Despre iarna de afară și sentimentele din noi

Vorbeam ieri cu o prietenă și îi spuneam că parcă nu am simțit până acum iarna, că nu am intrat în atmosfera sărbătorilor și că parcă toate m-au lăsat puțin rece. La fel a fost și anul trecut, dar atunci am zis că nu am simțit nimic din cauză că la Montpellier erau 10 grade la plecarea mea și în plus, depărtarea m-a făcut mai repede să îmi doresc reîntoarcearea acasă decât atmosfera specifică de iarnă.
 
Dar văd că nici anul acesta nu m-am “montat”. Poate o mai fi vreme. Oricum de duminică a nins în fiecare zi la Cluj, luni și marți a nins cam așa ca în povești, cu fulgi mari și deși. Zăpada s-a depus, cred că se poate face om de zăpadă deja, iar copiii au ieșit cu săniuțele. E iarnă în toată regula, orașul e împodobit, magazinele pline de jucării și ornamente pentru bradul de Crăciun…
 
M-am gândit că trebuie să fie tare trist pentru cei care nu sunt atinși de spiritul sărbătorilor de iarnă niciodată. Și, cu siguranță sunt foarte mulți din aceia care nu înțeleg care-i treaba cu “magggiiia”, de ce să ne minunăm la “luuuminițe” și râd pe sub mustăți de copilăriile celorlalți, dar n-ai cui te obosi să explici ce și cum.
 
Acum, abia aștept să plecăm la Ineu, mai avem o săptămână de stat pe baricade și apoi o luăm din loc, ca Moș Crăciun :)) Doar că știu cât de repede va trece timpul și cât de rapid se vor duce toate și mă simt noslagică în avans.
 
Pe voi cum vă găsește perioada asta din an?

8 comentarii

  1. Momentan nici pe mine nu m-a invaluit magia sarbatorilor. Probabil pentru ca am atatea pe cap, cine stie…
    Iar la Iasi inca nu au aprins luminitele din oras, care si alea-s de anul trecut. Probabil fac economie…
    Anul trecut le-au aprins pe 1 dec, anul asta probabil pe 24.

  2. Cred ca din cauza vremii nu reusim sa intram in spirit. Dar sigur de saptamana viitoare vom simti acel fior de nedescris.
    Nici eu nu simt inca atmosfera sarbatorilor desi ascult deja colinde, am facut curatenie si ceva cumparaturi. Dar o astept :)

  3. La mine atmosfera sarbatorilor din decembrie coincide tare mult cu ninsoarea si zapada pufoasa, asa ca in povesti. Si cum spuneai, am fost norocosi anul acesta si a nins tare frumos in ultimele zile aici!! :) Mereu ma cuprinde un entuziasm si… o oarecare stare de magieee cand ninge asa frumos :) Parca blocurile nu mai sunt asa gri, parca oamenii nu mai sunt asa incruntati :)

  4. De cand sunt in Franta nu am avut parte de un Craciun asa cum il aveam in Romania. Nu simti fiorul sarbatorilor, si asta se datoreaza amalgamului de emigranti. In fiecare comuna, strazile principale sunt impodobite si luminile se aprind inca de la lasatul serii. Dar rar vezi un brad in geam sau un aranjament la ferestrele sau balcoanele oamenilor, ceea ce in Romania vezi aproape la fiecare casa. Am fost in vreo 2 sau 3 revelioane pe Champs Elysee, in afara ca e lume multa care asteapta ora 12 nu simti nimic, poate frigul. Nici macar nu sti cand treci in anul urmator. Am renuntat sa mai stau de sarbatorile de iarna in Paris. De sarbatori vin in Romania la parinti si frati, unde pana si agitatia lor te face sa intri in atmosfera de sarbatori. Joyeuse fetes, Bia! Marcela

  5. Eu astept nerabdatoare sa se astearna zapada, lucru care inca nu s-a intamplat la Bucuresti! :( Fac parte din categoria oamenilor care se bucura nespus la vederea luminitelor, brazilor impodobiti si tot ce tine de sarbatorile de iarna, asa ca le astept cu sufletul la gura, mai ales ca sunt primele ca femeie maritata! :)))))))))))

  6. Fetelor… duminică am fost la un concert de colinde Ștefan Hrușcă și am mai intrat puțin în "magie", plus că au împodobit tare frumos Polus-ul, chiar drăguț și cu gust :)

Dă-i un răspuns lui ancahotineanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.