Normal că nu trecuse iarna, deși sămbăta trecută cam asta am crezut. Ieri însă a fost cea mai de iarnă zi din acest sezon, a nins, puțin spus ca în povești, a nins ca în copilăria mea, iar azi dimineață când am dat draperiile să văd dacă mai ninge, zăpada de la mine din cartier arăta ca în felicitările de Crăciun, era pufoasă și grea, căzuse deja de pe casele din spatele balconului, iar în grădina vecinului ai senzația că s-a mutat căsuța din cărțile lui Andersen. Cel puțin la Cluj așa arată :)

Îmi pare rău de blocajele din sudul țării, când ai de ieșit din casă, de mers la servicu, la școală sau din nefericire ai deplasări mai lungi cu mașina, zăpada nu-ți aduce nicio bucurie, dar în schimb atunci când ești copil, sau adult cu gândul la bătaia cu zăpadă din curtea școlii (mai ales vinerea când știai că urmează un weekend la săniuș, la canton), atunci nu te poți gândi decât la o frumusețe albă. Auzisem odată un aforism frumos, nu știu de cine spus, cum că “Zăpada nu este decât o stare sufletească“. Nu mă bucură iarna ca anotimp, ba mai mult aș zice la fel ca și Albert Camus: în mijlocul iernilor inghetate am invatat ca exista in mine o vara fara putinta de invins, dar, în același timp, încă mă bucură albul care parcă spală toate păcatele pământului, mă bucură o schimbare neașteptată de peisaj, mă bucură curios, liniștea pe care o aduce o zăpadă abundentă, mă bucură ideea unui om de zăpadă. N-am mai făcut unul de vreo 10 ani :)

Închideți televizoarele care anunță sfârșitul lumii la fiecare cădere dă zăpadă și amintiți-vă că atunci când se descrie zăpada, ar trebui să se înceapă cu râsetele copiilor.

De la fereastra mea, iarna în grădina vecinului :)