Rimini (Rivabella); Adriatica în decembrie

La drept vorbind, dorința mea de a mă vedea la mare în decembrie, s-a împlinit prima dată la Palavas les Flots în 2009 și am fost cum se poate mai fericită bântuind pe acolo… deși singură. Așa că de această dată, am dat Mediterana mare din sudul Franței pe Adriatica văzută de pe Riviera din Emilia-Romagna. A fost o conjunctură, nu ceva premeditat, însă mulți mi-au spus că pot avea o surpriză frumoasă vizitând această regiune iarna și nu vara, ca toată lumea (normală) :)

Așa cum vă spuneam, după un drum nu foarte lung, în 30 decembrie am ajuns la Rimini și după o foccacia gustoasă rău am pornit spre hotel. De la gara din Rimini noi am crezut că în maxim 20 de minute ne vom odihni pe un pat moale în camera noastră, dar nu a fost să fie căci hotelul s-a dovedit a fi mai departe. Pe drum, că să avem motiv de “grumpysm” (de la grumpy) :) începuse și o ploicică ce numai bine mi-a zburlit toată freza, mai ales că înainte de Crăciun m-am tuns și mi-am tras un permanent pentru volum ce l-a făcut pe bunicul meu să exclame: “te-ai aranjat ca o doamnă” :)

Acest drum pe jos ne-a dat ocazia să ne lămurim cum stă treaba cu orașul Rimini (cea mai vestită “stațiune” din regiunea Emilia-Romagna). Deci Rimini este o așezare întinsă, la marea Adriatică, de care aparțin o multitudine de alte stațiuni toate legate între ele, nu știi decât din tăblița cu denumirea localității că ai intrat parctic în altă așezare. Aceste stațiuni (după cum le puteți vedea și în poza alăturată) sunt grupate în “Rimini Sud” și “Rimini Nord” (nu chiar ca și cu Eforie la noi, că-s mai multe, dar dacă vreți să vă faceți o idee, luați asta cu Eforie exemplu). Așa… deci noi trebuia conform GPS-ului să ajungem pe o anumită stradă din Rimini, care era de fapt în Rivabella. Ceea ce am și făcut… cu prețul unor picioare deosebit de obosite :D

Hotelul Houston ales pe booking.com a fost o alegere bună și prin prizma prețului, dar și a amplasării. Știți că nu dăm banii pe view, dar dacă se nimerește doar nu refuzăm. Poate și din cauză de extrasezon, nu știu, dar cert este că am primit cea mai bună cameră, la etajul 3, cu balcon și vedere la mare. Păcat că deja începea să se întunece când ne-am cazat noi, dar ne-am luat porția de privit în depărtări dimineața următoare.

Odată cazați mai trebuia să rezolvăm un lucru: cina. Hmm, asta a ajuns să fie una din părțile fermecătoare ale tuturor excursiilor noastre. De obicei nu ne ducem la restaurant ci căutăm prin zonă ceva magazine cu produse tradiționale și ne întoarcem să păpăm în cameră. Am început “tradiția” la Paris și de atunci ținem de ea. De această dată am luat-o pe faleză și în speranța că vom vedea și marea, dar și că să ne facem plimbarea de seara (măcar în excursii, că acasă, seara, ne este lene să mergem și până la magazinul de la colțul blocului). Ei, umblasem cu orele în acea zi, dar cum să nu te mai plimbi și pe faleză dacă o ai sub nas? Apoi am ajuns la un fel de măcelărie de unde ne-am luat speck, o baghetă fantastică, o brânză “locală” și niște roșii cherry (pare-se proaspăt culese le ce aromă aveau) și ne-am întors cu cina în cameră cam ca de la piață așa. Și pentru că eram obosiți am decis că mai bine ne uităm la TV la un post italian de “bucătăreală” și ne odihnim pentru maratonul ce avea să urmeze.

A doua zi ne-am trezit fresh, fără ceas și am petrecut cam o oră holbândune la mare, după care am coborât la micul dejun și am decretat că am luat cel mai divers mic dejun în Italia. Cu forțe noi am luat-o pe plajă și am descoperit cea mai mare și lată plajă de până acum (vara cred că criminal acolo). Nu, nu este și nici nu seamănă cu pitorescul din Cinque Terre, este altceva, pentru altcineva aș zice, plaja din Rivabella și cred că din toată acea zonă de litoral Adriatic este imensă și “special” pentru prăjit la soare. Ziua aceea, ultima din 2011, o scăldase într-o lumină superbă, era un soare de nu-mi puteam imagina. Dacă aș fi făcut o poză în costum de baie și nu în palton, ați crede că e 1 august, la ce soare se arăta. Oricum puteți vedea cele mai răsărite poze aici.

