Titlu: Lasă-mă să-ţi aud glasul

Autor: Catherine Maurice

Editura: Curtea veche, 2008

Traducerea: Ileana Achim

Preţ: 22 lei

Nr. pagini: 480

Nota: 9,5 10

Ce ai face, cum ai proceda dacă ai afla că iubitul tău copil, cea mai dragă fiinţă de pe lume, este autist?

Aceasta este marea întrebare la care încearcă autoarea acestei cărţi, mama a doi copii autişti să răspundă şi oarecum să demonstreze că acest adevăr teribil poate fi învins. Dar să vedem care este drumul, calea spre mintea şi sufletul propriului copil în cartea Lasă-mă să-ţi aud glasul.

Catherine Maurice, femeie de carieră şi mama unui băieţel simpatic şi perfect sănătos rămîne din nou însărcinată, îşi doreşte enorm încă un copil şi abia aşteată ca micuţa ei să vină pe lume. Anne Marie se naşte sănătosă sau cel puţin aşa pare, însă in scurt timp, părinţii pierd legătura cu ea şi cu semnele că ea participă activ la viaţa acestei lumi, moment în care mama sa suspectează că micuţa a păţit ceva crunt, însă, încă nu ştia ce. Testele care i s-au făcut fetiţei au scos la iveală un adevăr dureros, fetiţa era autistă. Practic aici începe cartea, povestea luptei părinţilor ei cu sistemul, dar şi cu propriile limite pentru a ajunge la singura victorie care putea fi acceptată, vindecarea lui Anne Marie… Desigur nu vă voi trece acum prin toată această luptă şi nici nu vă voi spune cum s-a terminat această carte, în ce notă… Dar ce mai vreau să vă spun este că în familia Maurice, după Anne Marie s-a mai născut şi micuţul Michel, de asemena autist. De data aceasta părinţii mult mai informaţi, au fost mai atenţi la copil şi el a fost diagnosticat mult mai repede şi calea lui spre lumea aceasta a fost cumva facilitată.

În linii foarte mari, aceasta este cartea, o cartea grea, pentru care simţi că ai nevoie de studii medicale pe care să le fi parcurs înainte să o citeşti. Mie mi-a luat foarte mult să o termin, dar am aflat atât de multe despre această stare de fapt, că boală nu pot să-i spun, cineva nu suferă de autinsm ci pur şi simplu este autist, este ceva definitoriu, din păcate. Tocmai de aceea eu am fost cumva sceptică de completa veridicitate a acestei cărţi. Autismul cred că poate fi ameliorat, dar tocmai pentru că nu este o boală, el nu poate fi vindecat. Desigur chiar şi spre ameliorare, lupta dusă de familia care are o astfel de persoană de îngrijit, este foarte mare, este colosală lupta şi nu pot decât să bănuiesc că numai cine se află în această situaţie ne poate spune mai multe.

Se spune despre această carte că este povestea unei mame care a luptat şi a învins autismul.  Dar nu pot să fiu în întregine de acord, este remarcabil efortul acestei familii care nu a dorit să se dea bătură şi care a mai şi avut puterea financiară să nu se de-a bătută, însă am rezervele mele în ceea ce priveşte vindecarea autismului. Cei doi copii autişti despre care a fost vorba în carte au reuşit prin modificarea comportamentală să devină alte persoane, evident continuând să lucreze toată viaţa la slefuirea comportamentului lor primar.

Cartea este foarte valoroasă, foarte minuţios documentată, foarte compactă şi la prima vedere imabatabilă, dar aşa cum celelalte metode de ameliorare ale autismului au fost aproape desfinţate în această carte, tot aşa presupun că şi modificarea comportamentală ridicată în slăvi aici poate fi blamată din simplul motiv că ea nu a dat rezultate de fiecare dată. Tocmai de aceea consider acestă carte grea şi destul de sensibil dificilă, tratează un subiect mult prea complicat dintr-o perspectivă foarte intimă.

Sunt foarte curioasă dacă a mai citit cineva această carte şi cum a perceput-o. Eu mă consider norocoasă că am auzit de ea şi că am ajuns să o parcurg în întregine. O recomand, o să aflaţi atât de multe, despre un subiect încă tabu şi destul de obsur şi de neînţeles. Titlul metaforic mi se pare de o mare sensibilitate, a fost extraordinar de bine ales…