Înainte de tăcere – Ernesto Sabato


Am dat gata și “cărțulia” lui Sabato la recomandarea Tomatei. O autobiogarafie care sincer m-a dat pe spate. Normal că au fost suficiente motive ca să vreau să o termin pentru că e o carte valoroasă care tratează diferite subiecte, de la o copilărie aflată sub autoriatea unui părinte cu principii solide dar rigide, la o adolescență marcată de incertitudini, la o maturitate în care s-au refuzat șanse pentru a se accepta anumite compromisuri și până o bătrânețe pe alocuri tristă dar plină de gratitudine pentru recunoștința oferită de cei care l-au apreciat ca scriitor de geniu și nu de formație.
Structurată pe 3 capitole inițial am gândit că se vrea o parte mai intimă a relatării, una mai obiectivă și eventul o concluzie asemănătoare cărților de gen. Dar am avut totuși surpriza să constat că partea “personală” a cam fost sărită (se fac referiri foarte vagi la femeia care i-a stat alături o viață, Matilde, dar care a suportat cu stoicism anumite scăpări ale bărbatului din el, iar mai pe final este descrisă pofunda trisțe pe care un tată o resimte la moartea fiului), apoi partea pe care am așteptat-o prea pe felie cu profesia (a se citi cariera) a fost un amalgam de eveninte înșiruite destul de cursiv și fără menajamente la propia persoană. Finalul a fost bulversant deoarece a venit ca un testament pentru generațiile următoare. După ce autorul a blamat violența și stilul de viață al tinerilor contemporani le-a spus că are încredere în ei și în capacitatea lor de a nu comite anumite greșeli care ar dăuna întregii umanități nu doar individului.
Scrisă la o vârstă la care alții chiar ar fi așteptat moartea la ușă, Ernesto Sabato a creat o lune paralelă la care s-a raportat în permanență. A reușit ca printre tabieturile unui om bătrân și amintirile chinuitoare ale unui soț și tată să strecoare povestea simplă a vieții unui om care a crezut în geniul său creator și care a îndurat multe refuzuri până la o oarecare recunoștere (a se vedea episodul în care aproape toate editurile îi refuză primul său roman). De profesie matematician/fizician (doctor în fizică) Ernesto Sabato practică destul de puțin în acestă direcție chiar dacă era foarte bine pregătit și îi plăcea această “parte” a sa. Însă decide să se dedice artei, scrie, pictează, ascultă și învață muzica atât cât să-i ridice în slăvi pe compozitori și chiar să-și îndepărteze fiul de o carieră în muzică când constată că acesta nu va deveni niciodătă compozitor ci doar interpret al unor compoziții geniale.
Trecând prin diferite regimuri politice care l-au marcat (în unele a fost implicat activ) a văzut societate sub atâtea forme încât retragerea în munți pentru a scrie a fost o decizie ce l-a rupt de realitatea cotidiană dar l-a lipit unei realități care l-a făcut celebru: realitatea literaturii pe care a scris-o cu nesaț.
Finalul vieții l-a purtat prin mai multe state pentru ai fi decernate numeroae premii pe care de fiecare dată le primea cu foarte multă emoție (odată chiar a leșinat din cauza unei asemenea stări chiar pe holurile elegante ale unui astfel de eveniment).
Această carte a fost publicată în 1998 când Sabato avea deja 87 de ani. M-a impresionat bătrânelul acesta deloc senil (mai ales că am și văzut niște poze cu el și chiar mi-e simpatic)

Continue Reading

Prea dimineață

M-am trezit la 5:30, treabă deh…
Într-un interval de 3 ore am reușit să am două discuții de rusu-plânsu, care numai de la oboseală mi se pot trage, oricum când te culci cu nervi, te trezești cu nervi, dar când te culci stresat și te trezești binedispus e o treabă rară.

