Titlu: Invitație la vals
Autor: Mihail Drumeș
Editura: Art
Nr. Pagini: 273
Citită în: Februarie 2010
Preț: 11 lei, Biblioteca pentru toți, Jurnalul Național.
Nota: 9/10
Recomandare: da, cu precădere celor care apreciază romanele de dragoste, dar se poate citi și din perspectivă pshilogică.
“Aveam nevoie de odihnă multă și lungă, să nu se mai sfârșească. O odihnă pe care nu ți-o dă altcineva decât moartea. Căci de atâtea ori viața e mult mai grea decât moartea” – dacă așa ți-o trăiești, aș adăuga eu.
Deși mi-a plăcut foarte mult, romanul lui Mihail Drumeș m-a întristat peste măsură. Este un roman de dragoste extrem de trist, dar și pasional în același timp. E acaparant și fără a fi obositor te absoarbe în paginile sale. Povestea lui Tudor și a Michaelei m-a înduoișat până la lacrimi ca mai apoi să-mi pună serios nervii la încercare cu iubirea lor distructivă, o iubire de oameni mândrii și încăpățânați, maturi, dar care s-au comportat ca niște copii lipsiți de iubire, ca niște făpturi ahtiate după dragoste, dar care și-au bătut joc de acest sentiment.
După ce o cucerește din joacă, dar extrem de greu, pentru că “în materie de dragoste perseverența e o armă care nu da greș”, (să o impresioneze pe Michaela, devine pentru Tudor un full time job), Tudor deși nu recunoaște se îndrăgostește iremediabil de fata inabordabilă, dar pentru care, el a fost dragoste la prima vedere. Începutul romanului e marcat de scrisorile de dragoste pe care Tudor le trimite Michaelei și la care nu primește răspuns, iar el cu orgoliul rănit își propune să o cucerească cu orice preț pe “fata aceea mândră”, care odată cucerită parcă nu-l mai atrăgea atât de mult.
Nu am de gând să vă povestesc cartea, nu asta vreau, vreau doar să analizez acestă poveste de dragoste, din start greșită, nu ca sentimente ci ca mod de a vedea lucrurile. V-ați dat seama din ce am zis până acum că povestea de dragoste mioritică pe care am citit-o s-a desfășurat o vreme ca o jocă de-a șoarecele și pisica, iar mai apoi s-a transformat într-o idilă minunată ce părea că nu are cum să se termine prost. Și totuși… aici intervine măiestria de crearea a realității la Drumeș. Când nimic nu mai pare că ar putea fi distrus, oamenii găsesc căi nebănuite de a distruge totul, chiar și pe ei înșiși, plecând de la premisa că pasiunea nu trebuie lăsată să se urce la creier și să-ți ia mințile. “Reteaz-o încă de la inima. Cine raționează în iubire e stapânul celuilalt”.
Dragostea celor doi se transformă într-un coșmar odată cu hotărârea lui Tudor de a se despărți inexplicabil de Michaela și cu refuzul ei de a cere socoteală acestui fapt, deși avea tot dreptul. Mândria unei femiei rănite și orgoliul prostec al unui bărbat pe care nu l-am înțeles, ba chiar l-am urât (nu doar pe el ci tipologia lui în general) s-au întâlnit tragic în acestă relație. Probabil bănuiți oarecum firul poveștii, dacă nu sigur veți fi tentați să mergeți la carte și să-l descopeirți. Pentru mine cartea a devenit palpitantă cam de pe la acest moment al despărțirii și deși am intuit finalul, că nu se putea altfel am dorit să văd până unde poate merge omul în aș face rău cu mână lui. Și totuși nu neg că am sperat ca această poveste să nu se fi terminat cum s-a terminat.
“Invitatia ta la vals n-a fost decît actul de nastere al acelei iubiri negre care sfîrseste cu moarte”.
12 comentarii
daaaa, trist…..placut, frumos, te tine langaaa el….dar prea tristtt…………
f frumoasa recenzie;))
Vai, ce mi-a placut cartea asta. Ca de altfel toate ale lui Drumes.
Si mie mi-a placut extrem de mult .. mi-a stors si lacrimi .. :x
nu am citit cartea insa prin descrierea ta m-ai facut sa p caut si sa o citesc … merci de recomandare
Am citit-o demult, cred că prin liceu, după ce citisem Scrisoare de dragoste, tot de Drumeş…Dacă prima mi-a plăcut cât de cât şi am găsit-o relativ verosimilă, Invitaţie la vals m-a dezamăgit foarte tare…Într-un fel tratează o iubire adevărată, infiltrată în fiecare celulă, înălţătoare şi destructivă în acelaşi timp sau cel puţin asta pare să fi dorit autorul să transmită, dar scapă din vedere că o iubire atât de puternică încât să marcheze, să schimbe pentru totdeauna cursul vieţilor protagoniştilor, nu se împiedică de orgoliu, mândrie şi dorinţa de control…oricât ar fi acestea de puternice într-un om, ele vor ceda în faţa iubirii adevărate…părerea mea e că pentru urmarea unui fir similar, Drumeş trebuia să găsească sursa despărţirii, nefericirii în altceva, eventual în ceva exterior…altfel mi se pare că romanul se contrazice pe sine…
Mi-a plăcut recenzia, iar părerea ta despre personaje şi ideile, alegerile lor o împărtăşesc complet :)
Eu inca nu am citit-o, dar e pe lista mea! ;)
Nice, am citit-o cand eram prin scoala generala si mi-a placut mult.
Ooooo , da,da ,da…cate de capati a adolescentei mele…eram intra- X-a cand am citit-o si ce am mai suferit…iuii! :)
@Monica: mersi, nu e chiar o recenzie, e o părere despre o carte :*
@vulpitza: trebuie să mai citesc ceva de Drumeș că prea îl laudă lumea :)
@Gânduri: și eu am fost cu plânsul în vârful nasului…
@misteria: da, citește și apoi spune-ne și nouă cum ți s-a părut :*
@Rontziki: mă bucur că nu am avut doar eu acest sentiment vis a vis de carte :D O să citesc și Scrisoare de dragoste…
@Mărgeluța: trebuie citită :*
@Costin: și înafară că ți-a plăcut ne mai poți zice ceva, să aflăm și părerea unui bărbat despre această carte "de dragoste" :D
@Ana: dacă o citeam și eu în a X a cu siguranță sufeream mai tare :))
Well, mintea mea confunda Invitatie la Vals cu Scrisoare de Dragoste, deci nu pot fi sigur ca ceea ce tin minte are vreo relevanta acum.
Se necesita o recitire.
In alta ordine de idei, cartea mea de suflet e semnata tot de Drumes, dar se numeste "Elevul Dima dintr-a VII-a".
@Costin: mă pun și eu să citesc "Elevul Dima", prea multă lumea mi-a zis că e super cartea :) Oare cum o voi gusta la vârsta asta?
Din plin, as zice eu.