În continuare planul arăta așa: trebuie să ajungem la gară și de acolo să plecăm undeva (fără plan). Trebuie să luăm de această dată autobusul, mai ales că între timp aflasem care, ca să nu ne solicităm totuși picioarele în exces. Trebuie să ne bucurăm de ziua asta, de orele astea în care simțeam cum 2011 cu tot greul și farmecul său curge încet în clepsidra numită viață.

Din nou în Italia…

…pentru a III a oară în 2011 și vă spun cu mâna pe inimă că nu mi-a ajuns :) Și am ajuns la concluzia că nu o să-mi ajungă niciodată, așa că pentru următoarea ieșire schimbăm țara (cel puțin așa cred!). De data asta a fost așa: bilete mega ieftine Wizz cumpărate la final de septembrie, plan de mers cu finii nr.2, rezervare un studio pentru 4 persoane, totul conducea către o distracție în 4 plus primul zbor pentru ei (care ne-am dorit să fie cu noi). Însă din motive întemeiate ei nu au mai putut veni cu noi, așa că ne-am văzut nevoiți să anulăm rezervarea studioului și aproape că pentru o săptămâna am zis că renunțăm și noi la plan căci trebuiau găsite alte cazări și toate ni se păreu scumpe în decembrie deja.

Dar, totuși, totuși începeam să regret, adică nu-mi era că pierdeam acei puțini bani dați pe bilete de avion, dar pierdeam ocazia de a mai merge în Italia încă odată. Așa că m-am pus din nou la căutat camere de hotel ieftine și așa am dat de Hotel Houston în Rimini, unde urma să înoptăm pe 30 decembrie, urmând ca pe 31 să mergem la San Marino. Și am zis eu că poate și la Ravenna, dacă o fi să nu ne placă San Marino (ceea ce nu a fost cazul). Deci urma să plecăm numai cu jumate de plan făcut.

Zborul a fost Cluj-Forli (un orășel mititel și destul de anost din apropierea Bolognei). De la Cluj am plecat pe prima zăpadă ce s-a așternut peste Transilvania în acest sezon și pe o ceață nu foarte deasă, care ne-a întârziat cam 30 de minute, nu mai mult. Zbor lin, am adormit puțin, dar nu prea mult căci în 90 de minute ajungi la Forli. Aeroport urât, bifat, cel puțin încăperea de la sosiri intrenaționale seamănă cu hala de la Kaufland… and now what?.. Foarte ciudat aeroportul la Forli, până și autobusul ce face legătura cu orașul dă pe acolo numai de două ori pe zi, iar o româncă mai din zonă ne zice că numai cu taxiul putem ajunge la gară, unde de fapt trebuia să ajungem. Aha… cum să nu? Să dau pe taxi mai mult ca pe biletul de avion mi s-a părut cel puțin penibil, așa că am luat-o pe jos până la gară. Nu putea fi mai mult de o oră de mers și nici nu a fost. Singura mea problemă putea fi că eram ceva mai obosită ca de obicei, ajunsesem la Cluj abia cu o seară în urmă, ruptă și tristă din cauza unor evenimente delicate pentru psihicul meu și cu multe gânduri și păreri de rău pe umeri. Cu toate acestea foarte pe placul meu am găsit cartierul liniștit și comod din zona aeroportului (o mare bila albă pentru mersul pe jos, căci din bus n-aș fi descoperit niciodată minunăția de cartier).

Dar nu m-am înviorat decât după ce am ajuns la gară și am traversat aproape tot Forli-ul, evitând cu ajutorul GPS-ului centrul. Noroc că de la Forli la Rimini nu faci cu trenul mai mult de 30 de minute și norocul nostru că primul tren ce pleca spre Ancona trecea și prin Rimini, iar noi îl puteam lua de la linia 2, în 2 minute după ce am ajuns la gară.

Nu știu din ce motiv am plecat spre Rimini fără să am habar că gara nu-i pe malul mării, ba mai mult am constatat cu stupoare că nu știu nimic despre Rimini în afară de faptul că este o stațiune la Adriatică preferată evident în sezonul cald și în general de turiștii cu bani (nu cred că au hoteluri de 2 stele pe acolo, sincer). OK, nu văd marea, dar vedem încă din gară o cafenea frumoasă rău unde se vând și d’ale gurii, iar cum nouă ne era cam foame niște Foccacia cu șuncă era tot ce vedeam în fața ochilor. Așa că ne-am luat la pachet, pachet care nu a rezistat nedesfăcut până la colțul străzii și fost devorat instant în drum spre hotel. De unde să fi știut noi că mai avem de mers o oră până la hotel, dacă noi nu am știut că hotelul nu e de fapt în Rimini ci in Rivabella care era o stațiune de lângă Rimini, căci Rimini e fooooarte maaare? Dar despre Rimini și Rivabella, în episodul următor…

