Croația e tot mai prezentă în visele mele de vacanță. Știu că mă despart 8 ore de Zagreb, iar dacă plec de la Ineu îmi ies undeva sub 5 ore. Un mizilic de călătorie pe care aș face-o cu mașina cu cea mai mare plăcere. Ultima dată când am fost relativ aproape de a ajunge acolo, a câștigat detașat Grecia, pe principiul: “N-ai fost în Grecia?” (că toată lumea fusese) “atunci Croația mai poate aștepta!”. Și atunci am crezut, da, mai poate aștepta, doar că tare mi-e că acum nu prea mai poate. Vorbesc cu fetele și mă cam trimit în Croația constant (e un “îndemn subtil” din dragoste, că ele de la București au fost pe acolo și eu de aici, ciuciu!) :)

Și m-am gândit să nu sufăr singură și să vă povestesc și vouă cam la ce visez când visez la Croația. O fac din două motive: primul și cel mai probabil să “suferim împreună” și al doilea și cel mai puțin probabil să-mi spuneți “hai că nu e chiar așa de frumoasă”. Dar pe cine mint eu aici, că visele mele nici-o șansă să le mint că se prind cel mai repede?!