Discuția nr.1 la Chioșcul de ziare ora 7.15

Eu: -nu vă supărați revista InStyle cu geantă mai aveți? (pentru că tocmai văzusem o gentuță faină de călătorie)
Vânzătoarea (vizibil plictisită)big grina asta (și îmi arată una aurie)
Eubig grinar văd că aici afară aveți una și închisă la culoare, pot să o văd?
Eabig grina e la fel
Eusurprisek, dar pot să văd căci închisă la culoare vreau să nu se murdărească așa repede, o cumpăr
Ea (pe un ton ridicat):- pentru ce să o luați, nu o puteți vedea acolo?
Eu (pe un ton la fel de ridcat):- bine, înseamnă că nu vreți să vă vindeți marfa
Ea (proape țipând)-bine, la revedere
DUMNEZEI, ce tare m-a enervat

Discuția nr. 2 în apartament ora 8:30

Eu: -ne culcăm?
Clau:-nu acuma mai încolo
Eutongueai nu că apoi la noapte stăm “De veghe în lanul de secară” (romanul lui Salinger pe care nu l-am citit)
Clautongueăi?
Eubig grina ce-i aia secară? (râd)
Clau:- îs ăia care pleacă, știi?
Ne spargem de râs
Eutongueot să pun asta pe blog?
Clautongueăi nu știu ce-i mai comic: întrebarea sau răspunsul?
Eunerdine mă, știu cei aia secară, da ce se face din ea? asta era era ideea
Clau: (râde)
Clau (după 1 minut): pâine
Eutongueoftim?
Clautongueâine se face din ea
Eu: a! chiar mă

Oare ce mai urmează azi că-i nuna’ 9 dimineața ?!? laughing

Continue Reading

ce CARTE ai recomanda și de ce ?

Poate mă acuzați de prea mult timp liber, dar de foarte multă vreme “coc” un astfel de chestionar. Am ales un domeniu drag mie- CĂRȚILE- compunând un set de 10 întrebări la care o să răspund eu mai întâi, apoi o să trimit mai departe sub formă de leapșă. Mă mai gândesc cui winking

N.B. Se recomandă o singură carte !!!

1. Ce carte ai recomanda și de ce unui dezamăgit din dragoste?
Elizabeth Gilbert -Mănâncă, Roagă-te, Iubește, pentru că este o demonstrație a faptului că după nopți întregi de plâns pe gresia din baie, pot veni nopți tandre în Bali. Chiar și la peste 30-40 de ani.

2. Ce carte ai recomanda și de ce iubitului/iubitei?
Pentru iubi meu e greu de recomandat ceva căci facem parte din domenii toatal diferite, avem preferinte diferite la cărți dar totuși pentru diversitate i-aș recomanda “Cel mai iubit dintre pământeni”- Marin Preda, că știu că nu l-a citit.

3. Ce carte ai recomanda și de ce celui mai bun prieten?
Pentru “fetele mele” zic ceva de “Pânza de paianjen” a Cellei Serghi, garantez că le va plăcea happy

4. Ce carte ai recomanda și de ce unui copil de 10 ani?
Neaparat “Vrăjitorul din OZ” pentru că nu există o vârstă mai potrivită pentru al gusta. Apoi va fi prea târziu.

5. Ce carte ai recomanda și de ce unui mare aventurier/călător?
Merg pe mâna Roxanei Valea cu “Prin praf și vise” și din cauză că acesta carte mai presus de aventură are calitatea unui manual de supraveițuire.

6. Ce carte ai recomanda și de ce unui dușman cunoscut?
Hai să fie Imre Kertez- “Cronica schimbărilor”, pentru că de multe ori contează să te cunoști pe tine ca să-ți cunoști dușmanii.

7. Ce carte ai recomanda și de ce unei persoane care nu iubește lectura?
E greu de recomadat, știu, dar pentru că important nu e să-l faci să iubească lectura ci să găsească o carte ca să-l prindă, eu zic ceva de “Cei cinci oameni pe care îi întâlnești în rai”- Mitch Albom.

8. Ce carte ai recomanda și de ce unuia “cu nasul pe sus”?
Evident Oscar Wilde- “Portretul lui Dorian Gray”, spune multe despre om și foarte interesante despre natura sa. Pentru schimbarea opticii merită.

9. Ce carte ai recomanda și de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?
Azi prima în lista mea de bloguri e Lia, din ce am citit la ea pe blog e o cititoare. Hmmm…hai să-i recomand ultima carte citită de mine “Biografia foamei”-Amelie Nothomb.

