Invidie și naivitate

Faptul că sunt și că probabil o să mai rămân o naivă nu se datorează faptului că nu m-am maturizat destul ci faptului că pur și simplu nu pot simți anumite sentimente negative, absurd de negative. Nu pot, nu le înțeleg nici rostul și nici manifestarea. Dar este adevărat că am și suferit când ele s-au răsfrâns asupra mea venind evident din alte părți.

Acele părți mi-au făcut uneori momente nemeritate de viață amară (normal, eu am permis asta) dar nici măcar sub imperiul acestor stări negative, nu am putut rezona în ciudă cu invidia. Invidia, după mine este unul dintre cele mai urâte sentimente posibile. Iti este indusă (nimeni nu se naște invidios) de părinți în copilărie, care iți spun că Maricel e mai deștept ca tine sau că Maricica e mai manierată, iar tu ești o mica brută imbecilă. Dar pot să nu fie săracii părinți de vină și atunci intră în scena alt personaj care-ți dă lecții de “cum să fii invidios ca să răzbești în viață”, acest personaj este doamna învătătoare, care mereu va avea preferat un Costel sau un Gigel, uitând că o clasa are 20-30 de elevi. Apoi vine doamna sau domnul diriginte, diverse alte persoane care îți populează anturajul, prietenii mai vechi sau mai noi care vin cu materialul lor învățat și dau năvala în viața ta tocmai pe când caracterul începe să ți se formeze. Acestea fiind zise este aproape o realizare să constați că în decursul mai multor ani, tu nu ai devenit invidios. Dar… nu te bucura prea tare, căci dacă nu ai devenit invidios rapid o să fii catalogat că ai devenit și tu ceva… și anume naiv.

In 20 si ceva de ani, probabil puțini ca să pot să-mi dau la obiect cu părerea, am dat de la grădiniță până la școală, pe stradă, în tramvai și la locul de muncă de fel și fel de oameni. Cu unii m-am înțeles, cu alții am încercat, iar cu anumiți efectiv nu am putut comunica. Acești, anumiți anonimi, sunt în proporție de 99% invidioșii fără vindecare, cei care văd în orice altă vietate un pericol pentru propria ascensiune. Și dacă ar fi numai asta, adică numai faptul că văd și se înspăimântă, aproape că mi-ar fi milă de ei, dar nuuu, ei mai și acționează. Prin asta însemnând să facă viața de nesuportat pe toate căile posibile a celor pe care ei îi consideră (numai din motive de ei știute) major danger.

Trecând peste faptul ca acești oameni sunt până la urmă bolnavi și nu o știu, sau o știu dar nu se tratează (pentru că în fond noi ar trebui să ne tratăm că respirăm în jurul lor) ei mai sunt și o specie de studiat. Mi se pare până la urmă interesant de ce și mai ales cum pot aceștia să supraviețuiască în universal lor atât de strâmt. Trebuie să fie teribil să ai impresia că tu ești buricul pâmântului și numai tu dorești atenție și succes și să-i privești cu râcă pe toți ceilalți care-și duc viața liniștit (sau așa cum sunt ei înstare). Trebuie să doară maxim să vezi că și ceilalți au o viață bună (de cele mai multe ori mai bună, căci ei se ocupă și cu altceva decât cu studierea propriei valori și construirea cultului personalității), că și ceilalți supraviețuiesc, că și ei sunt dotați cu suflet și inteligență că și ei excelează, dar peste toate trebuie să fie horror să vezi că pe ei tu nu-i deranjezi așa cum te deranjează ei pe tine. A te simți ignorat, doare ca dracu.

