„Căci cel puțin un lucru este de făcut: sau învăţăm de la alţii cum este adevărul, sau îl găsim noi înşine. Dacă aşa ceva nu-i cu putinţă, să ne alegem cea mai bună și cea mai greu de răsturnat dintre explicaţiile omeneşti şi să ne lăsăm purtaţi de ea ca de o luntre, cu care să răzbatem prin furtunile vieții de aici; bineînţeles, aceasta în cazul când nu vom putea străbate valurile vieţii mai sigur, mai la adăpost de primejdii, pe un vas mai puternic avand drept călăuză o cugetare divină” (Phaidon, 85c-d).
“Viaţa este, în fond ca o călătorie în care ai de trecut de pe un mal pe celălalt. Pentru ca omul să poată ajunge cu succes pe celălalt mal în marea călătorie pe oceanul frământat de atâtea valuri periculoase ale vieţii, el trebuie să se lase călăuzit în navigaţia sa de un criteriu valoric precis. El trebuie de fiecare dată, să aprecieze toate cele cu care intră în legătură în cursul vieţii, prin prisma unei anumite unităţi de măsură. Pentru reușita acestei întreprinderi, omul trebuie să găsească un criteriu absolut și nu unul relativ, fie acesta din urmă reprezentat de lucruri sau chiar de oameni. Singurul criteriu valabil care se oferă este Divinitatea.” (Introducere în Filosofia lui Platon, V. Muscă, editura Polirom)