Nico spunea despre New York că este un oraș care ori îți place la nebunie ori nu-l poți suferi.
Ei bine la fel zic eu despre scriitoarea belgiană Amelie Nothomb autoarea acestei cărți. Mulți i-au gustat sarcasmul, alții i-au considerat scrierile de o calitate discutabilă. Eu fac parte din prima categorie, am plăcut-o de la bun început, ce am citit parcă mi s-a adresat, m-a atins.
Pornită de la o nuvelă biografică în care descrie “foamea de orice” ca sigurul lucru care a acaparat-o în viață, care a ghidat-o și care a consumat-o, cartea de față se transformă treptat într-un roman autobiografic atrăgător. De la povestea unei fetițe la cea a unei femei care nu și-a uitat originea, autoarea face o călătorie inițiatică. Dar de la una la alta drumul a fost lung, deloc ușor și extem de “picant”.
Amelie se naște în 1967 la Kobe în Japonia ca fiica unui ambasador belgian (și mare aventurier). Aici petrece primii cinci ani de viață alături de fratele și sora sa. Deși fluentă de mică în franceză ea vorbeaște și japoneza și chiar urmează o grădiniță alături de copiii japonezi. Acesta este locul unde începe să simtă faptul că este diferită de ceilalți copii, dar nu putea să-și explice de ce. Amintește perioada japoneză ca pe una foarte fericită în care doica sa i-a arătat multă iubire și pe care nu o va uita niciodată, tot aici se apropie de mică de soara sa Juliette care deși doar cu doi ani mai mare ca ea pare o ființă mult mai matură. Foamea de iubire (părintească mai mult) din acești primi ani o face să sufere enorm la părăsirea Japoniei.
Urmează trei ani în China, o țară care nu i-a fost pe plac de la început, dar pe care a încercat din greu să o tolereze, totuși la plecare nu a regretat nicio secundă. Asta poate și din cauză că a urmai perioada de vreo 4 ani în S.U.A, unde la New York a început școala, a legat primele prietenii, a descoperit foamea de libertate, de lux, de imensitate. Chiar spune că dacă cineva consideră că a văzut lucruri mari înseamnă că nu a trecut cu avionul pe deasupra Statelor Unite. Din păcate la 12 ani părăsește S.U.A cu destinația Bangladesh care după cum spunea era cea mai săracă țară din țară din lume. Astfel trecerea bruscă de la “Țara tuturor posibilitățior la cea fără nici o posibilitate o bulversează din nou. Urmează Birmania , iar apoi Laos. Aceasta este perioada în care se apropie de lecură, apare foamea de cunoaștere, o foame parcă mai aprigă decât celelalte. Devorează povești nemaipomenite apropae cât e ziua de lungă, spunea că își schimba poziția doar seraa când mergea la culcare în altă cameră. Acest periplu inedit se închie oarecum în 1984 când intră la Universite Libre din Bruxelles, dar odată ce se vede cu dilploma în buzunar își cumpără un bilet numai dus pentru Japonia. Ce găsește acolo însă o dezamăgește, parcă nu se schimase nimic în cei 17 ani de absență. Totuși își caută fosta doică, o găsește, se întâlnesc, apoi mai ia legătura cu ea la devastatorul cutremur din 1993.
Această carte practic demonstrează că în fiecare din noi există o foame care ne macicnă, ne schimbă, dar care nu va dispărea nicodată. E o carte frumoasă, scrisă simplu, dar foarte personal (excat cum îmi place mie), e o carte despre aventura foamei existente în om și drumul omului spre o sațietate pe care nu o va dobândi.
Un weekend în Bihor
Claudia “La mulți ani”, ne-a plăcut tare mult la tine, ne-am simțit excelent, mai repetăm figura ;)
Bun, deci din seria “Doamne ferește să stam acasă un weekend” zilele trecute le-am petrecut în Bihor, mai exact Remetea-Peștera Meziad-Stâna de Vale și scurte treceri prin Beiuș și Oradea. Dar să le iau pe rând:
Vineri seara am ajuns acasă la Claudia la Remetea (eu am mai fost la ea vreo 3-4 zile în 2007, dar atunci atracțiile au fost altele: Valea Sohodolului-Peștera Urșilor-Beiuș). Acum aveam de sărbătorit ziua ei, care defapt a fost ieri, pe 2 august, dar noi am început de vineri și am terminat ieri, ea continuă și azi.
