“Curajul stă în precizia șutului ” spune Ioan Chirilă în Mexico ’70.
Probabil însuflețită de aspectul acesta am mers ieri la Carrefour din Polus Center la întâlnirea cu Gică Hagi. Nu sunt un mare fan, dar dacă tot a venit la Cluj pentru lansarea DVD-ului 2 din seria Hagi ne-am gândit că niște poze și niște autografe nu strică să avem de la rege (mă exasperează apelativul). În plus ca om Hagi îmi place, e genul de persoană care cu cât e mai talentată cu atât e mai modestă. Arată și-n realitate ca la televizor, micuț, zâmbăreț, cu ochi foarte blajini, emanând o căldură aparte și pârând că nu vrea să supere pe nimeni. De un calm ieșit din comun, nu-mi explic cartonașele roșii primite, printre care și cel de la Euro 2000, din meciul cu Italia, dacă nu mă înșel. În fine, când a apărut la standul amenajat special a dat mâna cu oamenii aflați în față și a întrebat natural: “ce mai faceți?”, de zici că era un vechi prieten. Și pentru fanii adevărați, chiar asta era, eu le-am urmărit privirile. Am luat DVD-ul nou, (pe primul il avem deja), am luat autografe, am făcut poze și după ce a semnat pe DVD-ul meu, i-am zis mulțumesc, el s-a întors spre mine și a zâmbit plăcut surprins (cred că am fost cam singura care nu a dat mana cu el). După mine un copil de vreo 4 ani cu tatăl său de mână i-a zis: “săăăruuumânaaa neneaHagi” :))
Azi am și văzut DVD-ul, parcă mi-a plăcut mai mult primul, cel despre evoluțiile sale în Națională. Acesta despre periplul său prin marile cluburi ale lumii, este poate mai dens dar nu atât de sentimental. Un lucru e cert și acela e că HAGI e chiar bun, universal, e iubit și apreciat pentru “precizia șutului”, pentru lipsa ifoselor caracteristice fotbaliștilor și pentru faptul că așa cum tot Chirilă spune:”Hagi era singurul fotbalist care putea dribla și-n cabina telefonică.”
Pentru mulți străini ROMÂNIA=HAGI
Târgul de carte Gaudeamus 2009
Cluj Napoca, Piața Unirii, un cort care pare mai mare din depărtare și mulți vizitatori mai ales azi pe la 14:30 când am fost noi.
Cam așa aș descrie pe scurt târgul din acest an. Am zăbovit cam o oră, aș mai fi stat dar era foarte cald, iar mulțimea care se plimba printre standuri părea să contrazică faptul că în România se cheltuiesc pe cărți cam 2 euro/an/cap de locuitor (și aici excludem manualele școlare), dar mă rog, vreau să spun că era înghesuială.
Standurile care m-au impresionat au fost cele de la RAO, unul din cele mai mari și frumos amenajate, LOGMAN cei cu manualele de engleză Gold și cu o mulțime de dicționare foarte ieftine plus o grămadă de cărți în engelză, NEMIRA mi s-a părut fain și dacă nu mă înșel aveau doar cărți în promoție, cele SF au părut destul de multe, HERALD cu niște tipi care împărțeau de zor pliante pentru cărțile lor cu preponderență filosofico-religioase care spre surpinderea mea se cumpărau destul de bine și hai, da tre’ să zic si de standul de la ADEVĂRUL care au venit cu cărțile pe care le distribuie joia împreună cu ziarul și pe care nu le găsești,(am și scris un post despre asta), și care, stand era drăguț, superaglomerat, cred că au avut cele mai mari vânzări (chiar dacă nici macar acum nu au făcut față cu numărul de volume, însă spuneau că mai primesc pe toată perioada târgului).
M-au surprins plăcut standurile editurilor mai mici din Cluj cum ar fi CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ, LIMES sau EIKON care au venit cu cărți bune, care nu se prea găsesc în librării și pe deasupra destul de ieftine. Din nou plăcut a fost să văd și editura grupului INTACT care a ieșit la interval cu aparițiile editoriale (incluzând CD-uri, DVD-uri, AudioBooks, etc) apărute de-a lungul vremii cu ziarele trustului Jurnalul Național, Săptămâna Financiară, Felicia, Financiarul și altele.
Nu mi-a plăcut în schimb standul de la HUMANITAS care mă așteptam să fie mare și frumos, dar e mic și urât, nimic interesant, mult mai puțin decât găsești în librăria drăguță proaspăt deschisă lângă UBB. Nu mi-a plăcut că a lipsit POLIROMUL, mă întreb de ce ? Nu mi-a plăcut că mă așteptam să fie mai multe standuri, mai multe edituri și mai mult spațiu de manevră între ele.
Mă bucur însă că m-am ntors de acolo cu 2 achiziții inedite: Cornelia Blaga-Brediceanu-Jurnale (de a cărei existență nu știam) și Marta Petreu-Filosofii paralele (pe care mi-am pierdut speranța de o a mai găsi vreodată), ambele apărute la edituri clujene.
În plus Clau a găsut 2 DVD-uri faine la INTACT: Ora zero-dezastru la Cernobâl și Ghidul delfinilor (pe care le-am ratat la data apariției).
Cam atat, poate că dacă nu îmi întindeau ăștia de la Adevărul nervii la maxim stăteam la coadă și luam ceva și de la ei, macar Shogun :D, dar așa n-am luat nimic de acolo. Târgul mai ține până duminică, ar merită dată o raită prin zonă, poate, poate ceva interesant sare în ochi.
Actorul, "domnii" și ardelenii
27 Martie-Ziua Internațională a Teatrului m-a adus la Teatrul Național din Cluj Napoca din două motive: Florin Piersic și inegalabilii Emil Hurezeanu și Cristian Tudor Popescu. A fost prma dată când i-am văzut live și am rămas încântată de seara extrem de “culturală” la care am luat parte.