10. Ce carte ai recomanda și de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viață?
O autobiaografie celebră “Plăcerea de a te povesti ție însuți”- Julien Green. E bestială.

Bun, deci să fie pentru: Tomata, Dragoș și Rotizzy cu speranța că o vor onora winking

Continue Reading

Biografia foamei


Nico spunea despre New York că este un oraș care ori îți place la nebunie ori nu-l poți suferi.
Ei bine la fel zic eu despre scriitoarea belgiană Amelie Nothomb autoarea acestei cărți. Mulți i-au gustat sarcasmul, alții i-au considerat scrierile de o calitate discutabilă. Eu fac parte din prima categorie, am plăcut-o de la bun început, ce am citit parcă mi s-a adresat, m-a atins.
Pornită de la o nuvelă biografică în care descrie “foamea de orice” ca sigurul lucru care a acaparat-o în viață, care a ghidat-o și care a consumat-o, cartea de față se transformă treptat într-un roman autobiografic atrăgător. De la povestea unei fetițe la cea a unei femei care nu și-a uitat originea, autoarea face o călătorie inițiatică. Dar de la una la alta drumul a fost lung, deloc ușor și extem de “picant”.
Amelie se naște în 1967 la Kobe în Japonia ca fiica unui ambasador belgian (și mare aventurier). Aici petrece primii cinci ani de viață alături de fratele și sora sa. Deși fluentă de mică în franceză ea vorbeaște și japoneza și chiar urmează o grădiniță alături de copiii japonezi. Acesta este locul unde începe să simtă faptul că este diferită de ceilalți copii, dar nu putea să-și explice de ce. Amintește perioada japoneză ca pe una foarte fericită în care doica sa i-a arătat multă iubire și pe care nu o va uita niciodată, tot aici se apropie de mică de soara sa Juliette care deși doar cu doi ani mai mare ca ea pare o ființă mult mai matură. Foamea de iubire (părintească mai mult) din acești primi ani o face să sufere enorm la părăsirea Japoniei.
Urmează trei ani în China, o țară care nu i-a fost pe plac de la început, dar pe care a încercat din greu să o tolereze, totuși la plecare nu a regretat nicio secundă. Asta poate și din cauză că a urmai perioada de vreo 4 ani în S.U.A, unde la New York a început școala, a legat primele prietenii, a descoperit foamea de libertate, de lux, de imensitate. Chiar spune că dacă cineva consideră că a văzut lucruri mari înseamnă că nu a trecut cu avionul pe deasupra Statelor Unite. Din păcate la 12 ani părăsește S.U.A cu destinația Bangladesh care după cum spunea era cea mai săracă țară din țară din lume. Astfel trecerea bruscă de la “Țara tuturor posibilitățior la cea fără nici o posibilitate o bulversează din nou. Urmează Birmania , iar apoi Laos. Aceasta este perioada în care se apropie de lecură, apare foamea de cunoaștere, o foame parcă mai aprigă decât celelalte. Devorează povești nemaipomenite apropae cât e ziua de lungă, spunea că își schimba poziția doar seraa când mergea la culcare în altă cameră. Acest periplu inedit se închie oarecum în 1984 când intră la Universite Libre din Bruxelles, dar odată ce se vede cu dilploma în buzunar își cumpără un bilet numai dus pentru Japonia. Ce găsește acolo însă o dezamăgește, parcă nu se schimase nimic în cei 17 ani de absență. Totuși își caută fosta doică, o găsește, se întâlnesc, apoi mai ia legătura cu ea la devastatorul cutremur din 1993.
Această carte practic demonstrează că în fiecare din noi există o foame care ne macicnă, ne schimbă, dar care nu va dispărea nicodată. E o carte frumoasă, scrisă simplu, dar foarte personal (excat cum îmi place mie), e o carte despre aventura foamei existente în om și drumul omului spre o sațietate pe care nu o va dobândi.

