Vine Olimpiada Albă!! Rusia, Sochi, 2014!

Între 7 și 23 februarie în orașul rusesc Sochi (Soci) se va desfășura a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Un eveniment minunat, care ne face să “călătorim” de obicei prin locuri fascinante alături de cei mai buni sportivi ai lumii. Dacă mă gândesc la faptul că urmăresc și număr anii olimpici din 1992, ajung la concluzia că au trecut câteva cicluri olimpice peste mine și tot atâtea locuri minunate care m-au făcut să visez frumos…

sochi_2014_mountains

Nu știu cum sunteți voi, dar eu de când mă știu aștept Jocurile Olimpice (vară sau iarnă) cu o deosebită frenezie și bucurie. Și de fiecare dată, de parcă ne-am cunoscut și altfel, nu doar din cărți, îmi răsună în minte sloganul spiritului olimpic, rostit de părintele Olimpiadei moderne, Pierre de Coubertin: “Important e să participi!”

Cred că (și) din acest motiv aștept cu nerăbdare competițiile olimpice. Sunt o idealistă ce crede în fairplay, muncă, poveste și reușită, lăcrimez pentru izbânda unora și sufăr pentru eșecul altora, dar per ansamblu mă bucur de spectacol și aș vrea să nu se întâmple doar o dată la patru ani.

Deși sunt o mai bună cunoscătoare a sporturilor de vară decât a celor de iarnă, consider că sporturile de iarnă au frumusețea lor însoțită de peisaje de vis, iar dacă iubești munții și zăpada, trebuie să vezi competițiile de schi de la Olimpiadă. În plus, Olimpiada asta de iarnă își are partea ei de artă pe care cea de vară nu o cam are, prin competiția de Patinaj Artistic (abia o aștept, pentru mine este piesa de rezistență, o să revin cu detalii).

Până la deschiderea oficială a Olimpiadei de Iarnă de la Sochi, au mai rămas 3 zile. Festivitatea de deschidere o puteți urmări în direct pe TVR 1, vineri 7 februarie începând cu ora 18 și în reluare pe TVR 2 începând cu ora 23. Sper să ajung acasă până la 6 seara să prind live ceremonia. Nu am renunțat la ideea de a reuși, odată și odată, să văd un astfel de spectacol de la fața locului.

Mai jos, pentru a vă facilita puțin drumul virtual spre Sochi, vă redau (via Wikipedia) un tabel util cu sporturile ce vin la Olimpiadă și cu datele în care le puteți urmări. Cu alte informații și povești olimpice vă aștept de-a lungul celor două săptămâni de spectacol de iarnă!

Screen Shot 2014-02-03 at 9.42.15 PM

6 comentarii

Dă-i un răspuns lui Bianca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.