Am ales să vorbesc azi despre două cărți care mi-au lăsat un sentiment de “je ne sais quoi”. Ambele au apărut în Colecția Cotidianul și ambele sunt cărți foarte apreciate de critică dar și de cititorul împătimit.
Mic dejun la Tiffany
Truman Capote a fermecat prin această poveste generații de cititori, iar mai apoi împătimiți ai filmului care au adorat-o pe Audrey Hepburn, această singură, fascinantă și incredibil de credibilă, Holly Golightly. Personajul lui Capote este după cum singură se intitulează o călătoare, prin viețile oamenilor, am intuit eu. Poate chiar prin propria viață. Holly este poate unul dintre cele mai controversate personaje ale literaturii, care a uimit printr-un stil aparte, asta e marea valoare a cărții, acest personaj “pitoresc”.
Povestea nu e ceva ieșit din comun ci doar periplul unei femei “frivole” prin viața unui bărbat care a iubit-o într-un fel aparte, cu o afecțiune ieșită din comun, încercând să-i înțeleagă felul de a fi și imaginea pe care singură a creat-o pe considerente destul de candide uneori și destul de malefice alteori. Cred că se poate spune orice despre Holly mai puțin faptul că este plictisitoare și neintereasantă. Ea ar fi exact opusul unui asemenea personaj. Cartea chiar merită atenția oricui.
Trilogia New York-ului
O carte pentru a cărei descriere trebuie să menționez ca îmi găsesc greu cuvintele. O carte la limita dintre a-mi plăcea și a nu-mi plăcea, o carte destul de contrastantă, o carte plină de suspans. Dacă sunteți pasionați ai genului de polițist, cu siguranță această carte va fi printre favoritele voastre.
Așa cum se poate afla și din titlu cartea este împărțită în 3 nuvele, fiecare ai zice că este de sine stătătoare, dar la final o să aveți o surpriză de proporții. A meritat să citesc cartea fie și doar pentru asta. Prima nuvelă, Oraşul de sticlă îl are în prim plan pe Daniel Quinn, un scriitor, confundat cu un detectiv, Paul Auster (autorul). Partea a doua Fantome, este povestea detectivului Blue, angajat de White să-l spionze pe Black. Sincer această parte m-a plictisit și aproape m-a făcut să renunț. Dar mai aveam doar ultima parte, Camera încuiată, despre care nu vreau să dezvălui mare lucru căci aici stă cheia acestei cărți.
Mulți care au citit această carte au recomandat o recitre. Dar eu sincer nu știu dacă o să mai recitesc cartea, pentru că acum la rece simt că ceva, undeva nu s-a potrivit.
