Nu-i așa că suntem comici? Nu că suntem un popor foarte mișto cu un simț al umorului extrem de dezvoltat? Nu-i așa că-i cool ca pe lângă o armată de politicieni care respiră degeaba, România să mai aibă și un staff prezidențial care se ocupă cu “energiile”? Cât de frumos că un domn care era să devină perședintele României să creadă că a pierdut alegerile din cauza unor energii malefiece “că a fost influențat energetic”…. dar e și mai frumos că domnul care a câștigat aceste alegeri crede a fost ajutat în campanie de superputerile energiilor.
Mai urmează să auzim că Superman va fi consultant pe probeleme de apărare la Ministerul de Interne, Captain Planet purtător de cuvânt la Ministerul Mediului și inelul lui Rumburak ajunge pe degetele Ministrului de Finanțe. Ei asa zic și eu cu siguranță că scăpăm de criză financiară și dăm poate într-o criză de fiere, căci aceste energii se aude că ar ataca pe toate planurile.
Și să presupunem prin absurd (că oricum România e o piesă a lui Eugen Ionescu) că aceste energii influențează. Ce-ar fi să curățăm țara de hoți și nesimțiți, sau ce-ar fi să ne anunțe aceste energii că vine iarna și ar fi bine să nu ne găsească nepregătiți cu șoselele îngropate de nămeți, sau și mai bine să pună energiile sau energeticienii (că mai nou avem analiști și în așa ceva, ca și cum nu ne ajungeau analiștii militari) umărul la construirea autostrăzilor. Măi, când ai în dotare așa puteri și tu le folosești doar ca să-l oprești pe unu săracu’ să câștige niște amărâte de alegeri mi se pare foarte egoist… domnule.
Ia luați azi ceva violet pe voi să nu vă deoache nimeni, că eu mă îmbrac ca în fotografia de mai jos :)
9 comentarii
Prigoană a avut însă declaraţia săptămânii! A ieşit pe sticlă şi a declarat că el NU A PIERDUT! Deşi voturile îl contrazic cu o majoritate covârşitoare, el nu a pierdut…
Jos basca din cap! Asta da gândire pozitivă! LOOOOOOOOOOL
Lui Alexandru Vaida-Voievod i se atribuie o vorba care ar fi zis-o pe cand se dadea jos din tren in Bucuresti, in 1919: "Aici miroase-a tiganie…"
@xenonisis: pâi normal că nu a pierdut, să stăm liniștiți că până la urmă tot intră el în parlament, doar că de data asta a candidat la bășcălie :))
@Chendran Bogdan: ooo, dacă ar mirosi doar a țigănie aproape că nu ar fi chiar așa de grav, din păcate e mai mult de atât și cred, cred că se merge pe principul: "Capul lui Geoană vrem" ca în A. Lăpușneanul :))
Umorul ăsta din politica autohtonă e negru, alte culori sunt pentru a-mpodobi şi pentru a-i da un alt aer acestei culori reci şi pesimiste… Exemple de culori: roşu, portocaliu şi mai nou violet. Clowni, dom`le, dă-i dreacu… :)
@Tiq: ne facem de râs? Daaa… e trist de amuzant, știu :))
Ciudat ai mai "aşezat" comentariile, aşa îmi fug ochii, că deja au obosit… :)
@Tiq: da nu le-am așezat eu că așa e tema se pare…
sorry… e nasol rău?
Sincer…. Cam da! :)
@Tiq: offf, păi nu prea am ce să le fac să le schimb, că dacă aș putea aș face, doar să schimb tema, dar așa per ansamblu tema îmi place foarte mult … :(