde se vindeau flori ca cele din gradini.

  3. Si eu am un dor de duca imens! Balcikul l-am vazut vara trecuta si e superb! Si cat am zacut la pat din cauza gripei, mi-am amintiti de Coasta de Azur pe care am vazut-o acum cativa ani! Doamne, vreau soooaaare! :(((

  4. Postul ăsta m-a făcut să visez la călătoriile mele viitoare, pentru că, din păcate, nu am cine ştie ce la activ până acum :(
    De Balcic m-am îndrăgostit citind “Pânza de păianjen” a Cellei Serghi şi abia aştept să ajung cândva acolo.
    Foarte frumos articol! :)

  5. cand ajungi la Balcic nu rata Cap Kaliacra – combinatie splendida de istorie,peisaj spectaculos,liniste si romantism.E foarte aproape de Kavarna,o localitate la 20Km de Balcic.

  6. Of, Lume… și eu am dor de ducă. Mersi pentru recomandările de la Balcic, e aproape, poate o să-mi fac curaj și o să merg :)

  7. @Ancutza: mersi frumos, cel mai mult mă bucur când îmi zice cineva că a intrat întâmplător aici și i-a plăcut ce a găsit… da, sper la cât mai multe cărți și călătorii, ceea ce îți doresc și ție :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.