Alice în Wonderland

De ce ar trebui să vadă cineva acest film?
Pentru este cu adevărat frumos, e genul de film care se lipește de un om mic sau de unul mare la fel, folosind aceeași cale… a basmului pentru orice vârstă.
 
Toți cred că știm povestea lui Lewis Caroll, toți am trăit aventura lui Alice cu cartea în față plănuid o evadare la fel ca ei, poate dacă am fost prea mici am fost nițel speriați, dacă însă am fost mai mari cu siguranță am avut pe față un zâmbet plin de entuziasm…
 

Tim Burton, regizorul filmului apărut anul acesta, ne-a rechemat în Wonderland cu același talent
ca și Lewis Caroll, ne-a pus face to face cu o Alice ceva mai mare dar la fel de “nebună” și cu persoajele cunoscute la fel de “colorate” și năucitoare. Tim Burton a reușit ca schimbând o poveste să o facă să arate exact la fel ca și cea inițială. E un talent fără pereche să faci așa ceva, e ceva dincolo de creație artistică.
 
Normal am și eu o slăbiciune pentru Johnny Deep, la fel ca Tim Burton (care l-a distribuit în foarte multe filme), felul în care joacă Deep rolurile acestea incredibile (a se vedea și Charlie and the chocolate factory) e unic, e fabulos, psihedelic și peste măsură de incitant. Nu cred că am destule epitete și metafore ca să descriu rolurile sale în acest registru.
 
Mi-a plăcut mult descrierea de pe pagina Wikipedia lui lui Tim Burton:Un cinefil recunoaşte după primul impact vizual un film semnat Tim Burton, iar în momentul în care îl vede pe Jonny Depp se convinge că filmul vizionat este al regizorului american. Mai ales în ultimii ani, Burton a lucrat aproape exclusiv cu actorul Depp ca dovezi stau cele mai recente filme ale regizotului, este vorba despre “Charlie şi fabrica de ciocolată” şi “Sweeney Todd: Barbierul diabolic din Fleet Street”. Cei doi reprezintă cuplul cinematografic perfect, sinergia între actorul Depp şi regizorul Burton este absolută. Burton are personajul, iar Depp talentul de a-l întruchipa. Stilul întunecat se completează prin prestaţia de excepţie a actorului mai mult de atât fizionomia sa reflectă parcă fiecare personaj al lui Burton. Fie că e vorba despre Edward cel mai sensibil ciudat (an uncommonly gentle man), Ed Wood, Ichabod Crane, Sweeney Todd sau Willy Wonka, toţi reprezintă nişte personaje de excepeţie, date la o parte de societate, neînţelese şi pasionate de artă. Personajele caută absolutul în domeniul lor oricare ar fi acesta. Oarecum personajele apar toate în oglinda lui Burton.”
 
Apoi a mai fost muzica… wow, am rămas în scaun până s-a golit jumate de sală (care era aproape plină, iar filmul își avusese premiera de multă vreme) doar ca să ascult genericul de final.
Nu e prea tărziu ca să mergeți să-l vedeți în 3D la cinema…

6 comentarii

  1. neapărat trebuie să merg şi eu…cât despre Johnnz Depp, nu mai e nevoie sa spun nimic. E actorul meu favorit, tocmai pentru talentul deosebit de a intra în orice rol, mai deloc normal. :))

  2. @Robert: eu zic NU, nu trebuie să vezi lumea cu ochi de copil, tocmai asta e interesant… dar mă rog, e vorba de gust :)

    @Anca: sigur o să-ți placă, să ne zici cum ți s-a părut :)

    @Bogdan: mulțumesc, nu știam de ea, e de ascultat :)

  3. Poate o sa-mi iau papara, dar mie filmul nu mi-a placut. De la Burton cel mai tare mi-a placut Big Fish. Fara Depp.

    Si mi s-a parut ca Depp seamana cu Madona :))))

  4. @Evergreen: acuma că zici și mie mi se pare că Depp seamana cu Madona :)))
    Vaiii, acuma numai la ochii ăia cu gene false lungi mă gândesc :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.