Sâmbătă tur de forță ca de obicei. Am plecat la prânz spre Meziad cu oprire la Stejarul Secular. De la Remetea la Meziad am făcut cam 30-40 de minute pe un drum de țară, dar nu am putut urca cu mașina până la gura peșterii așa că am continuat vreo 20 de minute pe jos urcând pe Valea Meziadului. Intrarea în Peșteră este spectaculoasă, deschiderea de 10m/16m face să semene cu o gură imensă. Frigul se simte cum te apropii de intrare, iar noi nu prea eram îmbrăcați că afară erau cam 36-37 de grade, resimțite peste 40, deci… Faza e că noi am ajuns pe la 13:30, iar ghidul cică trebuia să fie în pauză până la ora 14 (peștera este neamenajată și nu se poate vizita decât cu ghidul deținător de lumină corespunzătoare), dar ghidul am aflat că era plecat în peșteră cu un grup de copii, iar noi trebuia să-l așteptăm. Acuma ce nu înțeleg eu e cum se poate ca un loc turistic ca acesta să aibă UN SINGUR GHID. Normal că după o oră de așteptare am încercat să vedem cât am putut ghidați de lumina de la telefon, dar am renunțat rapid și am plecat cum ar veni fără să vizităm peștera, eh…lăsăm pe altă dată.
Apoi ne-a venit să mergem la Stâna de Vale. Cu o scurtă oprire pentru înghețată la Terasa Tornado în Beiuș (am zis că era foarte cald) am ajuns cam într-o oră la Stână. Eu am am mai fost cu părinții de câteva ori pe la 9-10 ani și avem o imagine formată, dar cu dezamăgire am constatat că stațiunea este vizibil degradă, înafară de Cascada artificială Izvorul Minunilor (da, exact aia cu apa minerală) și hotelul (foarte scump) Iadolina nu prea aveai ce face și vedea aici. Dezamăgirea a fost și mai cruntă când am văzut că Vila Cerbul (unde m-am cazat ultima dată cu ai mei era părăsită, în paragină). Stațiunea deține și o pârtie ceea ce mă face să cred că poate iarna arată mai bine și e mai animată.
Ne-am întors la Remetea, aveam o petrecere în plan, un Bogracs tare gostos făcut de Alina cu tanti Angela și un foc de artificii pregătit de Zilele Comunei. Toate astea și multe altele (prietenii știu de ce) ne-au adus în pat după ora 2.
Ieri ne-am întors prin Oradea (și pentru că drumul ales la dus nu a fost foarte inspirat, era în lucru, apoi drum de țară, gropi, zonă frumoasă, dar mașinuța plângea), dar și pentru că băieții am vrut să se dea cu carturile în parcarea de la PIC, aproape de vama Borș. Din ce au zis ei carturile nu au mers bine, iar pentru 8 minute au mai și plătit 30 de lei (jaf la drumul mare). În fine… rău cu pasiunile astea :)
Am mai oprit să mâncam la Negreni, dar cât pe ce să nu avem unde parca așa aglomerație a fost, dar asta era doar antrenamentul pentru porțiunea Gilău-Cluj (pe unde va trece autostrada), porțiune pe care o faci în maxim 15 minute noi am stat O ORĂ JUMATE întrebându-ne de unde se întoarce sau unde se îndreapă atâta lume ?!!!?
Poze BIHOR 2009
BIHOR 2007
La Radiooo…(ce asculți?)
Mă întrebam adesea ce profitabilitate are un radio cu atâta vreme cât toți ascultăm muzică la MP3 Player, la calculator sau chiar la telefon. Cât de bine trebuie să-i meargă unui radio de vreme ce noi putem asculta câta muzică dorim cu melodii pe culese și alese? Cât de important mai e un radio în aceste vremuri în care sunt destule concerte la care și noi românii (care o vreme am fost privați de asemenea evenimente) putem merge lejer, ori mai alegem noi radio când la Tv putem asculta atât melodia cât și vedea artistul în acțiune?
Ei bine răspunsul pare extrem de simplu. Radioul va exista și încă destul de bine mersi, pentru că este cam singurul care oferă surpriza 100% (adică te întrebi mereu “oare ce melodie urmează?”) și pe lângă asta este cel mai ușor de ascultat atât în mașină, cât și pe plajă, cât și la serviciu, sau în saloanele de înfrumusețare. Deci pentru că aceasta e varinata simplă (care poate nu ne mulțumește mereu, dar măcar e simplă) alegem să ascultăm “La Radiooo..”