Florin Piersic a apărut pe la ora 17 în sala ridicată în picioare. Înalt, este fără îndoială genul de persoană care umple încăperea în care intră chiar de s-ar afla singur. Pe scenă a stat alături de directorul Teatrul Național din Cluj, profesorul și scriitorul Ion Vartic, care văzând avântul cunoscut al actorului l-a lăsat să se desfășoare în voie depănând amintiri de pe vremea când făcea figurație pe aceeași scenă, de când a debutat și câte și mai câte întâmplări haioase, marca Florin Piersic. Cam două ore ne-a încântat “Florinel” și cred că ar mai fi stat dacă nu trebuia să meargă la Teatrul din Turda pentru o premieră unde au fost invitați mai mulți actori.
Piersic-ul părăsește sala în ropote de aplauze mai pupând pe una sau alta în stilul caracteristic, nu înainte de a se transforma pe scenă în personajul pe care îl interpretează în piesa regizată chiar de el “Logodnicele aterizează la Paris”. O să joace piesa la Cluj chiar în aprilie.
După o pauză de aproximativ jumătate de oră pe aceeași scenă au urcat Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu și o suită de intelectuali clujeni de la Ion Pop-diretorul revistei Echinox, Ion Mureșan-direcorul revistei Verso sau directorul de la revista literară Steaua, Adrian Popescu. Inițial s-a dorit ca după câteva minute de discuții cu publicul să se transmită direct pe Realiatatea emisiunea lor “Cap și pajură”, dar si-au dat seama la timp ca o transmisiune în direct ar fi fost imposibilă cu atât mai mult cu cât dialogul cu noi trebuia să fie cât mai viu. S-a renunțat la idee, dar asta nu a făcut decât ca seara să se transforme într-un dialog între poate cei mai de seamă intelectuali ai timpului nostru. Era imposibil să nu te simți cu câteva trepte mai sus față de cel care ai intrat acolo. A fost frumos, deosebit, încântător, memorabil…
S-a mers de la politică la literatură, la condiția intelectualului român, la Clujul cum este acum și cum a fost cândva, la diferențele între ardeleni și “mitici”. Pe alocuri ironică, pe alocuri extrem de serioasă, poate cinică uneori, întâlnirea a avut chiar de toate.
Cristian Tudor Popescu (care într-un mod inedit îmi aduce aminte de profesorul meu de Limba Română, domnul Cosma, care din păcate nu mai este printre noi) s-a autointitulat, cu un vers din Hureazeanu “ultimul clovn al acestei societăți”, clovnul însă este un domn, mare domn, chiar dacă îmbrăcat în blugi și cu papucii nefăcuți, chiar dăcă are ochii adânciți în cap de nu le poți distige culoarea nici de aproape, chiar dacă e mai mic și mai gârbovit decât îmi imaginam, este o prezență la înalt nivel. Ce să fac dacă îl apreciez?
De cealaltă parte Hurezeanu, pe care nu îl apreciez mai puțin, dar pare mai controversat și implicit mai greu de citit, pare un domn fără să-și deschidă gura, cu ceasul, verigheta și butonii strălucind, cu pantofii fără șireturi strălucind, cu meticolozitatea strălucind…până târziu în noapte.
Pe la 23 s-a terminat întâlnirea căreia Hurezeanu i-a pus capăt, pentru că probabil am fi rămas în sală până dimineată.
O să închei cu niște cuvinte chiar din Hurezeanu care mi-au plăcut pentru că au descris perfect seara la care am luat parte: “Sigur…viața trece, dar nu oricum…”
La conference
Să ne înțelegem: am la activ 11 ani de franceză. Primii 7 fenomenali, următorii 4 au ruinat tot ce acumulasem până atunci. A ști o limbă străină înseamă scris, citit, vorbit cel puțin la nivel conversațional. Deci în concluzie pot spune că nu știu franceza cu toate cele enumerate mai sus.
Astăzi am fost la o conferință unde o profa de la Universiatea din Porto a ținut un discurs la Faculatatea de Litere din Cluj despre: “Á la Recherche de l’Identité Perdue – Essai sur la crise de
l’Identité dans le roman portugais contemporain.”
Ok tipa e portugheză, vorbea franceza excelent, am priceput și eu cam 30 % din ce zicea și poate că aș fi priceput mai mult dacă nu întârziam cam 30 de minute. În fine. Am plecat de la conferință extrem de iritată și am mers drept la centrul de limbi străine unde m-am interesat de un curs de franceză. Aflai că se ține unul din 2 martie, 30 de ore, 300 lei. Încă mă tentează să merg. Și dacă va fi să-mi placă poate că aș mai lua unul mai târziu, altă limbă evident.
Uff…și când mă gândesc ce tare îmi plăcea francez când făceam cu d-na Sasu, ce compuneri ne dădea, ce super era. La naiba de treabă, ce mă irită că nu am aprofundat când era cazul.
Poate că nici acuma nu-i târziu având în vedere că majoritatea conferințelor care se țin pe la noi pe la Universitate sunt în franceză. Cu engleza am exercițiu, plus că am făcut intensiv în liceu, apoi am făcut și-n faculate, am luat testul Alpha, dar nu se poate compara, engelza e pretutindeni. Așa că ce facem cu celelalte limbi?
Franceza ar fi acum în prim plan, dar mă temtează foarte tare și italiana. O altă limbă pe care o știu la nivel de conversație e spaniola, dar nici acolo n-ar strica o aprofundare.
Poate că ar fi 2 limbi pe care nu cred că o să le pot învăța în viața aceasta; germana și rusa.