Vreau să vină ziua când am să realizez că oamenii sunt atât de diferiți de mine și atât de răi încât nu merită osteneala de a mă preocupa de ei. Mai mult decât orice pe lume oamenii au fost cei pentru care am râs și am plâns cel mai mult, ei mi-au adus cele mai mari satisfacții dar și cele mai crâncene deziluzii. Problema mea mare e că dacă cei din jurul meu nu sunt fericiți și împăcați îmi provoacă și mie un dezechilibru puternic și tocmai de aceea am mereu grijă să nu-i rănesc, să nu-i jignesc, să-i fac să se simtă bine. Dar cum să funcționeze acestă atitudine a mea când a fi bine pentru cineva înseamnă a fi rău pentru altcineva, cum să fie ok când intențiile pe care eu le cred bune sunt condiderate odioase de alții, cum?
Și atunci ajungi la concluzia că trebuie să faci orice ca să-ți fie bine ție, să te detașezi de ceilalți, să-ți creezi o carapace în care să te îmbălsămezi cu lucrurile cu adevărat bune pentru tine, iar în cazul în care acestă carapace nu există să tratezi cu nonșalanță orice răutate gratuită care vine din partea lor. Oamenii sunt buni de la natură, chiar cred asta, dar societatea maladivă compusă din semenii lor i-a transformat. Pe mine m-a transformat, doar că răutatea mea se răsfrânge tot asupra mea și nu asupra celora care merită, sufăr de o autoflagerare complicată sau cum zice Clau “mă arunc în cuțit” (chiar dacă are și o parte comică).
Nu am putut să înțeleg răutatea de dragul răutății niciodată și nici nu am răspuns perfid lucrurilor rele care mi s-au întâmplat, am încercat să înțeleg că aceste lucruri nu mi s-au întâmplat numai mie și chiar dacă mi s-au întâmplat sau mi se vor întâmpla dacă nu mă doboară poate mă vor face să stau mai bine pe picioare. Oamenii a căror părere ar trebui strict să mă intereseze sunt cei apropiați, cei care mă cunosc, cei care știu cum reacționez și care știu cum să se comporte cu mine. Nu, nu sunt o mimoză și nici supererou, nu am o percepție proastă asupra persoanei mele așa cum cred unii, dar atunci când oamenii mă răsplătesc cu nesăbuință pentru nimic, atunci îmi vine să mă dau cu capul de pereți, să-mi strig nedreptatea pânâ la ceruri, căci unii zic cum că răsplata ar fi acolo, deși…
Dacă ar exista un medicamet pentru imunitatea la răutățile din afara propriei persoane cred că aș deveni dependentă de el. Dar nu există, decât conștiița mea împotriva conștiinței mele. Mă macin și mă consum, mă sufoc în propria neînțelegere a oamenilor. Îmi amintesc perfect că atunci când eram întrebată în ce domeniu prefer să lucrez, răpundeam mereu că vreu să lucrez “cu oamenii, pentru că îi înțeleg și pot să-i ajut”. Cât de tare mă înșelam, ce tare m-au debusolat…
Ieri scriam despre cum eram la 10 ani și anume cu povești și bucurie, oare peste 15-20 de ani cum o să-mi percep vârsta de acum raportată la simțămintele mele, la felul întortocheat în care văd lumea, la nefericirea pe care mi-o provoacă oamenii, cum?
4 comentarii
Nu încerca să înţelegi oamenii pentru că sunt o specie imprevizibilă, încearcă să fi imună la “ieşirile” lor, la răutăţile lor pentru că nu merită ca să îţi consumi energia brain-ului căutând să desluşeşti tainele acelui “de ce?”!
Draga mea, deşi nu te cunosc personal, de câte ori îţi citesc zbuciumul, aş vrea să fiu lângă tine să-ţi zâmbesc, să te strâng în braţe şi să-ţi spun că totul va fi bine. Nu conteni vreodată în a-ţi dori binele altora şi a face lucruri frumoase şi bune. Nici măcar atunci când ţi se răspunde urât sau rău. Uneori binele pe care ăl facem nu e binele de care au nevoie ceilalţi, şi de aici reacţii aiurea şi durerea noastră. Trebuie să înveţi să te şi protejezi. Nu să devi imună, dar să ai mai multă grijă. Din păcate, cei la care ţinem cel mai mult ne şi rănesc cel mai tare, pentru că ne sunt atât de aproape. Te îmbrăţişez virtual cu drag!
@Tiq: Sunt convinsă că ai dreptate, dar dacă imunizare=a nu mai pune la suflet să știi că în teorie e mai ușor decât în practică.
@Lia:Lucrez din greu la acest proces de protejare și sper ca într-o zi să mă pot detașa de răutăți și gratuități, adică pur și simplu să nu-mi mai pese. Mersi de îmbrățisare…și de înțelegere :)
Trebuie să ÎNVEŢI să fi imună la asemenea “reacţii”, şi cum se poate altfel decât din teorie… :)