Houston we have no problem (Rimini live)

Niste salutari pe scurt din Hotel Houston (de unde si titlul smecher), Rivabella, Rimini, frumoasa mea Italia. Hotelul este din acea categorie care mie una imi mangaie sufletul, adica mic, cochet, la 100 m de nisip si apa, cu balcon spre mare. In plus are cea mai moale patura din Univers si dupa un drum mai lungut decat am prevazut abia astept sa intru sub ea si sa ma culc. Am hotarat ca in seara asta nu mai hoinarim ci ne punem la somn pentru maratonul de maine, pentru Revelionul care nu stim exact inca unde ne va prinde, dar sigur este ca prin zona asta din Emilia Romagna, o zona din Italia unde am mai ajuns doar in superba Bologna acu aproximativ 2 ani. In rest, zona este extrem de noua pentru noi si abia asteptam sa o descoperim.

Asadar, pentru ca cel mai probabil ne vom mai citi si scrie abia la anu, adica dupa Revelionul obositor sau nu al fiecaruia, va urez tuturor, dragii mei prieteni, distractie placuta oriunde o sa va aflati in noaptea dintre ani, sa nu uitati de dorinta din miez de noapte si mai ales sa va alegeti una realista, iar anul pe care il asteptati sa va aduca satisfactii de zece ori mai mari si mai multe decat acelea aduse de 2011.

Va doresc din suflet macar 2012 motive sa zambiti si sa va bucurati de viata in anul ce vine.

Sa ne recitim cu bine tot aici,

a voastra Bia (nca) ;)

ITALIA: Bologna & Ciao Italia!

Pentru a treia zi din excursia noastră planul s-a schimbat de mai multe ori, dar datorită lui Jane care a lăudat Bologna ne-am decis pentru acest oraș, care nu era nici el chiar foarte departe de Mestre.

Ziua 3: Mestre-Bologna -Mestre

Inutil să vă spun că IC-ul cu care am vrut să mergem către Bologna era full la ora 9 dimineața și că a trebuit să așteptăm peste o oră un regional cu care să ajungem în oraș, dar uite că dorința de a vedea Bologna ne-a făcut să-l așteptăm și pe ăsta. Regionalele la ei sunt un fel de “Personalele” noastre, cele mai ordinare trenuri, dar cu are condiționat, viteză de 150 km/h, oameni cam civilizați, astfel că fără probleme într-o oră jumate eram deja în gara de la Bologna. Aici aflăm că putem ajunge în centru pe jos cam în 25 de minute. Drumul spre centru a fost încântător pentru că am trecut pe sub niște arcade care mergeau de o parte și de cealaltă a drumului. Ele dau chiar în Piazza Maggiore unde se află și Biserica San Petronius și Fântâna lui Neptun. Piazza chiar e mare și totul pare atât de bine conservat că uiți în ce secol ești. Bineînțeles că a trebuit să așteptăm să treacă orele de pauză ca să vizităm Biserica, dar deja ne-am obișnuit. A meritat din plin căci are cel mai frumos interior pe care l-am văzut eu vreodată. Nu ai voie să forografiezi înăuntru, dar poți cumpăra vederi cu interiorul la 0,25 cenți, așa că am luat vreo 4. Din Piazza Magiore, cum ieși din Biserică și o iei la dreapta pe niște străduțe caracteristice Italiei, adică micuțe și drăguțe, ajungi la cele două turnuri. Nu le știu istoria, dar știu că cel mic are cam 47 de m și este foarte înclinat, iar cel mare în care se poate și urca pentru 3 euro are 98 de m. Interesant e faptul că acest turn nu are lift și trebuie să urci treptele cam 15 minute ca să ajungi în vârf. Merită fie și numai pentru faptul că nu mai ai nevoie să mergi la aerobic în următoarea lună, căci ai pierdut calorii destule :) Am ajuns sus cu inima în gât și extrem de deshidratată, dar vânticelul ce se pornise m-a liniștit. De la înălțimea aceea Bologna ți se înfățișează în toată imensitatea ei ca o mare roșie/cărămizie, din oricare parte a turnului te-ai uita nu o poți cuprinde pe toată. Îm plus, se văd munții, chiar dacă noi nu am prins chiar cea mai senină zi. Oricum vizita la Bologna nu ar fi fost completă fără urcarea în turn. Apoi mi-am făcut pofta și am intrat prin câteva magazine. Dacă în celelalte orașe timpul nu mi-a permis să intru pe ici pe colo, la Bologna am reușit să intru în câteva, dar înafară de ceva sortimente de paste nu am luat nimic. Prețurile par cam mari în Italia și la mâncare și la îmbrăcăminte, dar evident că nu pentru o sesiune de shopping am mers eu acolo.

