Îmi caut cartea asta de luni de zile. Încă nu-mi vine să cred că o am și am citit-o, încă nu-mi vine să cred că am citit-o abia acum. “La fel de iute ca dorința” cartea Laurei Esquivel, scriitoare mexicană cunoscută pentru faimoasa “Ca apa pentru ciocolată” (pe care n-am citit-o încă) este o dedicație pentru tatăl său, telegrafist într-un oficiu poștal la fel ca și eroul cărții.
Stau și mă gândesc ce aș mai putea spune despre o carte care mi-a adus lacrimi în ochi…ce să mai zic despre o poveste de iubire romantică? Că doar iubirile neîmplinite sunt romantice? Nu, nici vorbă, se demonstrează contrariul. Mai bine spus e greu să-ți găsești cuvintele dorind să descrii un roman despre puterea cuvintelor.
Jubilo Chi, personajul central duce la rang de arta comunicarea între persoane (se metaforizează ceea ce numim “a fi pe aceeași lungime de undă”), în copilărie din momentul în care a făcut ca mama și bunica sa să poate conviețui sub același acoperiș până la felul în care își trăiește ultimele luni de viață, bolnav și neputând să articuleze cuvintele. Toate acestea împletite cu povestea de dragoste dintre el și soția sa pe parcursul a 52 de ani. Povestitoarea, fiica lui (în roman Lluvia) descurcă ițele unei istorii de familie complicate, dar în același timp terbil de aprinse: frustrări, compromisuri, sentimente extrem de puternice, o încărcătură erotică aparte (aș zice eu de sânge latin), vină, toleranță, gelozie toate incredientele de succes pentru o carte, cu atât mai mult inspirată din viață.
“Cât timp ia dorinței să trimită semnalul corect și cât timp trece până când răspunsul așteptat ajunge înapoi? Sunt multe variabile la mijloc, dar ceea ce nu se poate tăgădui este că întregul proces începe cu o privire. Ea deschide un drum, o cale sugestivă pe care mai târziu, îndrăgostiții o vor străbate de mai multe ori.”
“Ceea ce contează până la urmă, e ca cineva să trăiască în continuare în amintirile celorlalți datorită puterii de -a transforma- pe care o au cuvintele sale.”
Nu ratați cartea aceasta, garantez că o veți recomanda mai departe :)
P.S Acest articol participă la concursul Tamada.ro Promovez Lectura. Aş avea nevoie de minim 20 de comentarii de la persoane diferite. Aşa că cerşesc…pentru nişte cărţi. PLS :D
12 comentarii
Intr-adevar m-ai facut tare curioasa… Cartile despre viata oamenilor mi se par foarte interesante; imi amintesc ca, de fiecare data cand citeam cartea mea favorita (“Singur pe lume”, de Hector Malot) plangeam… dar ce mult as vrea s-o recitesc inca o data :). Felicitari pentru articol… cuprinde pe scurt tot ce ma indeamna sa citesc aceasta carte cat mai repede!
Întrebare: dacă tot citeşti atât şi vrei să te pui la punct şi cu limba, de ce nu citeşti cărţi în franceză?
@ Erika: mersi, dacă vrei o sa-ți împrumut cartea, oricând. Spre rușinea mea n-am citit “Singur pe lume” dar cred că nu e prea târziu. E cartea preferată a lui Clau :)
@ C: sincer nu cred că mi-ar fi foarte greu să citesc în franceză. În franceză mi-e greu să comunic, să port o conversație de care să fiu mulțumită.
Nu prea am timp sa citesc carti in perioada asta, dar dupa ce ti-am citit articolul o sa incerc sa-mi fac. Sa vad cum faci sa mi-o imprumuti si mie :)
Mersi Cristina, facem noi cumva să o citești și tu :)
Nu ştiu unde găseşti titlurile astea cu iz siropos că io ce carte prind la mână, de cele mai multe se termină dramatic… Noroc că mai citesc câte o carte tehnică de la cazanele pe combustibil solid, că altfel aş rămâne cu impresia că toate cărţile sunt la fel!
@Erika:
Si eu am citit “Singur pe lume” de cateva ori pe la 8-12 ani, dupa cum am spus si aici http://www.starlog.ro/2009/05/10/carti/ :D
Era si ceva ecranizare parca, pe TVR1 (unde altundeva?)
Nu vreau sa o mai recitesc pentru ca probabil efectul si atmosfera ar fi cu totul altfel acum si i-ar distruge complet si iremediabil farmecul.
@ tăTIQul: Sfârșit dramatic pot avea și cărțile cu “iz siropos” și cele despre “cazanele cu combustibil solid” :)) Din păcate pentru cele din urmă nu am momentan recomandări :D
ok, am si io o dilema existentiala :) catre o mare cititoare. Deși nu sânt un fan înfocat al literaturii contemporane (adica cei care vin dupa Faulkner, Mann, Hesse, Sartre sau Malraux)totuși am observat prin librării că în ultimii ani prinde foarte mult literatura sud-americană. Facând excepție de Llosa, Borges și Marquez ma intreb cât de valoroși și de rezistenți la timp sunt ceilalți? Oare scritoarea de mai sus va trece testul timpului și al criticii literare de peste…sa zicem 100 de ani?
În primul rând, să nu mai aud asta cu “mare cititoare”, chiar Nu. Nu e falsă modestie ci pur și simplu nu mă pot numi astfel atâta timp cât știu persoane care citesc, foarte mult, “cărămizi”/săptămână: :)
Cât despre sud-americanii ăștia, răsăriți ca “ciupercile după ploaie” sincer eu zic numai de bine. Gust cu plăcere atât din mexicana Esquivel cât și din chiliana Isabel Allende (chiar azi mi-am luat de ea “Țara mea inventată”). Categoric timpul va decide valoarea lor, dar înclin să cred că vor avea un cuvânt de spus mereu, pentru că nu e vorba de o carte ci de o întreagă serie. Și în cazul lor Nu e ca la Coelho care le-a scris cam la comnadă beneficiind de un PR remarcabil, ci e o trudă în timp. Nu pot să generalizez, dar am încredere, cel puțin asta mi-au transmis scrierile lor.
Iti citesc zilnic postarile de pe blog si de multe ori ma intreb cum de ai timp sa citesti atatea carti? O sa imi cumpar si eu aceasta carte pt a mi-ai trezit interesul…
@Claudia: o să-ți placă, garantez. Cât despre timpul pe care îl am ca să citesc pot să-ți spun că-mi fac, altfel îți dai seama că oricând mi-aș găsi și altceva de făcut :D