Eu ascult în mașină tot timpul și acasă la Ineu prin bucătărie, în rest nu prea. A! anul trecul la lucru mai puneam Radio de pe net, dar numai cu permisiunea șefilor, bleah…
Și iată ce ascult:
MAGIC FM este preferatul în domeniu. Merge în mașină la drum lung sau scurt pentru că până acuma i-am găsit mai multe plusuri decât minusuri:
+ muzica din anii ’90 îmi place cel mai mult iar aici am găsit cea mai multă și cea mai diversă
au câte 12 melodii neîntrerupte de știri sau publicitate
da, îmi place și vocea de radio a Lianei Stanciu (mă liniștește)
– din păcate nu-l mai prind decât vreo 10 minute după ce am ieșit din Cluj și poate dacă am noroc când mai trec pe lângă orașele mai mari mai prind ceva
pe net merge cam prost, când ți-e lumea mai dragă se oprește
există o tipă Dominique Iancu care scoate din ea niște inepții ce n-ai văzut, noroc că m-am obișnuit și acum doar mă amuz
pe la ora 23 intră Magic Fm Cluj și e una care vorbește printre melodii, ok știu că-i noapte dar nu înțeleg de ce ea a adormit deja când a intrat în emisie
INFO PRO merge peste tot și în general il pun atunci când nu mai aud deloc Magicu’. Muzica e OK și mai nouă și mai veche. Acasă la Ineu merge aproape tot timpul și uneori ajunge să mă exaspereze, dar noh…măcar se aude bine.
+ nu trebuie să-l cauți foarte mult, cred că după Radio România Actualități pe ăsta îl găsești primul
topul de sâmbătă de la ora 18 e bun cu mici excepii și mai nou au câte un invitat special
– știrile din jumate în jumate de oră mi se par cam prea dese și evident la fel, că doar noh….tocmai ce au fost spuse
am auzit bâlbe destule pentru Cronica Cârcotașilor, păcat că radiourile nu-s în vizorul lor
EUROPA FM am ascultat o vreme dar de la un timp nu mai pot, au foarte multe reclame, publicitate mai multă ca muzică, mi se pare de neiertat, chiar nu vreau să aud spoturile publicitare de radio extrem de proaste la fiecare 5 minute. Sorry, dar pe mine încet, încet mă pierd de tot ca și ascultător. În plus se repetă melodiile destul de des., bine peste tot se parctică asta, dar când auzi de două ori o melodie în 30 de minute, totuși.
Destul de rar, dar hai să amintesc mai ascult și PRO FM, sau KISS FM, merg uneori, asta când vrei să te trezească ceva și nu merge doar cu Gatorade :)
Ce aș mânca zilnic.
Fiecare din noi trece prin perioada “aș mânca ceva”, acel ceva pe care de obicei nu-l ai în frigider, pe care de obicei nu mergi să-l cumperi, pe care de obicei nu te pui să-l faci pentru că nici nu ai avea cum. Eu am o groază de astfel de perioade, dar de cele mai multe ori rămân cu dorința de a mânca și nu cu actul în sine.
Mai jos am compus o listă cu 5 lucruri pe care le-aș mânca zilnic, ele se încadrează atât la categoria “aș mânca ceva” cât și la categoria “chiar de sunt sătulă tot ar mai încăpea”.
ÎNGHEȚATA DE PEPENE GALBEN
Este preferata mea. Vara aceasta am consumat multă de la Betty Ice, este delicioasă și o recomand mai ales celor care s-au săturat de cea de fructe de pădure ca mine de altfel. Și ca un bonus nu îngrașă la fel ca cele de vanilie și ciocolată (sau cel puțin așa prefer să cred). Oricum fie iarnă fie vară o înghețată la “casterolă”, vorba lui Luci, ar merge ;)
CĂPȘUNI
Cred că n-am să-i uit toată viața pe cei de la Clau din grădină. Dacă îmi aducea o cutiuță cu căpușuni mă bucuram de parcă ar fi fost poleiți cu aur, aveau un gust deosebit, erau micuți dar foarte aromați. Acum nu s-au mai făcut de multă vreme la el în grădină așa că mai cumpăram, sau mă mai aștepta mami când mergeam la Ineu cu niște căpșuni cumpărați de la piață. Cei mari și frumos lustruiți din marile magazine nu-s buni de nimic.
