Franţa în cuvinte MARI

Sau ce au vrut să spună următorii, spunând următoarele? Analiză pe text, cine se bagă? :)

În Franţa, totul se sfârşeşte prin cântec.  Beaumarchais

Când vreau să ştiu ce gândeşte Franţa, mă întreb pe mine însumi. Charles de Gaulle

Citește mai departe

Versailles: o destinaţie supraevaluată?

Am amânat aşa de mult să scriu despre Versailles încât de câteva ori am zis că nici nu am să o mai fac. Versailles m-a dezamăgit puţin şi să ţinem cont că nici măcar nu am văzut castelul în interior. Pentru mine Versailles înseamnă Sala oglinzilor şi Grădinile vestite, somptuoase şi de neratat. Acum recent, când am fost la Paris, am lăsat Versailles-ul pentru ultima zi, nu am fost siguri că vom ajunge, dar am făcut o încercare :) Am ajuns undeva marţi pe la prânz la Versailles şi ne-a întâmpinat cea mai mare aglomeraţie din câte mi-a fost dat să văd. Nu doar că era coadă la bilete, căci şi de aveai bilet cumpărat de pe net, tot trebuia să stai la o coadă inumană să intri în palat. A fost ceva de nu pot să descriu în cuvinte, am avut impresia că este toată China în faţa Versailles-ului.

Acestea fiind spuse, am hotărât de comun acord să nu stăm la acele cozi şi să ne întoarcem în Paris unde aveam lucruri mai bune de făcut… Totuşi am mai zăbovit puţin şi am văzut cum câţiva turişti se îndreaptă spre o altă intrare laterală a castelului, ceea ce se va dovedi că este intrarea la faimoasele grădini de la Versailles. Deci măcar grădinile le puteam vedea, căci aici coada nu era de neconceput. Şi pentru 8,5 euro/persoană intrăm la grădini.

Până să văd aceste grădini le avem in minte pe cele de la Schonbrunn, Viena, grădini care mi se păreau a fi cele mai cele şi care speram să fie detronate de aceste faimoase Les jardins de Versailles. Dar, nu sunt! Adică a fost plăcută plimbarea de două ceasuri prin ele, dar NU a fost ceva care chiar sa mă dea peste cap. Clau, vă spun sincer, a fost chiar dezamăgit de ele cu toate că am prins şi programele acelea muzicale. Eu mă imaginam în rochie cu crinolină, proaspăt întoarsă de la un bal la palat, dar Clau săracu’ nu cred că avea prinţese în minte (cel puţin aşa sper, haha).

Desigur, am făcut poze, ne-am minunat pe acolo de verdeaţă şi lebădă (da, lebădă, una singură), de flori şi oameni de alte orientări sexuale cărora le-am făcut poze (alt moment în care am zis că mare pierdere ca unii băieţi să iubească muuult alţi băieţi, noah… toleranţă ridicată, dar totuşi mare pierdere… pentru fete). OK, să trecem peste :)

La finalul acestei vizite nu am putut să nu mă întreb dacă nu cumva, această destinaţie super, hiper, mega cunoscută, nu este de fapt un loc supraevalut şi într-un declin evident? Cu siguranţă mă voi întoarce la Versailles să văd Sala Oglinzilor, poate o să mi se pară că n-am avut dreptate de data acesta. Poate! Poate pe de altă parte o să intru şi mai adânc în dilemă…

Nu vreau să se înţeleagă din ce am spus eu că nu merită o vizită (ca orice pe lumea asta merită o vizită), însă poate nu ar trebui făcută vizita asta cu aşa mari speranţe şi aşa iluzii că vom găsi Raiul pe pământ în grădinile alea sau chipul gloriei în Sala oglinzilor… Cam asta ar fi.