Drumul spre gară l-am făcut prin același loc, pe sub arcade, dar eram în permaneță cu ochii după un restaurant, căci nu vroiam să plecam fără să mâncăm niște paste bolognese. Într-un final poposim la un local pe lângă gară, asta după ce am trecut pe la câteva care erau închise până pe la orele 20. Pastele pe care le-am mâncat au fost OK, dar nu ceva ieșit din comun, mai mult pentru reclamă le-am luat, că poate mă săturam la fel de bine și în Mestre la același local unde mâncasem pizza cu o zi înainte.

Ne-am luat de pe drum și niște pachețele cu ciuperci și verdeață pentru că vitrinele fast food-urilor lor sunt atât de îmbietoare că te fac să salivezi chiar de ești sătul. Înapoi spre Mestre tot cu regionalul am venit în aceleași condiții explemplare, tot cu Eros Ramazzotti în urechi.

Concluzii:

  • se spune că Bologna este orașul cu cel mai ridicat nivel de trai din Italia și din cauza condițiior foarte bune de locuit și petrecere a timpului liber, acest lucru se vedea pe fața oamenilor, apropo, italienii par cei mai relaxați oameni pe care i-am văzut ever.
    știu cât de greu se urcă în turnul acela, dar trebuie, dacă vrei să vezi ce n-ai mai văzut.
    orașul a fost mai mult decât o mare surpriză.

Ziua 4: Mestre-Treviso-Cluj

Era ziua plecării și totul era așa de trist. Eu eram noslagică deja după zilele noastre italiene și nici nu părăsisem Italia încă. Pe lângă asta eram foarte obosiți și chiar i-am zis lui Clau că ar fi fost superb să fi mers după aceste zile pline de plimbări, măcar încă vreo 3 la Lido di Jesolo la Adriatică că oricum era tare aproape. În acest fel ne-am fi odihnit și vacanța ar fi fost completă. Altădată…

De la hotel am mers să luăm autobuzul spre Treviso, dar cam complicat căci nu am știut exact unde oprește. Așa că am dat o raită prin Mestre, prin Piazza 27 Octobre și am întrebat din 3 în 3 m de unde se ia autobuzul. Noroc că am plecat mai devreme de la hotel și nu ne-am panicat că pierdem avionul. Cu această ocazie am văzut bine și orășelul Mestre, care e destul de mare și de frumos, nu doar un satelit al Veneției. Până la urmă am mers la gară că știam că acolo oprește sigur busul, însă surpriză….venea doar la 10: 25 când teoretic noi ne-am plănuit să fim în aeroport. Dar până la urmă a fost bine căci am ajuns la timp pentru îmbarcare, poate și din cauză că de data acesta ne-a dus pe autostradă și nu prim orășele ca înainte cu 4 zile.

Zborul sper Cluj a fost la fel de bun, iar panorama asupra Veneției a fost fără cuvinte. Noroc că ne-am așezat exact pe parte care trebuie, că pe cealată parte nu se vedea. Cred că amintirea cu Veneția văzută din avion va rămâne cea mai vie din toată această excursie.

Concluzii generale:

  • Italia e foarte frumoasă și complexă, dar are prea mulți imigranți de toate națiile, care pot fi agasanți (mai ales în Veneția unde încearcă să-ți vândă diverse), dar turiștii sunt cei care o aglomerează exagerat.
  • orașele pe care le-am vizitat mi-au lăsat o impresie bună și amintiri de neșters de nici nu aș putea să zic care mi-a plăcut mai mult, deși îl tot întrebam pe Clau ce anume i-a plăcut lui.
  • drumurile din Italia sunt foarte bune, iar rețeaua de trenuri extrem de bine pusă la punct.
  • italiencele văzute pe stradă nu sunt foarte frumoase, dar sunt foarte aranjate și elegante, mai ales cele trecute bine de 40 de ani :)
  • daaaa, chiar toti cerșetorii sunt români :) dar au învățat bine italiana.
  • te descurci cam peste tot în engleză, dar îi înțelegi chiar și în italiana și de nu știi o boabă.
  • spiritual m-am întors mai bogată, financiar…nici nu mai contează :D

P.S. Mai multe imagini din frumoasa Bologna, găsiți aici!