CHEESECAKE
Wow…cea de la Starbucks e “mama” lor. E cea mai bună prăjitură ever și ca să înțelegeți ce sentiment mă încearcă când mănânc așa ceva mai zic doar că dacă se poate muri mâncând prea mult ceva probabil eu aș putea muri de la asta. Singura chestie care mă scapă este prețul ridicat :) 15 lei/bucată. Dar odată pe lună merge, mai bine zis trebuie :D
GOMBOȚI CU PRUNE
Pe vremuri făcea maica, mami încă mai face dar rar, eu nu fac deloc deși îmi plac la nebunie. Probabil cu timul nu va mai face nimeni și astfel această foarte bună gustarea va dispărea și nu ne vom mai bucura de ea :( Noroc cu oameni ca Amalia, care gătesc nu se joacă și uite ce bunătate de poză am luat tot de la ea.
BRÂNZA BRIE
Până mai acu 2 ani nu mă omoram după brânză , ba mai mult făceam mofturi când venea vorba de mâncat cam orice fel de brânză. Bine, nici acum nu am gustat toate sortimentele (oricum sunt multe), iar din cele din care am apucat nu-mi plac chiar toate, dar Brânza Brie se remarcă dintre ele. Conținutul ei cremos te îndeamnă să tot mai iei, astfel că un triunghi din acela cum găsești în comerț trece într-o zi. Din nefericire și această este destul de scumpă motiv pentru care de-o vreme n-am mai mâncat.
Mi-e o poftăăăă…
Noaptea poetică
Gândește-te la noi
Gândește-te la mine
așa cum te gândești la secunda ce-ți trece prin fața ochilor.
Fără să o vezi, fără s-o numeri, fără s-o știi.
Gândește-te la mine
ca și la firul de soare ce-ți cade pe obraz dimineața.
Fără să-l simți, fără să-l uiți.
Gândește-te la mine
așa cum te gândești la primul fulg de nea pe care l-ai ratat.
Fără uimire, cu multă magie.
Gândește-te la mine
ca și cum nu m-ai fi cunoscut niciodată cu adevărat.
Fără priviri, amăgiri și tristeți.
Gândește-te la noi, Apoi,
ca și cum ne-am ține în brațe, așa cum o facem defapt.
Fără s-o vedem, fără s-o numărăm, fără s-o știm.
:)
Maramureș plai cu flori
Nici vorbă să-mi revin, ba mai mult oboseala mi-a provocat o reală criză de râs de care abia acu’ 5 minute am scăpat, dar mă doare stomacul de la ea de nu-i adevărat. În fine…
Tabăra din Maramureș-Țara Lăpușului a venit pe neașteptate. Sâmbătă după susținerile tezelor doctorale la care am luat parte, am fost din nou chemați la tabăra de vară de la Lăpuș. Recunosc că dăcă nu era Laura (colega mea de suferință) nu aș fi mers, dar așa cu încă trei colegi care aveau plan de mers încolo am zis “de ce nu?”. Și astfel duminică la prânz am plecat spre Lăpuș. A fost pentru prima dată în ultimul an când am admirat și eu peisajul din dreapta, asta pentru că Laura a decis să mergem cu Nova ei care are portbagajul mai mare decât Kia mea (inspirată alegere recunosc).
Drumul până la Lăpuș se face în mod normal în 2 ore jumate, dar pentru “fumăcioșii” din spate a trebuit să oprim ca pentru copiii mici pe care-i scapă des la WC :)) și astfel am făcut vreo 4 ore, norocul nostru cu ploicica de dimineață care nu a îngăduit totuși 35 de grade.
Deși inițial am zis că o stăm la pensiune, prețul și natura ne-au făcut să alegem cortul. Eu nu am cort (decât la Ineu unul din ăla de prin ’93, mare, de 6 persoane, cu o mulțime de bețe), deci iar am avut noroc cu Laura care are cort de 2 persoane+ sac de dormit pentru moi ca să nu îngheț, oricum și așa am făcut noaptea țurțuri :D
Duminică seara a fost foarte interesantă. Am avut proieție de film și astfel am văzut o super producție “Before the Devil Knows You’re Death” cu Ethan Hawke și Philip Seymour Hoffman, numa bun de văzut la marginea pădurii și la 12 noaptea. Apoi evident discuții și râs de pomană ca în mai toate cazurile de acest fel. Noaptea nu are rost să spun ce am suferit că nu m-a ținut nimeni în brațe :P că mi-a fossst un friiiggg. Dar pe la 8 dimineața s-a pus o căldură că nu se mai putea sta în cort, nu mai aveai aer, deci trebuia să ieși.