Continue Reading

Un weekend în Bihor

Claudia La mulți ani”, ne-a plăcut tare mult la tine, ne-am simțit excelent, mai repetăm figura winking
Bun, deci din seria “Doamne ferește să stam acasă un weekend” zilele trecute le-am petrecut în Bihor, mai exact Remetea-Peștera Meziad-Stâna de Vale și scurte treceri prin Beiuș și Oradea. Dar să le iau pe rând:
Vineri seara am ajuns acasă la Claudia la Remetea (eu am mai fost la ea vreo 3-4 zile în 2007, dar atunci atracțiile au fost altele: Valea Sohodolului-Peștera Urșilor-Beiuș). Acum aveam de sărbătorit ziua ei, care defapt a fost ieri, pe 2 august, dar noi am început de vineri și am terminat ieri, ea continuă și azi.
Sâmbătă tur de forță ca de obicei. Am plecat la prânz spre Meziad cu oprire la Stejarul Secular. De la Remetea la Meziad am făcut cam 30-40 de minute pe un drum de țară, dar nu am putut urca cu mașina până la gura peșterii așa că am continuat vreo 20 de minute pe jos urcând pe Valea Meziadului. Intrarea în Peșteră este spectaculoasă, deschiderea de 10m/16m face să semene cu o gură imensă. Frigul se simte cum te apropii de intrare, iar noi nu prea eram îmbrăcați că afară erau cam 36-37 de grade, resimțite peste 40, deci… Faza e că noi am ajuns pe la 13:30, iar ghidul cică trebuia să fie în pauză până la ora 14 (peștera este neamenajată și nu se poate vizita decât cu ghidul deținător de lumină corespunzătoare), dar ghidul am aflat că era plecat în peșteră cu un grup de copii, iar noi trebuia să-l așteptăm. Acuma ce nu înțeleg eu e cum se poate ca un loc turistic ca acesta să aibă UN SINGUR GHID. Normal că după o oră de așteptare am încercat să vedem cât am putut ghidați de lumina de la telefon, dar am renunțat rapid și am plecat cum ar veni fără să vizităm peștera, eh…lăsăm pe altă dată.
Apoi ne-a venit să mergem la Stâna de Vale. Cu o scurtă oprire pentru înghețată la Terasa Tornado în Beiuș (am zis că era foarte cald) am ajuns cam într-o oră la Stână. Eu am am mai fost cu părinții de câteva ori pe la 9-10 ani și avem o imagine formată, dar cu dezamăgire am constatat că stațiunea este vizibil degradă, înafară de Cascada artificială Izvorul Minunilor (da, exact aia cu apa minerală) și hotelul (foarte scump) Iadolina nu prea aveai ce face și vedea aici. Dezamăgirea a fost și mai cruntă când am văzut că Vila Cerbul (unde m-am cazat ultima dată cu ai mei era părăsită, în paragină). Stațiunea deține și o pârtie ceea ce mă face să cred că poate iarna arată mai bine și e mai animată.
Ne-am întors la Remetea, aveam o petrecere în plan, un Bogracs tare gostos făcut de Alina cu tanti Angela și un foc de artificii pregătit de Zilele Comunei. Toate astea și multe altele (prietenii știu de ce) ne-au adus în pat după ora 2.
Ieri ne-am întors prin Oradea (și pentru că drumul ales la dus nu a fost foarte inspirat, era în lucru, apoi drum de țară, gropi, zonă frumoasă, dar mașinuța plângea), dar și pentru că băieții am vrut să se dea cu carturile în parcarea de la PIC, aproape de vama Borș. Din ce au zis ei carturile nu au mers bine, iar pentru 8 minute au mai și plătit 30 de lei (jaf la drumul mare). În fine… rău cu pasiunile astea happy
Am mai oprit să mâncam la Negreni, dar cât pe ce să nu avem unde parca așa aglomerație a fost, dar asta era doar antrenamentul pentru porțiunea Gilău-Cluj (pe unde va trece autostrada), porțiune pe care o faci în maxim 15 minute noi am stat O ORĂ JUMATE întrebându-ne de unde se întoarce sau unde se îndreapă atâta lume ?!!!?

Poze BIHOR 2009
BIHOR 2007

Continue Reading