Mai citește cineva poezii?

E o încântare pentru mine să descopăr în listele de lectură de pe blogurile “cititoare” și cărți de poezii. Majoritatea nu le-a trecut în listă deși sunt convinsă că toată lumea a citit la un moment dat și poezii începând cu “Gândăcelul” Elenei Farago și terminând probabil cu ceva poeme ale lui Edgar Allen Poe. Niciodată nu am înțeles însă de ce lumea omite în general să povestească și despre cărțile de poezii.
Mie mi-au plăcut și îmi plac foarte mult, în școala generală le memoram cu cea mai mare plăcere, apoi în liceu prin clasa a XII am avut o revenire spectaculoasă la poezie și mă gândeam de ce am abandonat-o o vreme, iar acum de câteva zile îmi storc creierii gândindu-mă la ce poeți am citit de-a lungul timpului. Din memorie mi-am amintit de câțiva, nu de toți, dar aș fi vrut ca la vremea respectivă să-i fi notat undeva.
Poezii pentru copii- Elena Farago
Primele iubiri – Nicolae Labiș
Cântece și balade – Ștefan Octavian Iosif
File din cartea naturii – George Topârceanu
Balade și Idile și Fire de Tort – George Coșbuc
Legende și basme naționale în versuri – Dimitrie Bolintineanu
Ostașii Noștrii – Vasile Alecsandri
Poezii – Mihai Eminescu
Cuvinte potrivite – Tudor Arghezi
Poema Rondelurilor – Alexandru Macedonski
În dulcele stil clasic – Nichita Stănescu
Plumb – George Bacovia
Cântare omului – Tudor Arghezi
Opere, vol 1 1919-1938 – Lucian Blaga
Pasteluri – Vasile Alecsandri
După melci – Ion Barbu
Voi mai citiți poezii? Dacă da, de ce? Sau ce fel de poezii?
Nu uitați de CONCURS, mai aveți o săptămână la dispoziție :)

18 comentarii

  1. Ce-i drept, în ultimii ani, nu prea am mai citit poezii…şi intenţionez să remediez asta :)
    Pe lângă cei pe care i-ai enumerat tu, îmi mai amintesc de Adrian Păunescu şi Ion Minulescu, preferaţii mei, pe care îi recitesc din când în când…

  2. Nici eu nu mai citesc poezii sau o fac foarte rar.
    Principalul motiv este acela ca poezia este foarte greu de comentat si recenzat. La un roman, la o carte stiintifica, recenzia vine oarecum de la sine.
    La poezie sunt greu de descifrat toate motivatiile poetului, toate metaforele si alegoriile.
    Cu toate acestea, ma apuc zilele astea de poezia greaca, am primit cateva carti de la Editura Omonia si voi citi ceva Kavafis…

  3. Din cand in cand rasfoiesc un "Atlas de sunete fundamentale" de Stefan Augustin Doinas, o antologie cu cele mai frumoase poezii.
    Ca un punct de plecare…

  4. in ultima vreme mai rar, dar am citit destula poezie la vremea ei, si straina si autohtona..mai stiu si acum o groaza de versuri pe de rost :-)))

  5. @Rontziki: Păunescu are câteva poezii geniale, trebuie să recunoasc, dar din păcate nu l-am aprofundat.

    @Jovi: ai dreptate, în plus sincer, nu toată lumea gustă poeziile. Frumoasă inițiativă :)

    @vador: interesant, m-ar tenta să "răsfoiesc" și eu așa ceva :D

    @Ioana: din păcate eu nu mai rețin foarte multe, poate mai știu câteva din Eminescu sau Macedonski (care sunt și preferații mei).

    @Monica: Nichita (îl știm doar din prenume… colosal), da, e demențial cum scrie, am niște amintiri fantastice cu tata, care mi-a adus odată o carte cu poezile lui Nichita, iar eu am memorat vreo două, iar tatei îi plăcea mereu să mă întrebe de ele, era încântat că-mi plăceau :*

  6. Eu, când vreau să mă binedispun, mai răsfoiesc volumele lui Eminescu. Iar atunci când am nevoie de o încurajare, merg către maestrul Coşbuc: "Noi vrem pământ" şi "Moartea lui Fulger" reuşesc întotdeauna să-mi transmită starea necesară pentru a realiza ceea ce îmi propun!

  7. Dar de ce numai "cititoare"? Poate ca mai sunt si "cititori"… Drept sa iti spun mie imi place poezia mai mult decat proza. Nu o caut, dar atunci cand o gasesc o citesc cu placere.

  8. @Sorin: foarte fain ai zis de Coșbuc :)

    @Robert: bloguri "cititoare" la asta m-am referit :)
    Și asta e interesant să nu cauți o poezie ci să o descoperi și să te cutremuri… până la urmă o poezie face sufletul să vibreze altfel.

    @vulpitza: Bacovia, mi-a căzut la BAC :)) nu o să uit niciodată că învățasem Plumb, îl știam foarte bine, versuri, comentarii, și când am văzut bilețelul mi-a trecut prin cap să vorbesc despre altă poezie…(Lacustra) și asta am făcut, cam riscant, nu înțeleg de ce, dar a ieșit foarte bine, cred că-i făcusem un comentariu atunci care cred că acum nu mi-ar mai ieși :))

    @Margeluta: am citit și eu câte ceva din Poe prin liceu și m-au cam oripilat poemele la vremea respectivă :)

  9. @Mihai Oltean: nu l-am uitat pe Radu Gyr, doar că nu am citit volume întregi scrise de el ci doar câteva poezii, în general am notat poeții cărora le-am citit opera "cam" integral :D

  10. terapia mea prin poezie e Minulescu si il citesc si recitesc des. Cred ca ii stiu poeziile mai bine decat pe a lui Eminescu. Si cartea de poezii, volumul care il rasfoiesc mai tot timpul e unul vechi, a fost a lu tata in tineretile lui. La un momentdat s-a rupt in doua, atarnau niste pagini…nici prin cap nu mi-a trecut sa ma duc sa caut alt volum (acelas cu cel care il am dar nou) am legat cartea frumos si o am si acum! :) E oarecum cartea mea de suflet.

  11. Imi place la nebunie sa citesc poezii.Imi plac:V.Hugo,Shelley,Lenau,Eminescu,Nichita,M.Sorescu,L.Blaga,Baconski,Ana Blandiana,Petre Ghelmez,Minulescu,V.Voiculescu,Cartarescu-Levantul,poezie clasica chineza si sarbeasca,haiku.orice imi pica in mana.de fapt ce gasesc pe la biblioteca.La fel ca “riendespecial”am cateva carti de poezie vechi si nu le-as da pentru nimic in lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.