Rezultă că invidia este un full life job. Dacă nu faceți parte din această categorie, atunci sunt sigură că ați privit în jurul vostru și ați recunoscut instant această anomalie. Și desigur ați putut vedea că în general invidioșii se pot caracteriza altfel:

  • nu au o viața particulară (spun mereu că ei au o carieră, dar de fapt nu au nici din aia)
  • sunt de cele mai multe ori solitari (ca cine sa stea în preajma lor? cine?)
  • nu au prieteni nici macar așa din aia cu care să vorbească din Paște in Crăciun (normal, doar nu au ei nevoie de prieteni, ce vrei să fie cumva mai buni ca ei? fugi de aici!), iar dacă au “prieteni” sunt din aia ca ei care se bârfesc când nu sunt de față, se înjunghie pe la spate… deci practic, oricum ai lua-o nu au prieteni.
  • iși fac greu sau deloc o familie (sunt imposibil de suportat pentru ceilalți, ce să mai zic să facă aștia un copil, pfff, vai de el săracu’ și vai de educația ce o va primi)
  • eșuează și în carieră pentru că își doresc totul pentru ei (niciodată de unul singur nu o să reușești în carieră, e nevoie să împarți ca să câștigi)
  • se bazează în orice eșec pe zicala “să moară și capra vecinului” (sau dacă se poate numai a vecinului și ei să danseze pe mormântul ei)
  • se justifică la infinit, dar numai pentru a fi aprobați  (încercați să dezaprobați unul din ăsta, bag mâna în foc că va ieși cu scandal, mare, deși uneori merită și numai pentru a râde puțin de ei, sarcastic? așșș)
  • nu au pasiuni (inafară de “eu sunt THE BEST” și tu ești “THE BEAST”)
  • sunt zgârciți, dar mereu vor atrage atenția asupra faptului că pe ei nu-i interesează banii (asta e chiar amuzant)
  • sunt lăudăroși, dar încearcă să-i facă pe ceilalți să îi laude, ei bagă doar fitiluri “subtile”
  • dacă te ajută, ține-te bine o să-ți amintească toată viață (chiar dacă poate nu le-ai cerut ajutorul sau dacă l-ai cerut ți s-a acordat când nu mai mai avut nevoie de el, dar ei te-au ajutat, ai înțeles?)
  • și evident sunt frustați (să-o zicem pe a’ dreaptă, nu le-a ieșit nimic, sau le-a ieșit de toată jena, călcând pe cadavre sau vânzându-și sufletele, dar se comportă foarte superiori, iar eu încă mai cred că o atitudine de superioritate nejustificată vine dintr-un mare complex de inferioritate)

Probabil dacă ați privit atent în jurul vostru,  și se întâmplă să mai fiți și într-un loc public, cu siguranță ați văzut câțiva din ăștia de care am vorbit eu acum. Nu vă vine să le rupeți o mână și să-i bateți cu ea undeva? happy

Da, revenind, eu sunt naiva, despre mine era vorba (nu strică puțin egocentrism acum, nu? ) și deși mai nimeni nu vede naivitatea ca pe o calitate, mie îmi vine să o adaug în CV, la capitolul “calități și aptitudini”, chiar dacă știu că absolut nimeni nu m-ar chema la un interviu. Și tocmai din cauza asta…

You may also like

5 comentarii

  1. @Anca: ai foarte mare dreptate, sunt extrem de nefericiți, e nasol că nu-și îngăduie să fie fericiți din cauza invidiei (pe ceilalți), dar este cunoscut faptul că mereu vor spune pe unde apucă cât de bine le merge și ce chestii noi, profitabile și bengoase au făcut în ultima vreme, câte cuceriri noi, câti bani le-au venit, cât au ajutat și cât de nerecunoscători sunt ceilalți față de “înălțimile” lor. Se laudă la cei pe care au ciudă, exagerând orice nimic din viața lor de nimic. Crunt sad

    @Bogdan: hai că ai reușit să înveselești acest subiect destul de trist laughing

  2. Invidiosii sunt niste frustrati, au complexe de inferioritate si daca pot face oric epentru a te rani, nu se dau in laturi, chiar daca tu stai cuminte in banca ta. Din pacate, in ultima vreme trebuie sa fac fata unor astfel de oameni, cu care desi nu am nimic de impartit,ei au ceva cu mine. Si macar de-as avea o viata fabuloasa, sau macar interesanta, ca sa aiba de ce sa fie invidiosi!

  3. @Mărgeluța: știi cum încerc să trec eu peste invidia lor? Îmi zic în sinea mea: măi frate, or avea de ce să fie invidioși pe mine laughing

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.