Luni am vizitat Tg. Lăpuș un oraș puțin mai mare ca Ineul, dar lăsați-mă să spun că și mai urâțel/murdărel și extrem de aglomerat și valea de la Răzoare care e splendidă, dacă ar fi fost după mine acolo mi-aș fi mutat cortul, dar nu a fost :(
Întorși în tabără am luat-o la pas prin Cheile Lăpușului, o frumusețe unde “mâna omului nu a pus niciodată piciorul” ca să zic așa, în sensul că mediul natural nu e disturs, iar singurii care mai dau pe acolo sunt pescarii înrăiți și turiștii curajoși (nu că ne laud). La un moment dat, râul Lăpuș este îngrădit de niște stânci care intră în apă dând o alură de iceberg înegrit de timp, care în schimb a servit ca trambulină pentru nebunii grupului. Luni nu am intrat în apă pentru că mi s-a părut rece, dar mi-am luat revanșa marți când m-am întors acolo și n-am mai rezistat, era prea frumos locul și apa ca să nu mă bucur de ele. M-am întors cu papucii cam rupți și picioarele cam ferfeliță. Noroc că altă treabă decât statul lângă foc n-am avut în seara aia.
Marți, după o mică conferință de dimineață despre “Formele nebuniei la Platon și “Materia la Plotin”, am jucat badminton până nu mi-am mai simțit mâinile, că deh dacă picioarele îmi erau gata de ce să nu mă doară fiecare oscior? Apoi a urmat cea mai faină parte a excursiei: urcarea spre cascadă. Fără cuvinte, am făcut și poze, dar nu se compară, mi-a plăcut prea mult. La întoarcere eram chiar terminată, cred că m-am prăbușit undeva la soare, nu mi-a mai trebuit, nici să mămânc, nici apă, nici altceva.
Ne-am strâns tabăra și am plecat acasă, cu un oarecare regret, evident. Dar se va ține și la anu’ poate tot aici (unde by the way se ține de 14 ani) ori ne vom gândi la alte locații.
Am fost în tabără
De duminică de la prânz și până aseară (am ajuns la 22:30 acasă) am fost plecată în tabara de vară de la Lăpuș (mai exact Tg. Lăpuș-Valea Lăpușului-Cheile Lăpușului) și parcă m-am întors și la propriu și la figurat în urmă cu 10-12 ani. Pentru experiență a meritat, pentru cele 2 nopți petrecute dârdâind în cort nu și nici nu vă doresc. Dar n-am să detaliez acuma pentru că tre să plec iar (deși am jurat că nu ies din casa azi). Oricum mă întorc cu poze (fac ce fac și tot pe la 400 de poze mă învârt oriunde merg) și impresii (multe impresii). Până atunci:
Ce am la activ:
-febră musculară (n-am mai avut una le fel din clasa a XI a de când am făcut karate, da nu râdeți au fost 3 luni de antrenament asiduu) :))
-poze frumoase din niște locuri superbe și destul de sălbatice
-o foame de zile mari, două zile aproape m-am hrănit exclusiv cu aer proaspăt de munte și am venit așadar cu conservele înapoi :(
-o fată roșie de la soarele de care n-am avut cum și nici unde să mă feresc
-dubii în ceea ce privește realele mele talente de turist la cort
-un oarecare regret că n-am mai stat până mâine când se va încheia tabăra (dar vineri tre să plec la o nuntă la Arieșeni și chiar nu puteam să merg acolo ruptă bucăți)
-colegi mai nebuni decât am crezut (mai ales fetele) :))
-o idee vagă despre ceea ce înseamnă scoală/tabără de vară
-unghii rupte (adio french)
-amintiri (câteodată e bine să nu refuzi o drumeție total neplănuită chiar dacă nu ai chef deloc, chiar dacă nu promite nimic pentru că s-ar putea să te prindă)
Gata.
Revin după ce-mi revin :))