Azi m-a apucat dorul de a fi mică din nou. Mi-am luat în brațe vârsta de 10 pentru că îmi amintesc multe din perioada aceea și pentru că a avut un farmec aparte.
Împlinsem 10 ani într-o zi răcoroasă de octombrie, știu că era răcoroasă că eram îmbrăcată bine cu o bluză tricotată de mami care avea o culoare senzațională, un roz spre bordo. Îmi plăcea să mă îmbrac frumos de ziua mea chiar dacă mergeam undeva sau râmâneam acasă. În pozele de atunci apar cu o cordeluță albă pe cap, din alea groase, tot tricotate (tot de mami care era un real talent), cred că erau la modă pe vreme aia că am găsit pe la Ineu mai multe. Îmi amintesc că am primit de la ai mei un trenig albastru foarte frumos pe care l-am purtat multă vreme și pentru că-mi plăcea și pentru că ai mei îl luaseră puțin mai mare în speranță că mă voi mai îngrășa având în vedere că aveam vreo 26 de Kg, noh…asta e altă poveste.
La 10 ani eram mai tot timpul acasă cu Maica, ea fiind străbunica ma, cu care practic am crescut la Ineu. Ea a crescut-o și pe mami și-mi spunea că nu seamăn deloc cu ea. Pe maica am iubit-o cel mai mult la vârsta aia, era complicea mea, prietena mea, era acolo când mă trezeam, cand mă culcam, când mâncam, când mă bătea mami și plângeam (pentru că meritam), Maica a fost BUNICA prin definiție, la ea mă raportez mereu când vine vorba de bunici. A trăit 84 de ani, iar ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost: “Fata mea, să te rogi pentru mine.” Aveam deja 15 ani, dar și asta e altă poveste.
La 10 ani am terminat clasa a IV a, și ca final de ciclu primar am fost râsplătiți cu o excursie la Tauț, super fain, celelalte clase au făcut banchet simandicos, noi ne-am bălăcit la baraj. A urmat clasa a V a, Gimnaziul din care am amintiri chiar mai frumoase decât de la Liceu. Dar culmea și asta e altă poveste…
În vara de după ce am împlinit 10 ani ai mei au început să ma lase la film cu prietenii de pe stradă. Da era o vreme când la Ineu rulau filme la Cinema. Țin minte că atâția eram pe stradă de când mergeam la film umpleam un rând de un capăt la celălat, doar că nu ne așezam așa niciodată. În fiecare seară jucam “mâțascunsa” și era o bucurie să stăm pitiți ore întregi după lemne, tufe, sau chiar să facem un ocol al străzilor “pe la Pompieri”. Știam noi că așa putea să ne caute cel care punea ochii până se plictisea.
Era perioada când mă urcam prin copaci, intram în gropile făcute de cei care se ocupau de canalizare, nu-i credeam pe ai mei când îmi ziceau că se puteau surpa oricând, mă mai băteam cu băieții, mă rog mai mult o încasam că nu-mi țineam gura, jucam cărți pe stradă până seara târziu când uneori apărea tati cu o bâtâ după mine (cu care nu m-a atins niciodată, dar vroia să facă impresie), mă mai certam cu prietenii numai că să ne împăcăm peste două minute, alergam toată ziua și nu mâncam mai nimic.
Apoi am plecat prima și singura dată de acasă fără să spun unde. Mersesem să văd cât de mare e Crișul împreună cu gașca de pe stradă, evident niciun părinte nu știa, noroc că unul din noi avea un câine care venea după noi peste tot, se mai întorcea, venea iar și așa tot venind după Tore a descoperit tati unde eram. Scandal mare :)
La 10 ani nu aveam niciun gând, școală-acasă-vacanțe. Eram totuși un copil cuminte, am făcut prostii în limita normalului. Îmi plăcea să mă joc pe stradă, să citesc și să fac integrame. Nu-mi plăcea matematica și să mănânc. Nu-mi plăceau nedreptățile și de aceea chiar și la școală ziceam ce aveam de zis fără regret. Îmi pare rău că acum sunt mult prea diplomată, mai bine rămâneam la fel de directă ca atunci.
Atunci îi aveam pe părinții mei oricând lângă mine,pe amândoi, îmi făceau toate poftele, se temeau oarecum că o să mă maturizez prea devreme, lucru care s-a întâmplat nu după foarte mult timp, dar asta chiar e altă poveste.
Lumea îmi spune că de când mă știe am fost veselă, sociabilă și “copilăroasă”, mi-am redescoperit copilăria atunci când mi-am dat seama că eu am avut parte de una foarte fericită care merită trăită mereu și mereu măcar în gândurile mele. Măcar pentru seninătatea unui moment când vârsta de 10 ani ți s-a părut că ar fi fost ieri. Merită.
Acest post e pentru prietenii mei de atunci care în proporție mare îmi sunt prietenii mei și acum.
Nu am poză cu mine, scantă, de la 10 ani, dar am găsit una pe net în care m-am regăsit perfect, mai ales că mi-am amintit că deși nu-mi plăcea pescuitul îmi plăcea să-i țin de urât lui Tati la pescuit pe malul Crișului. Iar fetița asta chiar seamănă oarecum cu mine (doar că eu n-am avut așa păr lung niciodată).
