București și nu doar atât


După 2 nopți pe tren și o noapte într-un hotel decent la căldurică acum sunt în pat chinuită de oboseală. Bucureștiul pe care l-am vizitat acu’ 2 ani mi s-a arătat de această dată în 2 zile veritabile de iarnă. Joi a nins ore bune fără incetare mai ceva ca în povești, iar ieri deși a fost soare nu cred că au fost garde peste zero.În prima zi după ce ne-am terminat treburile am plecat la Plazza România. Îmi doream să ajung aici pentru că aici le duce pe cele care câștigă la concursul Bolero. Am vrut să vad magazinele mai ales că era perioada de reduceri așa că de la Zara la T!naR l-am bătut pe toate și evident mi-am și achiziționat ceva. Apoi am fost la Movieplex și am văzut primul 3D rulat în România “Călătorie spre centrul pământului”. Super experientă. Seara am vrut să vad orașul încă împodobit, dar din păcate beculețele erau stinse semn că primăria capitalei nu mai alocase bani și după sărbători pentru podoabele de Craciun. Totuși as fi zis că se putea ca eram doar în 9 ianuarie.Vineri am renunțat la metroul de care am abuzat joi (ne-am plimbat de la Gara de Nord la Universitate și retur, apoi am luat-o spre Eroilor, Militari si apoi seara iar ne-am întors la Universitate) și am decis să ne muncim picioarele făcând un adevărat tur de forță prin oras. Prima dată am fost în Cișmigiu unde am furat câteva poze peisajului de iarnă și apoi am intrat pe patinuarul amenajat chiar pe lac. Cu patinele în picioare pentru prima dată m-am simțt tare bine chiar dacă abia puteam sta sus. Ajutată de un domn generos am reușit să fac un tur al patinuarului.Apoi tot pe jos am traversat parcul Izvor și am ajuns la Casa Poporului. Am decis da o admirăm dar de afară de această dată mai ales ca amândoi am vazut interiorul, Clau chiar de căteva ori și în plus eram cu bagajele după noi. De acolo am mers în Piața Unirii la Unirea Shopping Center care e ceva în genul Crișul-Ziridava-Central doar că mult, mult mai haotic.Aici eram deja foarte obosiți, dar trebuia să ajungem la Universitate așa că tot pe jos pe langa Spitatul Coltea am luat-o. Se impunea vizitarea unei librării și cum noua ne place librăria NOI am intrat în ea.Mai e ceva la București care se numește Strada Cărții. Un proiect de anticariate în lanț care se întinde de la intrarea dinspre Intercontinental pe b-dul Regina Elisabeta pâna aproape de Cercul Militar Național. Cărți găsești la prețuri rezonabile în stare bună. Eu mi-am luat Lucian Blaga- “Luntrea lui Caron” la 20 de lei și mai gaseam cărți dacă mai eram dspusă să chleltui niște bani.Trenul a plecat din București pe la 18:30. Nu-mi era somn și am vrut să văd munții așa că am stat trează pănă am trecut de Brașov. Eram la vagonul de dormit și am putut stinge lumina. Afară era lună plină plus că zăpada potența lumina naturală astfel că am văzut numai bine traseul Sinaia-Bușteni-Azuga-Predeal-Brașov. M-am putut culca împăcată dupa asta. Îmi îndeplinisem toate obiectivele.

6 comentarii

  1. Aşa povesteşti zonele din Bucureşti de parcă ai fi stat acolo vreo 5 ani şi erai familializată cu toate colţurile Capitalei. :)

  2. :))
    Adevarul e ca zonele centrale nu sunt deloc grele, dar daca ma lasi la metrou nu mai ies de acolo in graba. Sunt total dezorientata. Si nici de 5 ani nu ai nevoie ca sa te familiarizezi.

  3. * familiarizată

    Eu când am treabă prin Bucureşti şi am de circulat folosesc ca mijloc de transport metrolul, îl prefer în locul agitaţiei de la suprafaţă.
    Şi ce să văd în Bucureşti, la urma urmei…?

  4. La metrou e foarte aglomerat, poate mai ceva ca la asuprafață. Dacă mai și în ore de vârf ai toate șansele să te lovești de alții.
    Dacă mergi rar, așa ca mine, ai ce să vezi în București :D

  5. Ei da, tu mergi rar şi cu plăcere iar eu merg rar şi de fiecare dată fără chef.
    Pur şi simplu mă simt ca un magnet faţă de Bucureşti… :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.